Ce va fi mâine în Parlament?

Ce va fi mâine în Parlament?

Biroul politic al PL a decis că nu va vota joi, 29 octombrie, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ. Într-un comunicat al liberalilor se menţionează că au luat această decizie pentru a nu crea instabilitate și haos în republică: „Rămâne să vedem ce se va întâmpla joi, 29 octombrie 2015, în Parlament, când se va dezbate această moţiune de cenzură. Deputații PL nu vor vota moțiunea, pentru a nu permite să avem o situaţie de instabilitate, iar în R. Moldova să domnească haosul. Demiterea Guvernului ar fi cea mai proastă situaţie pentru R. Moldova, când aşteptăm să vină FMI”, a spus Mihai Ghimpu.

De celaltă parte, democraţii au lăsat să se înţeleagă că nu exclud că PD ar putea vota, în anumite condiţii, moţiunea de cenzură înaintată de PSRM, PCRM. Preşedintele Parlamentului, Adrian Candu, a declarat că sunt deranjaţi că PLDM a solicitat convocarea unei şedinţe speciale în Parlament pentru a lua act de revendicările reprezentanţilor din Platforma DA.

După ultima şedinţă a Alianţei pentru Integrare Europeană 3, Marian Lupu a declarat că nu are un răspuns clar dacă mai există ori nu o coaliţie proeuropeană.

Liderul PPEM Iurie Leancă a declarat ieri în cadrul emisiunii „Pahomi” de la Realitatea TV că Biroul Politic al partidului se întruneşte astăzi pentru a lua o decizie dacă va vota ori nu moţiunea de cenzură. „Se împlinesc în curând 100 de zile de la instalarea acestui guvern. Suntem în mijlocul unei crize enorme economice şi financiare, aţi auzit Dvs. de un plan anticriză, aţi văzut Guvernul să dezbată acest plan anticriză ori să propună un plan în care să combată mult mai bine corupţia? Am toate motivele să nu ofer votul de sprijin acestui guvern. În acelaşi timp, înţelegem că demiterea Guvernului generează riscuri de creare a unei coaliţii de centru-stânga ori de alegeri anticipate”, a spus Leancă.

Amintim că la şedinţa Parlamentului de joi, 22 octombrie, deputaţii socialişti şi comunişti au înaintat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului. PSRM a anunţat că va organiza joi proteste de amploare în faţa Parlamentului.

Svetlana Corobceanu