Interviu cu mama fetiţei din Soroca, dispărută cu 14 ani în urmă (Continuare la povestea„Nebuna văzută pe plajele din Antalia e fetiţa din Soroca dispărută acum 14 ani”)

– Doamnă Lilia Morari, povestiţi-ne cum aţi ajuns la postul de televiziune A-TV din Turcia?

Îndemnul a venit de la soroceanca Valentina, căsătorită cu Suat, un cetăţean turc. Ea a contribuit ca scrisoarea mea publicată în săptămânalul regional „Ziarul Nostru” să fie tradusă în limba turcă, apoi expediată la emisiunea realizată de Muge Anli de la A-TV din Istanbul. Este o emisiune de felul celei ruseşti „Jdi menea”. La o săptămână după ce a fost expediată scrisoarea, am primit invitaţia la emisiune. Nu-mi venea să cred. Ani în şir am aşteptat să fiu invitată la aşa gen de emisiune la Kiev sau la Moscova, unde am scris sute de scrisori, dar nu mi s-a oferit această şansă, pe când aici totul s-a decis atât de repede. Luată prin surprindere, nu ştiam ce să fac. Aveam transferaţi pe cont de la oamenii de bine 1800 de lei. Nu aveam paşaport, nici măcar un telefon mobil. Dar când Dumnezeu vrea să te ajute, te ajută şi cei din jur. Mi-am făcut urgent paşaport, mi-am cumpărat telefon. Ambasada Turciei la Chişinău mi-a procurat biletul de avion tur-retur şi duminică, 20 decembrie, anul trecut, am zburat în Turcia.

– Cum a fost drumul de la Chişinău până la Istanbul?

Cu mari emoţii, cu amintiri şi cu gândul la fetiţa mea, acum domnişoară de 27 de ani, pe care eram convinsă că o s-o îmbrăţişez şi o să mă întorc cu ea acasă.

– Ştiu că aţi plecat de una singură, fără traducător. Cine v-a întâlnit acolo?

Un şofer foarte drăguţ de la acest canal de televiziune A-TV. Ajunsesem foarte târziu, la ora 0 şi 30 de minute. El m-a condus la hotel, m-a ajutat să mă cazez într-o cameră de lux.

– Luni, v-am văzut deja în direct la emisiune.

Da. La ora 8.00 eu eram de acum la televiziune. Emisiunea începe zilnic la ora 10.00. Doamna prezentatoare m-a întâmpinat cu multă căldură. Este o femeie foarte bună. Are o inimă mare în care încap toate durerile lumii. De nouă ani realizează această emisiune şi a ajutat atâta lume, a reîntregit o mulţime de familii, a descoperit foarte mulţi copii pierduţi! Era convinsă că o să mi-o aducă în platou şi pe Nadia. Toţi s-au comportat foarte frumos cu mine. Luni, în direct, am povestit de la un capăt la altul cum s-a pierdut Nadiuţa mea şi cum, încontinuu, m-am rugat pentru ea. Cum la fiecare zi de naştere îi coc tortul preferat, cum de fiecare dată la masă un loc rămâne liber cu un tacâm şi pentru ea. Pe ecran se derulau poze cu mine şi cu Nadiuţa, cu secvenţa din filmuleţul de pe Youtube. Imediat ce povestea mea a fost adusă la cunoştinţa telespectatorilor, au început să vină telefoanele în direct. Unul spunea că a văzut-o în cutare loc cu o lună în urmă, altul zicea că a întâlnit-o cu o săptămână în urmă, altul ne asigura că e boschetară şi nu are ce mânca şi a văzut-o chiar în acele zile. De la o zi la alta tot mai mulţi telespectatori declarau că au văzut-o, că e dezorientată şi disperată, fuge de bărbaţi, e prietenă bună cu câinii şi aşa mai departe. În toate acele zile am ţinut post negru, nu mâncam nimic şi mă rugam lui Dumnezeu să mă ajute s-o găsesc. Muge mi-a dat un ceai cu vitamine ca să pot rezista şi cu acest ceai mi-am ţinut sufletul.

– După câte zile de prezenţă în emisiune aţi mers în Antalia?

Către sfârşitul primei săptămâni, le-am zis realizatorilor emisiunii: „Ajutaţi-mă, vă rog, să ajung eu în Antalia, acolo unde a fost văzută fiica mea. Poate inima o să-mi spună pe unde s-o caut”. Şi am plecat împreună cu traducătoarea. În timp ce noi încercam să-i dăm de urme, a sunat-o pe traducătoare un băiat şi i-a spus că a văzut-o pe Nadia cum se ducea în cartierul narcomanilor din Antalia şi uite că a apucat-o de mână şi o ţine. Zicea: „Veniţi mai repede cât nu am scăpat-o, că vrea să fugă. Peste câteva minute a sunat din nou şi a zis că, gata, a scăpat-o şi a pierdut-o din vedere. Peste o oră tânărul a venit la întâlnire cu noi. Dar ce folos, dacă a venit fără fată! Când mă apropiam de cartierul cela sumbru, atât de tare mă durea inima, simţeam că fata mea e undeva pe aproape. Poate că anume în microraionul cela de narcomani mi-au ascuns-o. Acolo în acel cartier e infernul, sunt foarte agresivi toţi. Traducătoarea îmi spunea că poliţiştii inspectează zona numai în maşină, se tem să coboare să nu fie agresaţi. E mult de povestit. Ce să vă spun? Nu am găsit-o, dar m-am întors acasă convinsă că până la urmă o s-o găsesc. În Antalia tare multe am aflat despre dânsa. Am aflat că a lucrat mulţi ani într-un Club de noapte. Ce-a fost acolo în Clubul cela, martorii oculari nu vor să spună, dar zic că după aceea Nadia a început să sufere de o maladie psihică şi patronul a vândut-o curzilor. Iar după ce curzii şi-au bătut joc de dânsa, fata mea şi-a ieşit cu totul din minţi. Tot acolo în Antalia am întâlnit o rusoaică, Olga, care mi-a spus că a lucrat împreună cu Nadia, că se înţelegeau foarte bine, că fata mea era foarte cuminte. Olga ştia totul despre Nadia. Ştia că s-a născut în Moldova, că a fost furată din Ucraina, din oraşul Sevastopol. Şi ar fi vrut să-mi mai spună ceva, dar însoţitoarea mea se grăbea şi ne-am despărţit. Un bărbat mi-a spus că Nadia se tunde scurt ca să nu se lege bărbaţii de ea, că se înconjoară cu câini tot din această cauză, s-o lase bărbaţii în pace. O fi suferit mult sărmănica de pe urma clienţilor că nu mai vrea să vadă în ochi niciun bărbat.

– De ce credeţi că, de cum s-a auzit că e căutată, cineva ar fi ascuns-o?

Ca să nu fie descoperiţi criminalii care au traficat-o şi cei care au adus-o la nebunie. Altceva ce poate să fie? Am trăit cu speranţa toţi aceşti 14 ani că o s-o găsesc într-un târziu măritată, cu un soţ bun alăturea şi cu vreun copilaş, dar nu să aflu despre ea că şi-a ieşit din minţi din cauza chinurilor prin care a trecut. Dar şi aşa, e şi mai mare durerea că nu pot ca mamă să o aduc acasă, s-o hrănesc pe săturate, s-o ajut să se trateze. Mi-i tare greu pe suflet şi n-am să mă las până n-am s-o găsesc. Şi totuşi mă întreb şi nu înţeleg de ce Interpolul nu a intervenit, dacă s-a văzut că ea e în Antalia? Sâmbătă, 19 decembrie, au văzut-o măturătorii de stradă cum alerga repede la şase dimineaţa să caute ceva de mâncare. Pe 20 decembrie a văzut-o un bărbat cum stătea pe plajă şi se uita tristă în largul mării. Acest bărbat a spus că ea vine deseori la mare şi se uită tristă în depărtare. Atâta lume a văzut-o, dar cum am apărut eu pe 21 decembrie la televiziune, fata mea parcă a intrat în pământ! Să fi avut eu bani mai mulţi poate mă duceam singură cu vreun traducător, plăteam un detectiv şi poate că o găseam. Dar probabil publicitatea care s-a făcut la televiziune timp de două săptămâni i-a speriat pe cei vinovaţi şi au ascuns-o.

– Dar dacă, Doamne fereşte, cei ce se fac vinovaţi de mutilarea fizică şi morală a copilei au dat-o hrană peştilor în mare?

Nu cred. Inima mea de mamă îmi spune că Nadia este vie. Şi până nu o s-o văd acasă n-o să mă las. Mare este Dumnezeu!

Char dacă nu m-am întors cu fiica acasă, am trăit o experienţă unică. M-am simţit mult mai puternică când am văzut câtă lume s-a oferit să mă ajute, câtă lume a fost şi este aproape de durerea mea. Vreau să mulţumesc săptămânalului „Jurnal de Chişinău”, prima publicaţie ce a făcut publică povestea mea. Imediat mai mulţi cititori mi-au telefonat mie şi surorii Nadiei, anunţându-ne că ne ajută cu bani. Mulţumesc din suflet „Ziarului Nostru”, care m-a ajutat foarte mult. Un mare mulţumesc îi spun Valentinei. Dacă nu-mi expedia ea scrisoarea, nu mai ajungeam în Turcia. Mulţumiri Ambasadei Turciei la Chişinău, tuturor celora care au făcut posibilă călătoria mea. Alese cuvinte de mulţumire adresez realizatoarei emisiunii turceşti, Muge Anli, care mi-a asigurat şederea de 14 zile în Turcia şi care a dorit foarte mult să mă întâlnesc cu fiica mea pe platoul din studio. A plâns împreună cu mine atunci când am căzut în genunchi la emisiune şi mă rugam celor care au ascuns-o să mi-o scoată din ascunziş că nu am de gând să mă răzbun pe ei. M-am întors cu speranţa că Domnul mă va ajuta să-mi aduc fiica acasă.

Interviu realizat de Nina Neculce