„Un copil e binevenit oricând” // FOTO

Marţi, 29 septembrie, Viorica Lupu şi Sergiu Pavlov au aniversat un an de la cununia religioasă. Anul trecut, după ce şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu, muzicienii ne-au declarat că vor face nunta şi cununia civilă în septembrie 2015. Însă cum în viaţa celor doi au apărut alte priorităţi, s-au văzut nevoiţi să amâne cele două evenimente. Totuşi, atât Viorica Lupu, cât şi soţul ei, aşteaptă cu nerăbdare să devină părinţi.

În acest an, Lenuţa Lupu a câştigat o bursă de master în Norvegia, pentru o perioadă de doi ani, iar sora sa, Viorica, merge de una singură pe la concerte şi evenimente private. Îşi duc dorul una alteia şi se bucură că graţie internetului pot sta la taclale şi se pot vedea zilnic.

„Mi-e dor de ea”

cu sora„E plecată pe doi ani, iar mie-mi vine greu să mă obişnuiesc cu ideea că nu e nici acasă, nici alături de mine, pe scenă. Însă mă alină gândul că-şi urmează visul. Pentru că ea, pe lângă muzică, a activat şi în calitate de coregraf. Şi-a dorit mult această bursă prestigioasă, căci nu oricine reuşeşte s-o obţină. Lenuţa nu-mi este doar soră, ci şi cea mai bună prietenă. Suntem dependente una de alta. Şi noroc că există skype-ul, care ne permite stăm la taclale şi să ne vedem zilnic. Când am o idee de melodie, o înregistrez şi i-o expediez, iar Lenuţa îmi spune ce părere are, unde e bine şi unde ar trebui efectuate modificări. Mi-e dor de ea…”, ne povesteşte interpreta de folclor, precizând că Lenuţa şi-a luat cu ea în Norvegia şi costumul naţional, pentru a nu-i duce dorul.

De doi ani n-a mai imprimat nimic

vioricaViorica Lupu nu este angajată a niciunei orchestre de folclor, dar nici nu-şi doreşte acest lucru deocamdată. În ultimii ani colaborează cu „Lăutarii” maestrului Nicolae Botgros, cu care de altfel îşi înregistrează şi melodiile.
De doi ani, interpreta nu a mai imprimat nimic, căci, susţine ea „muzica populară se repetă şi e greu să vii cu ceva inedit, original, care să te reprezinte”.
După ce a adunat piesele mult dorite, Viorica Lupu să pregăteşte acum să le înregistreze cu „Lăutarii”.

Va cânta lăutăreşte alături de soţul său

cu sotul_2„Sunt artist liber profesionist şi mă simt bine aşa deocamdată. Pe la evenimente private lucrez împreună cu soţul meu şi cu formaţia de lăutari, compusă din colegi şi prieteni de-ai lui, muzicieni foarte buni. Uneori se întâmplă să merg şi fără Sergiu, el fiind invitat destul de des în România. August şi septembrie au fost două luni foarte bogate în evenimente private. Vreau să vă zic că e bine să ai invitaţii la petreceri private pentru că acolo se câştigă bani. Însă, pe de altă parte, nu-ţi mai rămâne timp pentru creaţie. Dar las’că recuperăm noi, neapărat. Îmi doresc să lansez şi unele melodii lăutăreşti alături de soţul meu”, ne povesteşte cântăreaţa de folclor.

De ce au amânat nunta

cu sotulViorica Lupu şi Sergiu Pavlov sunt solicitaţi să cânte nu doar acasă, ci şi în România. Numele lor a devenit cunoscut şi dincolo de Prut, unde au legat prietenii cu muzicienii români. Totuşi, deocamdată nu intenţionează să schimbe Chişinăul pe Bucureşti. Poate mai târziu, peste vreo 10 ani, când vor trebui să se gândească la viitorul copiilor lor pe care şi-i doresc mult.

in RomaniaPână una alta, trec Prutul săptămânal şi muncesc cu sârg pentru că-şi doresc să se mute la casa lor la anul, iar abia atunci se vor gândi la nuntă şi la cununia civilă.
„Acum avem alte priorităţi, de asta am decis să amânăm cele două evenimente. Nunta e o petrecere, o distracţie, iar cununia civilă e o formalitate birocratică. Pentru noi important era să ne cununăm religios, căci nu în zadar se spune: ‘ce uneşte Dumnezeu, omul să nu despartă’. Însă neapărat facem şi nunta, căci ne-o dorim şi noi, şi părinţii”, ne-a declarat cântăreaţa.

Vrea cel puţin doi copii

la nuntaMuzicienii îşi doresc foarte mult un copil şi susţin că acesta este binevenit oricând. Viorica Lupu spune că va face faţă rolului de mamă, iar dacă va avea nevoie de o mână de ajutor, va apela la ajutorul viitoarelor bunicuţe.
„Nu amânăm acest moment, iar dacă o fi să avem un copil, vom fi cei mai fericiţi! Suntem siguri că ne vom descurca şi în acest rol, iar drept exemplu ne sunt colegii noştri de muncă. Eu îmi doresc cel puţin doi copii, dar să vedem cum va decide Cel de Sus. Nu vreau să mă laud, însă-mi place să gospodăresc, să gătesc ceva gustos pentru Sergiu”, ne spune ea.

Despre colecţia de baticuri şi ii

bunica ElenaViorica Lupu se poate lăuda cu o colecţie inedită de baticuri – 80 la număr, dar şi cu cele 15 ii ale sale, toate unicat, majoritatea cusute în România.
Preţul pentru o ie poate ajunge şi la 500 de euro, dar chiar şi-aşa, cântăreaţa susţine că e o investiţie bună, căci aceste piese vestimentare o fac să se diferenţieze de restul artiştilor şi rămân valoroase peste ani.
„În această primăvară am fost la Suceava, de unde mi-am luat şase ii. Costumele mele populare sunt unicat, iar 90% sunt vechi, autentice, procurate din România. Mai apelez şi la meşterul popular din satul meu de baştină, care acum îmi pregăteşte o ie. Preţul lor porneşte de la 150 de euro şi poate ajunge până la 500 de euro. Însă merită toţi banii!”, ne-a mai spus Viorica Lupu.

colectiaLena NEGRU