Costică lepădatul

Costică lepădatul

Aşa au aflat motivul pentru care a fost părăsit copilul în maternitate

Ce ştiţi dvs. despre copiii părăsiţi în maternităţi? Bănuiesc, cam ceea ce cunosc şi eu. Că unei mame el i-a fost în plus. Şi l-a lăsat în spital cu gândul că nimeni nu va afla lucrul acesta şi ruşinea ei de a fi născut din flori o să i se şteargă cum n-o să-l mai aibă prin preajmă. Dar vedeţi dvs. că nimeni nu poate şti ce-o să-i aducă clipa următoare şi care este viitorul lui sau al ei. Costică A., după ce a trecut prin toate instituţiile statului de la prima lui zi de naştere şi până a încheiat studiile, s-a pomenit la 18 ani că nimeni nu mai are grijă de dânsul, că n-are cine-i pune o farfurie cu te miri ce în faţă şi că trebuie să se descurce omul în viaţa asta singur.

Iată de ce a venit la mine. De unde până unde, auzise că aş putea să-l ajut. Primul lucru pe care l-am făcut e că am dat un anunţ la radio cu intenţia de a-i găsi băiatului întâi de toate un acoperiş deasupra capului. Surprinsă am rămas că avem atâţia oameni buni la suflet. Şi mai tineri şi mai cu ani în spate, îmi cereau să-l trimit la ei. Şi a ajuns băiatul la o familie din centrul republicii, o familie înstărită, care mai avea un copil, o fată. Am uitat să vă spun că frumos băiat era Costică, brunet, cu ochi albaştri, înalt şi subţire. Promitea să ajungă peste ani un bărbat sclipitor, neasemuit de atrăgător.

Băiatul înfiat era frumos şi blând la suflet

Pesemne că chipul lui le-a trezit un sentiment aparte oamenilor ceia pentru că l-au primit în familia lor cu toată inima. Şi o petrecere au încropit ei ca să-l cunoască şi neamurile. Ziceam eu că aveau o fată care tocmai în anul cela pusese mâna pe treisprezece ani. Elevă în clasa a şaptea era. Fata, ca orice copilă la vârsta asta – deşirată, slăbănoagă, arţăgoasă de fire şi nemulţumită că părinţii ei au adus la casă un orfan. „Ce vă trebuie, le spunea ea, să vă taie într-o noapte? Sau să-şi bată joc de mine, asta vreţi?” Dar oamenilor ceia le-a plăcut Costică şi nu numai că era băiat frumos. Peste câteva luni şi-au dat seama că mai era tânărul şi blând la suflet, şi harnic, deşi a crescut într-un orfelinat şi n-a avut de la cine deprinde multe lucruri.

Ca să le fie pomana deplină, ce s-au gândit gospodarii cu fata, ia să-l trimită la învăţătură pe Costică. Se descurcau bine şi aveau de unde-l ajuta. Spunea nevasta: Cristinica noastră nu are fraţi, surori, poate băiatul acesta o să aibă grijă de dânsa când n-o să mai fim noi, c-o lăsăm singurică pe lume. Şi apoi cine ştie cu cine o să se mai mărite. L-au chemat pe Costică de-o parte şi au hotărât ei să se ducă băiatul la medicină. E o specialitate care n-o să te lase să flămânzeşti şi un loc de lucru la sigur că-l ai întotdeauna.

Au trecut anii, Costică a ajuns să fie medic chiar în satul lui. Gospodarii care i-au dat de toate ca unui copil de-al lor au îmbătrânit de-a binelea. Cristinica a crescut şi ea şi s-a măritat într-un sat din sudul republicii. Toate bune, dar într-o toamnă iată că se stinge fulgerător din viaţă nevasta gospodarului. Dintr-o pălitură a murit femeia. Dar pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, alta a mai dat peste ei – din Moscova se întoarce bărbatul Cristinei în sicriu. A căzut de pe schele şi abia de l-au adunat grămadă să aibă chip de om. Lucra Ion într-o brigadă de construcţie ca mai toţi cei din Moldova – ilegal. Vă daţi seama că n-a luat o leţcaie pentru cât a muncit acolo. A împrumutat bani mari Cristina ca să-l îngroape, apoi a vândut bujda de casă, în care trăia cu bărbatu-său şi s-a întors acasă, la părinţi. Nu mai avea ce căuta în sud. Cu părinţii lui Ion nu s-au înţeles de la bun început şi, pentru că nu născuse nici un copil, a rupt relaţiile cu toate neamurile bărbatului.

Crescut şi educat în dragoste

Între timp, ce-i dă în cap lui Costică – ia să-şi caute el mama biologică. Avea relaţii acum, avea bani, avea timp berechet. Tatăl lui, că aşa îi zicea lui Ilie, „tată”, îl oprea de la pasul acesta. „Măi băiete, dacă te-a părăsit, ce-ţi trebuie de la dânsa?” Tată, îi răspundea Costică, vreau să mă uit în ochii ei şi s-o întreb de ce a făcut asta. Avea atunci Costică 33 de ani şi neînsurat era. N-o întind mult cu povestea asta – a dat de femeia care l-a născut. Trăia la Râşcani, măritată era şi avea din căsnicia ceea încă trei copiii – doi băieţi şi o fată. Lucra bucătăreasă la o cantină şi acolo a văzut-o Costică pentru prima dată.

Până a-i vorbi, s-a interesat de lume cine este, ca om, fireşte, ce prezintă ea. Şi s-a bucurat că nu e o beţivă, că are un soţ de treabă, care ar fi putut să-i fie tată, dacă-l recunoştea ca fiu al mâne-sa, şi-a văzut din depărtare un frate, care locuia cu părinţii, le văzuse casa. Dar uite că n-a îndrăznit atunci să-i spună mamei lui cine este el. S-a întors în satul părinţilor adoptivi şi s-a simţit acum nu ştiu cum străin printre ei. Ştiuse până atunci că oameni mai aproape decât tata Ilie şi soră-sa Cristina nu are pe nimeni. Dar uite, după ce a văzut-o pe maică-sa, aceştia din senin i-au devenit străini.

Îşi cunoaşte mama biologică şi fraţii

Ziceam că nu voia să se însoare. „De ce să dau naştere unui copil dacă nu sunt sigur că am zile destule ca să-l cresc şi să-i aranjez viaţa?”, spunea Costică de fiecare dată când îl luau rudele la rost. Ilie, tatăl adoptiv, a simţit schimbarea asta şi l-a durut. „Uite, dacă nu-i sângele tău, cât de repede se uită binele…” Îi era drag băiatul şi nu ar fi vrut să-l piardă. Deşi nu-i purta numele, i-a făcut parte dreaptă în testament şi undeva se gândea că dacă ar fi vrut ei doi – Cristina şi Costică – s-ar fi luat şi i-ar fi dăruit nepoţi, că atâta-i mai lipsea pe lume ca să se simtă şi el om împlinit.

Zic, trist s-a întors de la Râşcani Costică şi, într-o bună zi, Ilie, fără ştirea tânărului, i-a trimis mamei lui o scrisoare, în care i-a povestit cum a ajuns fiul ei la dânsul. Şi s-a pus pe aşteptare. Ei iată că, la două luni, la poarta lui se opreşte o maşină din care coboară mai multă lume – erau părinţii lui Costică şi toţi fraţii lui. Aşa au aflat motivul pentru care a fost părăsit copilul în maternitate – mama lui avea doar 16 ani împliniţi când a rămas însărcinată. Prin anii 1967 era o problemă să-şi mai aranjeze viaţa dacă avea un prunc din flori. Dar, spunea Maria, întotdeauna a tânjit după copilul acela. Scrisoarea lui Ilie i-a dezlegat gura şi astfel a aflat familia ce-a făcut ea în tinereţe.

Povestea e lungă şi frumoasă – vă spun doar că unul din fraţii lui Costică s-a însurat cu Cristina şi s-a mutat tânăra femeie la Râşcani. Costică a rămas gospodar în casa lui Ilie. S-a însurat şi el, iar bunelul are astăzi patru nepoţi de la cei doi copii. Mai spune lumea în sat că nu se ştie la care dintre dânşii ţine mai mult. Un lucru e sigur, Ilie zice că ai lui Costică sunt foc de deştepţi!