Povestea brutarului basarabean de la Mister Model Italia 2015 // FOTO

Recent, în Italia a avut loc unul din cele mai importante concursuri de frumuseţe, Miss & Mister Model 2015. În competiţie au participat 25 de fete şi 23 de băieţi, iar printre ei s-a numărat şi Anatolie Chistol, un basarabean care s-a stabilit cu traiul în Italia acum cinci ani. Tânărul cu o istorie frumoasă în spate, care lucrează brutar şi este pasionat de sport, a fost favoritul publicului, ajungând în finala concursului şi clasându-se pe locul III.

FullSizeRenderPe când avea 18 ani, Anatolie Chistol a decis să ia drumul unei ţări străine, în căutarea unui viitor mai prosper. A ales Italia, ţară unde muncea de ceva vreme mama sa. Însă până a emigra din Moldova, tânărul a încercat să se afirme acasă, dar nu i-a reuşit. Salariul mic şi faptul că nu voia să apeleze la ajutorul părinţilor l-au determinat să ia decizia de a-şi încerca norocul într-o ţară străină. Nu cunoştea limba, ţara, însă îl liniştea faptul că acolo-i era mama şi unele rude, pe susţinerea morală a cărora miza.
„Pe când aveam 12 ani, am venit în Chişinău, unde am studiat la un liceu cu profil sportiv. De mic aveam visul de a deveni fotbalist (n.a. – râde)”, aşa a început discuţia noastră cu basarabeanul originar din Cimişlia.

Muncește de la 14 ani

IMG_1560Talentul i-a fost remarcat jucând în Deviza Naţională de fotbal, însă, după ce a absolvit liceul, s-a gândit că încă o profesie nu i-ar încurca, aşa că timp de un an a învăţat meseria de mecanic auto.
„N-am continuat drumul fotbalului căci în ultimul an de studii a plecat antrenorul nostru de bază. Am început să lucrez ca mecanic auto, însă nu mă aranja salariul. Nu puteam să mă întreţin şi am decis să renunţ la job”, ne-a declarat Anatolie Chistol.
De fapt, cel a cărui poveste am decis că merită să fie cunoscută de cei de acasă a început să-şi câştige propriii bănuţi pe când avea doar 14 ani. „Am început cu munca ocazională, care se plătea foarte bine”, precizează el.

Drumul său spre Italia

IMG_2527Sunt patru copii la părinţi, două fete, care şi-au deschis acasă un atelier de haine, şi doi băieţi, care au decis să ia drumul străinătăţii: în Rusia şi Italia.
„Mama şi rudele m-au ajutat să mă integrez în lumea italienilor. În trei luni, am reuşit să învăţ limba şi m-am înscris la o echipă de fotbal. La o lună de la venirea mea în Italia, lucram ca instalator. Nu puteam să stau acasă şi am decis să lucrez în orice domeniu. Apropo, mulţi cred că sunt australian din cauza aspectului fizic şi spaniol din cauza accentului”, ne spune zâmbind Anatolie Chistol.

Cum a ajuns să lucreze brutar

IMG_4092Patru luni mai târziu, basarabeanului nostru avea să i se propună să lucreze într-o brutărie. Fiind o fire ambiţioasă, căreia-i plac provocările, a acceptat deşi niciodată nu copsese pâine.
Astfel, la colectivul de italieni, în care era şi o ucraineancă, s-a alăturat şi un moldovean, căruia i-au făcut o primire călduroasă. Anatolie era încântat de noul job deoarece nu lucra la negru, era angajat oficial şi avea carte de muncă.
„În afară de torturi fac orice, însă mie îmi place să coc pâine şi pizza. Dacă depui pasiune şi îţi place ce faci, rezultatul nu poate fi decât unul satisfăcător. Recunosc: niciodată nu m-am gândit că o să lucrez brutar, că voi învăţa atât de repede această profesie. Uneori mă trezesc la 3 dimineaţa, lucrez şi noaptea, depinde de comenzile pe care le avem. Pe zi muncesc minim şase ore, iar în colectiv nu e loc de intrigi. Suntem ca o familie! Se câştigă bine, însă pentru mine nu este important ca să mă angajez doar pentru că se plăteşte foarte bine. Mereu am tins să fiu stăpân pe timpul meu. Nu ştiu dacă voi rămâne să lucrez în această sferă pentru că vreau să fur mult mai multe de la viaţă”, povesteşte chipeşul brutar.

Vegetarian de trei ani

IMG_2528În timpul liber, Anatolie joacă fotbal, iar de curând a început să practice arte marţiale şi fitness. De asemenea, lucrează şi ca agent comercial deoarece pe viitor şi-ar dori să-şi investească timpul în această sferă.
Sportivul are grijă de alimentaţia lui, iar de trei ani a decis să treacă în rândul vegetarienilor. Motivul este unul foarte simplu: „Cine a devenit animalul pentru om? O sursă de venit şi nimic mai mult! Sunt crescute şi batjocorite doar pentru venituri. Mama s-a speriat foarte mult când i-am dat vestea. A crezut că o să mor de foame. Prima întrebare pe care mi-a pus-o a fost: ce vei mânca? A fost o perioadă în care am fumat, însă, dacă ai voinţă şi vrei să renunţi, renunţi. Aşa e şi cu regimul vegetarian”.
În timpul liber, citeşte foarte mult în limba română şi italiană, în special cărţi de dezvoltare şi creştere personală.

„Şi de aici a pornit totul”

IMG_3247Acum trei ani, a trimis, din curiozitate, câteva fotografii cu el la o agenţie de modele din Italia. Peste două zile, a primit un apel în care a fost invitat la casting.
„Am făcut-o în glumă, chiar nu m-am aşteptat că mă vor contacta. Am mers la ei, mi-au spus că proporţiile corpului meu nu sunt de model care să iasă pe podium, ci pentru fotografii. Mi-au propus să merg la unele cursuri, la agenţia lor, însă am decis să refuz căci nu voiam să dau pasărea din mână pe cea de pe gard. Însă, peste un timp, am primit un mesaj pe Facebook, în care am fost invitat la un casting pentru probe regionale la un concurs de modele. Şi de aici a pornit totul. Am ocupat locul II la nivel regional, apoi locul II la nivel provincial, ca mai apoi să urmeze etapa la nivel naţional, unde am fost selectat să merg la etapa internaţională: la Miss & Mister Model 2015. Nu m-am pregătit mult, mai exact aş putea spune că am corectat ceea ce trebuia de corectat”, susţine Anatolie Chistol.

Vrea o carieră în modelling

IMG_3656La concurs, care a durat patru zile, s-au înscris 23 de băieţi şi 25 de fete. Lupta a fost acerbă, iar basarabeanul nostru nu credea că va intra în top 10, darămite să ia locul III.
„Toţi concurenţii erau italieni, doar eu de altă naţionalitate. Mă bucur că am reuşit să mă clasez printre primii trei. Acest concurs mi-a deschis noi orizonturi, m-am ales şi cu unele oferte de colaborare. Deci, am avut doar de câştigat, iar acum mă gândesc să merg pe drumul modellingului”, susţine brutarul din Cimişlia.

IMG_4060Lena NEGRU
Foto: Arhiva personală a lui Anatolie Chistol