Unde dai şi unde crapă

Unde dai şi unde crapă

Copilul cel mic al Ilenei avea patru ani şi, din senin, a început a-i spune „tată” lui Nelu

Cică dacă vrei să ţii un bărbat legat de casă şi familie, dă drumul la funie cât poţi de mult, să nu simtă omul că e păzit din cale-afară – abia atunci poţi sta fără grijă. Dacă-l ţii din scurt, bărbatul întotdeauna o să se smulgă din laţ. Oricât de posesivă ar fi femeia şi oricât de bine ar fi corcolit în familie, tot o să plece. Bărbatul vrea libertate, vrea aventuri! Nelu Burdilă, despre care vreau să vă povestesc astăzi, era trecut de 40 de ani când a simţit că n-o mai poate duce cu Nadia lui. Unde s-a văzut, frate, întârzie omul de la serviciu o oră şi ea de acum sare în capul lui, îşi opreşte un ban din salariu, să aibă de-o cheltuială neprevăzută, soţia din nou îl ţese! Dar cât se poate, Doamne?

Într-o zi, îi invită la el pe socri, părinţii lui şi nănaşi. „Vreau să divorţez şi gata. Vă spun curat că nu mă duc la altă muiere, m-am săturat de Nadia şi vreau să-mi vin în fire. Dacă îşi găseşte ea alt bărbat şi vrea să se mărite, nu am nicio pretenţie. Copiii am să-i ajut, le dau salariul pe jumătate şi cu ce mai câştigă ea – o să le ajungă. Nu mă vorbiţi de rău, nu mă blestemaţi, că n-am făcut nimănui niciun necaz. Pe femeia asta n-o mai pot suferi. Dacă mai rămân o zi, mor lângă dânsa de inimă rea. Iertare îmi cer de la dumneavoastră şi de la copii.” Şi s-a mutat Nelu Burdilă la vila lui de lângă capitală. Până în seară toţi vecinii de la ţară au şi aflat vestea. S-au adunat pe înserate la casa lui Nelu fiecare cu ceva în torbă şi au tuns o petrecere până în zori.

Şi-a părăsit nevasta şi s-a mutat la vilă

Până una, alta, au hotărât să nu divorţeze. Nadia, femeie mândră şi voluntară, o dată nu l-a căutat. Cei doi băieţi ai lui Nelu îl găseau pe tatăl lor doar când aveau nevoie de bani sau să se prezinte la şcoală la vreo şedinţă. Nelu cel care care era cu Nadia şi cel care locuia al doilea an la vilă păreau oameni total diferiţi. Eliberat de problemele familiei, stăpân pe timpul lui şi pe trupul lui, Nelu arăta acum ca un flăcău pus mereu pe şotii. Glumea pe seama fiecăruia şi pe seama lui cu bunătate, aveai impresia uneori că nu-i trece prin minte niciun gând trist. Şi nici nu avea când se plictisi pentru că era mereu ocupat cu câte ceva prin gospodărie. Îşi făcuse o grădină de toată frumuseţea că veneau de departe oameni la el să cumpere seminţe şi legume. Îl mai întrebau amicii uneori: când te însori, Nelule, că nu ai înnebunit să stai cuc în casa asta? La care bărbatul răspundea mai mult în glumă: de ce să dau cu piciorul în binele pe care îl am acum? Când am să am nevoie să-mi ducă cineva oala, găsesc eu o băbuţă.

Dar nu e întotdeauna aşa cum plănuieşti. La patru ani de când s-au separat soţii Burdilă, iată că Nadia s-a îmbolnăvit rău de tot. A fost internată la spital şi copiii l-au chemat pe tatăl lor acasă: „N-are cine ne îngriji şi mamei la spital îi trebuie ba una, ba alta”. Ce avea femeia nimeni nu ştia. Porni să slăbească fără s-o supere ceva, devenise pământie la faţă, îşi pierduse pofta de mâncare şi de viaţă, intraseră în mare griji rudele şi prietenii. Fireşte că Nelu s-a întors fără să cârtească acasă, a pus mâna pe frâiele gospodăriei şi mergeau toate strună de parcă nici nu lipsise patru ani de zile. Era iarnă grea în anul acela şi Nadia, pe lângă boala misterioasă, mai înhăţase în spital şi o gripă. Organism slăbit, lipsit de imunitate şi, într-o săptămână, s-a stins femeia.

A rămas văduv cu doi copii

Cel mai mare era în clasa a şaptea, ajutor de acum la casă. Ei uite când s-au adunat toate pe capul lui şi a văzut Nelu că-i vine greu să se descurce de unul singur, s-a gândit pentru prima dată că e cazul să se însoare. „Nu vreau să fie ruptă din soare, dar cuminte şi harnică”, le spunea el celor de la care aştepta să fie ajutat. Trecuse mai bine de un an de la moartea soţiei lui. Şi într-o zi un bun prieten de-al lui îl pofteşte pe ospeţe: „Mi-a adus socru-meu o ţuică pe care numai s-o duci la nas şi te umpli de fericire, dar dacă o mai şi guşti, uiţi de toate”. De fapt, prietenul avea de gând să-i facă cunoştinţă lui Nelu cu verişoara lui, o femeie necăjită, cu un copil din flori, de a cărui tată nu ştia nici mama băiatului.

Vedeţi dumneavoastră tânăra a fost violată de nişte derbedei care au ştiut că locuieşte singură în casa bunicilor ei la marginea satului. Pătrunseseră pe timp de noapte şi câţi o fi fost, nici ea nu era sigură. Atât că după un timp şi-a pierdut cunoştinţa şi când şi-a revenit Ileana, se lumina de ziuă. A anunţat miliţianul din sat, a mai scris şi la procuratura raională, dar toţi cei care au vorbit cu ea în sinea lor se gândeau că poate e şi spre binele ei. Cum ar mai fi cunoscut Ileana trup de bărbat? Urâtă era, doar că avea doi ochi căprui în cap şi o siluetă de fetişcană. În rest un păr roşu portocaliu şi o faţă pistruiată de parcă o fi împroşcat-o cineva cu pireu de morcovi.

Erau o familie, dar ceva le lipsea

Fireşte că Nelu nostru nici că se gândea că pentru dânsul a fost adusă fata de la ţară. Zicea el că nu-l interesează chipul drăgălaş al vreunei femei, dar în sinea lui tot ar fi vrut să fie mai arătoasă şi tânără nevastă. Ileana avea treizeci de ani şi un copil din flori. Şi era urâtă. Cum tot o îndesiseră bărbaţii cu ţuica, de la o bucată de vreme lui Nelu începu să-i placă zâmbetul Ilenei, o găsea chiar plăcută la chip şi dintr-odată o invită la el acasă cu gând s-o angajeze menajeră. Oricum, zicea el, femeia caută de lucru şi, până una, alta, de ce să n-o ajute el? Vor avea şi copiii cu cine se îndemna până vine el de la serviciu, vor mânca mai acătării, că de semifabricate se săturaseră până în gât. Iată aşa a ajuns Ileana în familia lui Nelu Burdilă.

Îşi adusese femeia copilul de la ţară şi se ocupa de gospodăria orăşeanului cu toată osârdia unui om crescut la ţară. Era o femeie harnică şi blândă la suflet Ileana şi cei ai casei se obişnuiseră cu dânsa. Niciodată în familia lui Nelu Burdilă nu s-a glumit atât de mult. În fiecare seară luau cina împreună, îşi povesteau unul altuia cum a trecut ziua, se sfătuiau când voiau să facă vreo achiziţie mai serioasă şi în zilele de odihnă toţi plecau la vilă. Erau o familie şi în acelaşi timp ceva le lipsea. Copilul Ilenei avea de acum patru ani şi uite că, din senin, a început a-i spune „tată” lui Nelu, pesemne de unde îi auzea pe ceilalţi băieţi.

La început toată lumea se amuza pe chestia asta, până când într-o zi Valeriu, băiatul cel mai mare al lui Nelu, i-a zis lui taică-său: „De ce nu te însori cu Ileana? E femeie cuminte şi ţine la noi, şi te place, nu vezi cum se roteşte în jurul tău când vii seara de la serviciu?”. Nelu însă îşi închipuia altfel că va fi nevasta lui – tânără, frumoasă şi să-l iubească cum numai în cărţi scrie. Dar pusese deja mâna pe 50 de ani şi-i era oarecum să umble în căutarea unei femei mai alese. Şi asta e bună, şi-a zis el într-o zi şi a cerut-o de nevastă pe Ileana. Trăiesc şi azi, dacă nu i-a despărţit Dumnezeu.