Chiruşa, omul surprizelor

Chiruşa, omul surprizelor

Varvara se gândea că o să zburde el cât o să zburde şi tot la familie o să vină

Chirilă, bărbatul despre care vreau să vă povestesc astăzi, e o fire închisă. Când i-a venit timpul să se însoare, nevastă i-a găsit maică-sa în satul vecin. Avea o prietenă măritată acolo şi casa ei plină cu fete era – cinci i-a născut lui bărbatu-său. „Una o fi şi pentru Chiruşa meu, i-a spus ea prietenei.” Când au venit la înţelegere, mama flăcăului pusese ochiul pe fata mijlocie, care era mai frumuşică şi mai isteaţă decât celelalte, dar vezi că surorile mai mari ale fetei tot nemăritate erau şi tatăl lor a pus piciorul în prag: dacă vrea să se însoare cu vreo fată de-a mea, s-o ia pe prima născută, aşa e obiceiul în sat la noi. „Câr-mâr, poate te mai gândeşti, cuscre…”, încercau să se opună părinţii flăcăului, dar nu l-au putut clinti din loc pe tatăl fetelor.

Însurat de maică-sa

Pentru că lui Chirilă îi era totuna cu cine se însoară, femeie să fie, nu s-a opus prea tare. Mamă-sa, însă, supărată foc era. Ţinea la fiul ei mult. Îl înfiase de prunc şi l-a crescut mai mult în teama că într-o bună zi poate să apară în prag mama adevărată a băiatului şi să-l ceară înapoi. Îl ţinea lângă dânsa cât e ziulica de mare – de fapt, Chirilă n-a avut prieteni şi colegi de clasă mai apropiaţi, nici vecini cu care să facă şotii – a crescut în umbra părinţilor lui, cocolit de ei din cale-afară. Poate de aceea era atât de tăcut şi neprietenos cu alţii. La cei 26 de ani ai săi, nu ţinuse o fată în braţe, nu umblase pe la cluburi, discoteci, iar fetele de sat se fereau de el.

Dar la vârsta pe care o avea flăcăul simţea nevoia unui trup de femeie. Uite aşa a ajuns Varvara, prima dintre fetele Sofiei, nevasta lui Chiruşa. Era urâtă, ce s-o mai înconjor. Mătăhăloasă, cu umerii pătraţi, fără unduirile care plac atât de mult bărbaţilor, cu sprâncene stufoase şi vorbăreaţă de-i turuia gura ca morişca. Dar trup de femeie era şi asta l-a mulţumit pe tânărul ei soţ. Trebuie să vă spun că era Varvara exact cu nouă ani mai mare decât soţul ei. Nu-i păsa feciorului, ce avea s-o pună în oală? Atât că scăpase de obsesia de a-şi căuta pentru nevoile lui o femeie. Oricum nu ştia cum să facă treaba asta. Vă spuneam doar că până la armată n-a ieşit o dată de sub aripa ocrotitoare a părinţilor.

Varvara, mai mare cu nouă ani, urâtă, dar vrednică

Aşa că nu s-a mirat satul prea mult când în familia lui Chiruşa au pornit a curge copiii – în fiecare an câte unul. Pe cât era bărbatul de tăcut şi neprietenos, pe atât de sociabilă era mătăhăloasa lui muiere. O cunoştea tot satul şi era preţuită pentru hărnicia ei, pentru ambiţia cu care pornise să-i facă soţului avere şi un nume. Cu banii de la nuntă, a deschis în sat o lăptărie – tot satul cumpăra de la ea unt, caşcavaluri, brânzeturi dulci, hrană pentru copii. Şi în satul ei de baştină deschisese cu o soră de-a ei o altă lăptărie şi porniră ei încetul cu încetul să prindă la cheag. Întâi şi-au construit o casă, cea mai arătoasă din localitate. Apoi au procurat o moară, la care lucra chiar Chiruşa. Uite că povestea mea începe tocmai din anul acela.

După 12 ani de căsnicie reuşită, aşa spunea satul, morarul nostru se îndrăgosteşte. Cum e şi întâmplarea asta, a venit la dânsul la moară o femeiuşcă din satul vecin. Frumoasă foc nevasta! Bărbaţii care se aflau pe acolo în ziua aceea nu-şi dădeau rând să-i ţină Zinei de urât. Păr negru, ochi albaştri şi două gropiţe în obrăjori stârneau furtuni în inimi de bărbaţi. Dacă-ţi mai lăsai ochii şi peste sânii înalţi şi rotunzi, îi măsurai lungimea picioarelor, îi urmăreai cu privirea frumuseţea coapselor, când păşea alene printre dânşii, cred că nu era acolo nici un mascul să n-o fi dorit pe Zina.

Se îndrăgosteşte prima dată în viaţă

Orb nu era nici Chiruşa! Până în seară a aflat bărbatul că femeia e vădană, că are doi copii şi că nefericită a fost în căsnicie. Gelos era soţul ei de nu mai avea măsură. La o nuntă i se păru lui că un sătean se uită prea lung la nevastă-sa. L-a luat într-o serie de nu ştiau nuntaşii cum să-i ogoiască. S-au încăierat la bătaie şi, dintr-o rană la cap, bărbatul Zinei s-a dus cu zile în mormânt. Cică atunci când trăgea să moară, o tot ruga pe nevastă: „Stai lângă mine, Zinico, că n-am să te mai văd. Spune-mi, ai ţinut vreo leacă la mine?”. Lumea cea rea de gură, spunea după înmormântare că iată în sfârşit Zina nu trebuie să stea mereu cu ochii în pământ de teamă să n-o bănuiască bărbatu-său.
Anume de femeia asta s-a îndrăgostit Chiruşa, cel care n-a avut nici o zvâcnire de inimă când s-a însurat cu matahala lui. Acum era toropit de sentimentul acela de ne înţeles, care-l moleşea definitiv, nu-i dădea voie să respire larg şi liber.

De când o iubea pe Zina, mai că nu trăgea pe acasă. Dormea la moară, acolo îi aducea nevasta de mâncare. Dacă li se făcea dor copiilor, tot la moară veneau să-l vadă. Fireşte că satul nici cu spatele nu bănuia ce-i în sufletul bărbatului. Şi doar nevasta lui, cea care-l cunoştea bine, şi-a dat seama că ceva nu e în regulă. Dar când a mai auzit din oameni că Chiruşa a fost zărit în câteva rânduri în preajma gospodăriei Zinei, femeia a înţeles totul. Ştia că nu s-au luat din dragoste, că era mai în vârstă decât Chiruşa şi că nici frumoasă nu este. Dar avea o casă de copii, avea pe spatele ei şi doi bătrâni, părinţii lui Chiruşa, care până la urmă au îndrăgit-o pe nora lor, pentru că, vă spuneam, vrednică femeie era.

Fuge în lume cu Zina

Zina şi-a dat seama că morarul din satul vecin o iubeşte, dar auzise despre dânsul că e cam straniu şi ea avusese deja un bărbat alături de care n-a fost fericită. La ce-i mai trebuia şi Chiruşa, împovărat de copii? Se făcea că nu-l observă când acesta, ca un puştan, îşi făcea drum prin mahalaua lor sau când o întâlnea, chipurile întâmplător, pe hudiţele satului. Totuşi îi plăcea – era muiere, nu? – să ştie că o iubeşte cineva cu pasiune. Tot văzându-l azi şi mâine, a observat Zina că e frumos Chiruşa, că are ochi căprui cu lumină aurie în ei, că o priveşte cu gingăşie şi că poate n-ar fi rău să-l ia de amant. La urma urmei, nu-i fată mare!

Au şi ajuns ibovnici de vorbeau despre asta cele două sate, dar soţia lui Chiruşa o dată nu i-a căutat. Se gândea în sinea ei că o să zburde el cât o să zburde şi tot la familie o să vină. Aşa le-a spus şi părinţilor lui: „Dacă o să-l luăm cu zbârlita de lângă dânsa, o să se ducă definitiv. Bine ar fi să se întoarcă acasă de bună voie”. Dar n-a fost să fie aşa. Într-o bună zi, au dispărut cei doi din sat. Mult timp nu s-a auzit nimic despre ei. Abia peste câţiva ani, când şi-a vândut Zina gospodăria, au aflat că locuiesc cei doi la Movilău şi că i-a născut Zina lui Chiruşa doi băieţi. Părinţii lui locuiesc şi astăzi cu Varvara, care, harnică şi pricepută cum este, a ajuns femeie cu avere mare. A cerut-o un vădăoi din sat să meargă după dânsul, dar i-a răspuns femeia: sunt măritată şi-mi aştept bărbatul acasă. Au trecut zece ani de atunci, Chiruşa nu i-a mai cerut divorţul.