După ce interpretul Ioan Paulencu, Artist al Poporului, a publicat în ziarul „Timpul” un articol denigrator vizându-l pe dirijorul Petre Neamţu, Artist al Poporului, şeful Catedrei Muzică populară a AMTAP, şi pe alţi profesori de la catedră, acesta a considerat de datoria sa să-i dea o replică în aceeaşi publicaţie, apărută pe 20 noiembrie, dar într-o formă incompletă. Oferim spaţiu pentru replica nedecupată maestrului Neamţu şi colegilor săi de catedră.

În ziarul „Timpul” din 23 octombrie 2015, dl Ioan Paulencu, interpret şi cadru didactic la AMTAP, se adresa cu o scrisoare deschisă către conducerea ţării, fiind „cuprins de o teribilă revoltă” faţă de situaţia de la catedra Muzică populară de la AMTAP şi de faptul că, vedeţi dumneavoastră, cultura folclorică este ameninţată. De cine este ameninţată, domnule Paulencu? De Zinaida Bolboceanu, pe care aţi vizat-o şi învinuit-o în acest articol şi care e un model de profesionalism, autenticitate şi principialitate? De mine, care am promovat folclorul, care am optat mereu pentru calitate, autenticitate şi bun-gust? Să ştiţi că, de regulă, nu mă afectează învinuirile fără temei, dar în cazul de faţă dumneata îmi aduci nişte învinuiri nefondate, debitezi nişte aberaţii care m-au atins pentru că toată viaţa mi-am dedicat-o păstrării şi propagării artei autentice, promovării tinerilor interpreţi de muzică populară. Începând cu anul 1970, pe când am venit în fruntea orchestrei ansamblului Hora, am cutreierat împreună cu Ion Bazatin satele Moldovei, culegând creaţii folclorice, descifrându-le şi aranjându-le pentru orchestră şi de atunci necontenit promovez adevăratele valori ale neamului şi sper că va ajunge momentul când spectatorul nostru va şti să asculte şi să aprecieze cântece cu mesaj profund şi nu „perle” de o zi, care nu spun nimic şi care nu rezistă în timp.

„În loc să se gândească la muzică pentru care ar trebui să se sacrifice un muzician în adevăratul sens al cuvântului, ei mă scuipă”, scrii dumneata. Să ştii, domnule Paulencu, că mă gândesc mereu la muzică şi în prezent, pe lângă munca de la catedră, care deloc nu e uşoară, susţin numeroase proiecte de valorificare şi promovare a folclorului nostru: sunt în pregătirea concertului de Gală al laureaţilor concursului televizat Prezintă orchestra Folclor, dar şi a unui alt proiect deosebit în colaborare cu TVR Iaşi de pregătire şi prezentare a două spectacole folclorice – unul la Iaşi şi altul la Chişinău, care cuprind interpreţi de pe ambele maluri ale Prutului.
„Există unii indivizi, scrii dumneata, care îşi fac mendrele cum le trăsneşte prin cap, iar din cauza lor au de suferit oameni oneşti, oameni cinstiţi”. Adică dumneata eşti onest şi cinstit…

Ca şef de catedră, eu trebuie în primul rând să respect programa de studii a catedrei, dar nu să fac ce-mi trăsneşte prin cap, şi respectiv, fiecare profesor este obligat să respecte programa în vigoare. Dumneata, pe parcursul anilor, cu o înfumurare greu de descris, nu ai respectat nici o programă de învăţământ, ai neglijat-o pur şi simplu.

Care ar fi deosebirea dintre un cântăreţ de muzică populară cu studii speciale şi un amator fără studii? Şi unii şi alţii, dacă au talent, pot cânta foarte bine muzica folclorică, dar scopul fondării acestei catedre este de a-i învăţa pe studenţi să-şi cultive un stil propriu, să cânte firesc, natural, să delimiteze zonele folclorice, să-şi găsească repertoriul din zona de unde vin, să aibă ţinută scenică, port tradiţional. Studenţii trebuie să înţeleagă întâi de toate că, formându-şi un repertoriu, fiecare cântec trebuie să aibă un mesaj. Studentul trebuie să poată să-şi scrie melodia pe note, să cunoască un instrument muzical, să se acompanieze la cobză şi să studieze pianul. Dar dumneata ce faci, domnule Paulencu, le dai 4-5 cântece pe care le-ai învăţat în tinereţe şi care le cântă toţi studenţii de la Colegiul de Muzică şi AMTAP? Mai mult, îi înveţi să cânte ca dumneata. Eu, fiind de trei ani în funcţia de şef de catedră, am văzut cum îi îndemnai pe studenţi să nu cânte la cobză, spunându-le că asta nu e atât de important pentru ei, încălcând astfel cerinţele programei de studiu.

Cât despre constituirea unui repertoriu, un exemplu elocvent este absolventa dumitale, Diamanta Paterău, actualmente solistă a orchestrei Folclor, care mi-a prezentat la început un repertoriu slab şi nu am putut să-i permit să iasă în scenă. Abia după şase ani a început să înţeleagă ce fel de repertoriu să-şi aleagă. Nu mai zic de I. Cuciuc, discipolul dumitale, un cântăreţ talentat care a încurcat repertoriul de nuntă cu cel de scenă.
Lumea cultă care ascultă „Vocea Basarabiei”, un post de radio cu jurnalişti de înaltă ţinută profesionistă, cu emisiuni profunde, de bun-gust, unde dumneata moderezi o emisiune de folclor care e sub orice nivel, e nedumerită de faptul cum dumneata tulburi şi poceşti frumuseţea limbii române, cum îţi promovezi cântecele dumitale şi studenţii dumitale.

Scrii dumneata că „fiecare ţară se îmbogăţeşte întâi de toate prin cultură şi prin culoare naţională”, şi că „trebuie să creştem talente veritabile cu care să ne mândrim”. Dacă e aşa, de ce ai cerşit sediu pentru societatea organizată de dumneata, pe care ai numit-o atât de incitant „Salvaţi Folclorul”, ca în cele din urmă să obţii sediu pentru societate în centrul oraşului, pe strada M. Kogălniceanu, o clădire pe care ai reuşit să o privatizezi şi să construieşti o casă cu două niveluri pentru satisfacţia dumitale? De ce nu ai activat, de ce nu ai deschis o şcoală populară unde să înveţi tinerii talentaţi ai acestei ţări să cânte? Ai fi putut, domnule Paulencu, să „cultivi cântăreţi până la ultima suflare”, vorba dumitale. Nu ai salvat folclorul, că nu ai avut interesul să o faci, ţi-ai salvat propria piele, aşa cum ai făcut-o şi alte dăţi şi nu ţi-a păsat de cultură şi de culoarea naţională.

Când facem lucruri bune sau când greşim, întotdeauna e cineva care să ne vadă, noi înşine. Dumneata, sunt sigur, Domnule Paulencu, demult nu te-ai văzut dintr-o parte.

Șeful Catedrei Muzică populară, Petre Neamțu, Artist al Poporului, profesor universitar