Canalia

Canalia

Cine a trădat o dată, a doua oară o va face cu şi mai mare uşurinţă

În ziua aceea Alexandra venise mai devreme acasă. În faţa blocului văzu un tir şi doi străini care încărcau mobilă. Cine oare pleacă de la noi? Nici să bănuiască sărmana că mobila se scotea tocmai din locuinţa ei.

Când a păşit pragul apartamentului, i-a părut că a greşit locul – peste tot rufe aruncate, hârtii, obiecte vechi, pe care le pusese la o parte să le ducă la vilă şi nici ţipenie de om. „Ce se întâmplă, Doamne, în casa mea?! M-au jefuit, ziua în amiaza mare!”, la asta s-a gândit nevasta. Fireşte că s-a repezit la telefon să cheme poliţia, dar nu era nici aparatul. Tot vârcolindu-se, dădu şi de o scrisorică: „Iată că a venit timpul, scumpă nevestică, să-ţi spun că te-am părăsit. Mi-am luat partea mea de avere, cred că n-ai pretenţii. Oricum, lucrurile din casă au fost cumpărate pe banii mei. Ai huzurit alături de mine 30 de ani, prea puţin ţi-a păsat de ce simt eu, ce mi-aş fi dorit în viaţă. Copiii ştiu că am de gând să divorţez şi să-mi formez altă familie. Nu mă căuta, că nu mi-i dor de tine! Pavel”

„A venit timpul să-ţi spun că te-am părăsit”

Că a rămas femeia prostită e puţin spus. S-a tulburat rău de tot! I-au trebuit luni bune ca să-şi vină în fire. A umblat multă vreme pe la psihiatri, a înghiţit cu pumnul medicamente, dar durerea mută din suflet nici azi nu i-a trecut. Nu şi-a putut ierta copiii, cei doi băieţi ai ei, care au trecut făţiş de partea tatei.

Pavel locuia cu noua lui nevastă la Botanica. Pe timpul când era încă soţul Alexandrei, a dosit bărbatul ceva bani şi şi-a făcut un apartament. Soţioara cea nouă era tocmai de-o seamă cu fiul lor cel mai mic, avea 23 de ani, şi era încă studentă. S-au cunoscut la spital. Bărbatul suferea de la un timp de inimă şi a fost internat pentru nişte teste medicale, iar Veronica era angajată temporar. Uite aşa, ca să mai scape de urât, scurtau nopţile în spital vorbind de una, de alta. Au continuat să se întâlnească şi după aceea, când a revenit Pavel la serviciu.

După ce a intrat omul în propria-i locuinţă, s-a mutat şi Veronica la dânsul. Peste un timp, i-a spus bărbatului că e gravidă. Cum să nu divorţeze el de baba lui de 52 de ani şi să n-o ia pe asta tânără, care era gata să-i nască şi un copil? Mai fericit ca Pavel nu ştiu dacă mai era cineva în oraşul acesta. O purta pe Veronica peste tot, îi făcea cadouri dintre cele mai scumpe, până să nască, a dus-o în Grecia, să se scalde în mare. Într-un cuvânt, la cei 57 de ani ai lui, se purta Pavel ca un băieţandru fără minte.

Se căsătoreşte cu o studentă medicinistă

Între timp, Alexandra, prima lui nevastă, s-a angajat la lucru şi, de bine, de rău, se descurca. Atât că fiii ei n-o mai căutau. Se întâmpla femeia să pândească pe la colţuri de stradă, în preajma blocurilor unde locuiau, ca să-i vadă măcar de departe. Am întrebat-o chiar eu de ce nu se întâlnesc, s-au certat poate, la care femeia mi-a spus că nu i-a primit din ziua în care a aflat că ei ţin cu tatăl lor. „Să se lepede ei de mine pentru o târfă care mi-a stricat căsnicia?!”, zicea. „O fată are mai mult suflet, dar când ai numai băieţi la casă, socoate că ai rămas la nevoie fără sprijin.” Atâta amărăciune avea Alexandra în voce că nu m-am îndurat s-o contrazic.

Timpul trecea – pentru unii greu şi dureros, pentru alţii ca un zbor de rândunele. Iată că nevasta cea tânără a lui Pavel i-a născut un fiu şi bărbatul nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. Părinţii lui de la ţară nu i-au călcat niciodată pragul. Ori de câte ori veneau la capitală, rămâneau cu dormitul la Alexandra. La toate sărbătorile familiei: nunţi, cumetrii, petreceri la armată, chiar şi la Blajini, Alexandra era bine-venită şi respectată ca noră în casa socrilor: „Noi pe tine te ştim şi în faţa Domnului tu eşti nora noastră…”.

„Copilul acesta, stimabile, nu e al dumitale!”

Pavel – de ruşine sau de stânjeneală – n-a încercat o dată să le explice bătrânilor de ce şi-a părăsit nevasta. Nu putea spune că a fost rea, că nu era gospodină, că n-ar fi îngrijit de copii şi de dânsul, ştia prea bine c-ar fi rostit un neadevăr. Dar nici să mărturisească că s-a îndrăgostit la bătrâneţe, tot nu s-a încumetat. L-ar fi luat taică-său într-o serie de n-ar fi ştiut pe ce lume este. La urma urmei, şi-a zis el, cam de ce ar trebui la cei aproape 60 de ani ai mei să le dau socoteală!?

Între timp, copilul cel mic al lui Pavel se îmbolnăveşte rău de tot. Medicul de la spital l-a rugat pe el sau pe nevastă-sa să dea sânge, pentru că ei nu aveau în rezervele lor aşa o grupă rară – a patra cu rezus negativ. Nedumerit, Pavel îi spune medicului că el are grupa a doua pozitivă, Veronica şi ea de acolo recunoaşte că are altă grupă. „Copilul e înfiat?”, întreabă atunci medicul. „Nu, e al nostru”, răspunde Pavel. Doctorul pe loc îl invită pe bărbat la el în birou şi-i spune pe şleau: „Copilul acesta, stimabile, nu e al dumitale! Roag-o pe nevastă să-l aducă pe tatăl pruncului. Situaţia e foarte gravă şi, dacă nu-i facem transfuzie în câteva ore, se va înrăutăţi şi mai mult, îl puteţi pierde”.

Veronica are pe cineva, iar Pavel e mai mult prin spitale

Să-l fi înjunghiat cineva pe Pavel în clipa ceea şi tot nu l-ar fi durut atât de tare. Negru de supărare, a înhăţat tânăra nevastă de braţ şi a scos-o în curte: „Adu-l pe tatăl adevărat al copilului, că altfel moare, i-a şuierat el printre dinţi. Când îşi va reveni, stăm de vorbă!”. A încercat atunci Veronica să spună ceva, dar bărbatul i-a întors spatele şi atâta l-a mai văzut nevasta. Ajuns în apartamentul lui, a adunat în două valize lucrurile Veronicăi, apoi a chemat un meşter şi i-a schimbat yala la uşă şi s-a pus pe aşteptat.

Veronica, vă daţi şi dumneavoastră seama, n-a mai tras pe acasă. Peste două săptămâni, a venit un tânăr să-i ia lucrurile. S-a dovedit a fi colegul de facultate al nevestei lui Pavel şi amantul ei. Pentru că şi după ce s-a măritat Veronica continua să trăiască cu flăcăul acela. Sperau tinerii că Pavel, fiind suferind de inimă, ar putea muri în scurt timp şi ei doi l-ar moşteni. Dar, indiferent cât ar fi durat căsnicia asta, Veronica avea bani destui ca să-şi întreţină şi amantul.

Au trecut trei ani. Alexandra, fire veselă şi comunicativă, şi-a găsit un bărbat cu care concubinează. Zice că la 54 de ani nu mai are nevoie de ştampilă în paşaport. S-a împăcat şi cu fiii săi, dar nu-i mai are la inimă ca pe vremuri. Cine a trădat o dată, spune femeia, a doua oară o va face cu şi mai mare uşurinţă.
P.S. De atunci, Pavel e mai mult prin spitale.

Lidia Bobână