Fericirea iubirii e scurtă

Fericirea iubirii e scurtă

Iar durerea iubirii ţine toată viaţa

De câte ori aţi auzit şi Dumneavoastră fraza asta: „ne-am luat din mare dragoste şi am ajuns să ne urâm ca duşmani de moarte”? E un mare adevăr aici, iubirea fiind o stare de spirit care durează atâta timp cât rezistăm noi încercărilor vieţii.

Cine spune că iubeşte viaţa întreagă şi cu anii sentimentul e tot mai puternic mă face să zâmbesc, pentru că doar în două situaţii se menţine starea de euforie şi adoraţie pentru persoana dragă – când nu-l ai de soţ sau soţie, sau când persoana iubită a murit înainte de a-ţi trece iubirea pentru ea. În rest, în cuplurile care s-au luat din mare dragoste, iubirea unuia pentru altul trece uşor în obişnuinţă, ataşamentul prietenesc, în nişte relaţii care presupun responsabilitate şi obligaţii comune faţă de familie. Dar pot să şi greşesc…

Deşi istoria Marinei şi a lui Igor mă face să cred că am totuşi dreptate. S-au întâlnit cei doi când erau deja căsătoriţi. Igor creştea şi doi copii. Ambii, pedagogi într-o şcoală din raionul Nisporeni. Igor era cu zece ani mai în vârstă decât Marina, care venise să lucreze în satul de baştină al soţului. Spuneau ei că s-au îndrăgostit de la prima vedere, că a fost destul ca ochii lui să întâlnească privirea ei şi s-au simţit atraşi unul faţă de altul nemaipomenit de mult. Şi s-au speriat! Şi unul şi altul avea familie, se luase parcă din dragoste şi acum ce se întâmplă, Doamne?! Igor îşi programa ziua ca să fie mereu în şcoală, Marina îşi găsea şi ea ocupaţii ca să se întoarcă acasă cât mai târziu şi se întâmpla o parte de drum să-l parcurgă cu Igor.

„Ochii mei sunt măritaţi”

Erau copleşiţi tinerii de ceea ce li se întâmplă – se doreau la nebunie şi ar fi fugit în acelaşi timp unul de altul ca să nu creeze neplăceri partenerilor de viaţă. Marina îl tot pisa pe bărbatul ei să se mute din localitate – fie la Chişinău, fie în centrul raional, dar nici vorbă s-o asculte Mitică! Era unicul copil la părinţii lui care, fiind cu stare, i-au construit în sat casă aproape de ei şi visau la ziua când nepoţeii vor trece drumul să vină la bunei. „Ce-ţi lipseşte, femeie, să fii fericită? Ai de toate, la lucru în gospodărie nu te pun, mama şi tata ne uşurează viaţa la amândoi. Îl cauţi pe dracu’!” Cum avea să-i spună Marina despre ce se întâmplă în sufletul ei? Un an de zile s-a tot pârjolit femeia.

Şi iată că se întâmplă un lucru care a dezlegat într-un fel situaţia asta. A fost trimisă tânăra specialistă la nişte cursuri de calificare în Chişinău pentru trei luni de zile. Bucuroasă, a ieşit din casa soţului. Avea de gând la Chişinău să caute ceva de lucru: „Mă angajez şi vedem noi ce facem – ori vine soţul după mine, ori divorţăm. De când i-a căzut drag Igor, Marina nu-l mai dorea în patul ei pe Mitică. De unde să se mai nască copii în situaţia asta?

În lipsa Marinei, Igor nu-şi găsea locul. Certurile în casa lor porneau din senin, din te miri ce. A cerut un mic concediu pentru a trece un control medical. Pentru că era un pedagog bun şi pentru că până atunci directorul şcolii nu a avut probleme cu el, directorul a consimţit. Acasă, Igor a spus acelaşi lucru. Şi până în seară a şi plecat din sat. S-a dus direct la Centrul de perfecţionare a cadrelor didactice s-o vadă pe Marina. Când a zărit-o, a luat-o de mână şi o târa după dânsul ca pe o creangă. Igor a tras-o după colţul clădirii şi i-a zis: „De azi înainte nu te mai scap din ochi. Indiferent ce-o să se întâmple, suntem şi vom fi mereu împreună!”.

„Suntem şi vom fi mereu împreună!”

Curioasă treabă şi asta, o dată n-a venit la Chişinău soţul Marinei s-o vadă şi nu şi-a bătut capul soţia lui Igor de ce acesta nu vine acasă. Nici ei, nici satul n-au bănuit o clipă că între cei doi e o relaţie de iubire. Marina, cum şi-a pus în gând, aşa a şi făcut – şi-a găsit de lucru la Chişinău. I-a scris soţului un răvaş în care i-a înaintat condiţia: ori vine să trăiască cu ea, ori divorţează. Lucru care l-a pus pe jar pe Mitică: uite tu obrăznicătură de nevastă, după ce i-a creat condiţii ideale şi a purtat-o pe braţe, acum mai îndrăzneşte să-i pună condiţii? Mitică nici nu i-a răspuns măcar. Dacă vede Marina că n-o caută soţul, în trei luni, înaintează actele la divorţ şi se trezeşte femeia singură.

Cu Igor însă era altă poveste. Bărbatul s-a întors în sat şi acolo, lângă nevastă şi copii, şi-a zis el că ar mai trebui să îngăduie, că nu e lucru simplu s-o părăseşti pe femeia care ţi-a adus pe lume doi fii. Mai erau şi nănaşii, mai erau părinţii, gura satului, într-un cuvânt, el mai că ar fi dat înapoi. Şi apoi jarul acela din suflet i se mai molcomise după ce a avut-o pe Marina cum i-a dorit inimioara. Asta nu înseamnă că n-o vedea. Cel puţin de trei ori pe săptămână venea la Chişinău la iubită. Marina simţea că-i vine greu să pună capăt unei căsnicii în care cresc deja copii. Dar o şi speria într-un fel faptul că el niciodată n-a mai pomenit de divorţ.

Un an de zile Igor a tot venit la Chişinău. De câte ori îl întreba nevastă-sa încotro ţine calea de trei ori pe săptămână, bărbatul îi spunea că umblă în raion la nişte cursuri de şoferie. Dar s-a întâmplat să-l zărească cineva pe străzile Chişinăului şi, întâlnindu-se în sat cu nevasta lui Igor, săteanul o întrebă cu ce probleme s-a dus soţul ei tocmai la capitală. Femeia a intrat la bănuieli. Într-o zi, s-a luat după el şi a ajuns unde se ducea şi Igor – la casa Marinei. Nu i-a trebuit mult ca să pună cap la cap nişte lucruri. S-a întors în sat şi, drept la casa lui Mitică: „Prost eşti mata, dar nebună sunt şi eu! Ştii de ce te-a lepădat Marina? Pentru că e în dragoste cu bărbatul meu! I-am prins eu sărutându-se pe prag!”

S-a întors la nevastă, iar Marina îi creşte copilul

Mitică era bărbat aprins de fire. Cum a ieşit din casă soţia lui Igor, s-a şi pornit la Chişinău. Avea în buzunar adresa Marinei şi în suflet sete de răzbunare. I-a găsit în cuibuşor pe cei doi amanţi. L-a bătut pe Igor atât de tare, crezându-l cel mai vinovat în distrugerea căsniciei lui, încât Marina a chemat urgenţa şi aceia, la rândul lor, poliţia. Igor nu s-a mai întors acasă la nevasta lui. Ştia că nu-l aşteaptă zile bune. A trimis la şcoală o scrisoare în care şi-a cerut demisia şi a rugat ca toate actele lui să fie trimise pe adresa Marinei. O soră de-a lui s-a dus la nevastă-sa acasă şi i-a împachetat lucrurile.

S-ar părea că odată cu întâmplarea asta s-a rezolvat şi problema iubiţilor. Departe de aşa ceva, fraţilor! Din momentul când a încasat bătaie, lui Igor îi pierise dragostea pentru Marina. O credea vinovată pentru toate ce i s-au întâmplat. Ajunsese s-o învinuiască că i-a făcut ochi dulci şi l-a momit cu intrigi muiereşti, că de fapt el n-a vrut-o niciodată de nevastă, dar ea s-a ţinut scai şi l-a culcat în patul ei. Suferea mai mult femeia, care n-a mai încercat să-i spună ibovnicului că e gravidă şi că peste jumătate de an va fi mamă. Sătulă de învinuirile amantului, l-a alungat într-o zi.

Unde credeţi că s-a dus Igor? Drept gândiţi, la nevasta lui acasă. S-a umilit, s-a poclonit până l-a iertat. Aveau doi copii împreună şi o viaţă înainte. Marina, când i-a venit sorocul, a născut un fiu. Dacă se întâmplă în prezenţa ei cineva să vorbească despre iubire, despre „sentimentul acesta care schimbă faţa lumii”, ea tace. Ştie că fericirea iubirii are o durată scurtă, iar durerea iubirii ţine toată viaţa.

Lidia Bobână