Pensia nu le ajunge nici pentru medicamente…

Pensia nu le ajunge nici pentru medicamente…

Pensionară de cinci ani, „bunica Zdubilor” nu se poate bucura deloc de odihna binemerită, căci cei 676 de lei pe care-i primeşte lunar nu-i ajung nici de medicamente, facturi şi pâine pe masă. De asta, la 62 de ani, e nevoită să lucreze la câmp într-o gospodărie agricolă. Munceşte de luni până vineri, de dimineaţă până seara, în schimb, pe lângă pensia lunară, bunica mai aduce în puşculiţa familiei cam 3000 de lei.

„Sunt binişor. Încă mă mai ţine sănătatea, iar pentru asta-i mulţumesc zilnic lui Dumnezeu”, aşa începe discuţia noastră cu „bunica Zdubilor”, pe care am prins-o acasă, într-o zi de sâmbătă, când afară ploua ciobăneşte. Se pregătea să-l alinte pe „bunelul” Dorel cu o bunătate de saramură de pui cu mămăligă şi brânză de oi.
„Când afară plouă, mie-mi place să stau la cratiţă, să-l alint pe bunelul cu tot felul de mâncăruri alese. Asta în timp ce el meştereşte tobe. De dimineaţă l-am întrebat: ‘Ce preferi să-ţi gătească bunica?’. Şi cum vroia ceva cu cărniţă de pui, i-am îndeplinit dorinţa. Noi ne străduim să avem grijă unul de celălalt, să ne răsfăţăm în felul nostru”, ne spune „bunica Zdubilor”.

Zarzavaturi la găleată

Fiind o bucătăreasă desăvârşită, Lidia Bejenaru a umplut rafturile beciului cu de toate: compot, zacuscă, magiun şi zarzavat, pe care anul acesta a decis să le pună la găleată, aşa cum obişnuiau să facă şi bunicii ei.
Popularitatea pe care a câştigat-o în urma participării la Eurovision alături de trupa „Zdob şi Zdub”, n-a schimbat-o. Îi place când lumea o numeşte „bunica Zdubilor” şi se mândreşte cu cei 12 nepoţi, 6 dintre care sunt băieţii de la Zdob şi Zdub.
„În sat, la lucru ori pe la concerte, toată lumea îmi zice „bunica Zdubilor”. Iar mie-mi pare bine. De ce să nu recunosc acest lucru?”, spune mândră artista din Văleni.

Chemată să bată toba pe la nunţi

SAM_0599Lidiei Bejenaru îi este dor de public şi se bucură atunci când, împreună cu „bunelul” Dorel, este invitată pe la nunţi ori cumetrii. Săptămâna trecută, trupa „Zdob şi Zdub” a împlinit 20 de ani de activitate scenică, iar soţii Bejenaru au luat şi ei parte la spectacolul aniversar pe care l-au organizat băieţii. Zilele acestea bunicii din Văleni sunt aşteptaţi să cânte la o zi de naştere, la Taraclia.
„Avem cam câte o invitaţie pe săptămână, uneori şi două. Merg cu bunelul, uneori luăm cu noi şi grupul de copii pe care-l conduce el. Din programul artistic nelipsită este melodia „Bunica bate toba”, e cea mai solicitată piesă! Noi am adaptat-o, căci nu putem să o cântăm în engleză”, spunea ea.

„La câmp se munceşte, nu şagă!”

În august, Lidia Bejenaru a împlinit vârsta de 62 de ani. De cinci ani e pensionară cu acte în regulă, doar că bruma de bani pe care-o primeşte lunar, 676 de lei, nu-i ajunge nici măcar de medicamente. Aşa că „bunica Zdubilor” se vede nevoită să meargă zilnic la lucru în satul vecin.
„La câmp se munceşte, nu şagă! Acum culegem poamă, iar salariul lunar poate ajunge şi la 3000 de lei. La săpat, însă, luam mai puţini bani. De fapt, suntem plătiţi după cum lucrăm. Pentru vârsta mea e grea munca asta, însă nu avem cum să ne descurcăm doar din pensie. Ce-mi ajunge mie să cumpăr din 676 de lei? Nimic! Trebuie să iei şi de-ale gurii, şi lemne pentru iarnă, şi medicamente… Nici bunelul nu stă acasă, e conducător artistic pentru un grup de copii din sat. Iar ca să nu ducem lipsuri, economisim fiecare copeică. Când ne este poftă de carne de porc, cumpărăm doar câte un kilogram. În rest, avem de toate în gospodărie: şi găini, şi raţe, şi legume în grădină. Că ştiţi şi voi cum e: te duci cu 100 de lei la magazin şi ieşi cu plasa mai goală – totu-i scump. Cei de la guvernare ar trebui să se gândească la popor. I-am votat, iar ei îşi bat joc de noi. Pensionarilor le este tare greu, iar tinerii fug în ţări străine”, ne povesteşte mâhnită Lidia Bejenaru.

„Hai şi azi!”

SAM_0603„Bunica” e obişnuită să muncească la câmp, cu sapa-n mână. După ce a absolvit opt clase, mergea în fiecare zi cu părinţii „la deal”, iar asta presupunea prăşit, săpat, plivit etc.
„Seara, când ajung acasă obosită, zic că nu mai merg la deal! Nu mai am 18 ani, nu mai am putere ca înainte. Însă a doua zi dimineaţă mă trezesc şi-mi zic: ‘Hai şi azi!’ Şi uite-aşa e zilnic”, precizează ea.
Soţii Bejenaru încă mai tânjesc după oiţele lor pe care s-au văzut nevoiţi să le vândă. Dar nu au avut încotro, căci nici vârsta, nici sănătatea nu le mai permitea să îngrijească de ele. Astăzi cumpără brânza de oi şi se plâng că pe an ce trece aceasta e tot mai scumpă.

38 de ani alături de „bunelul” Dorel

Pe 12 octombrie e ziua „bunelului” Dorel Bejenaru, iar în acea zi nevasta lui va întinde masa plină cu bucate, la care sunt aşteptaţi copiii şi nepoţii. Are doar o nedumerire: încă nu ştie ce cadou să-i ia, căci, spune ea, „trening i-a dăruit deja, de îmbrăcat şi încălţat are…”. Însă nu se nelinişteşte, căci mai are la dispoziţie două săptămâni pentru a lua o decizie. „Văd eu ce-i trebuie”, zice „bunica”.
Dorel şi Lidia Bejenaru formează o familie fericită, însă puţini cunosc faptul că şi „bunica”, şi „bunelul” sunt la a doua căsnicie.
„Când ne-am cunoscut eu aveam 24 de ani, iar el 26. Primul meu bărbat a decedat într-un accident de motocicletă. Rămăsesem văduvă la 19 ani, la doar un an şi o lună după nunta noastră. Pe Dorel al meu l-am întâlnit trei ani mai târziu. El e din Slobozia Mare şi venise la Văleni în vizită, la o mătuşă. De altfel, ea a fost cea care ne-a făcut lipeala (n.r. – râde).
Pe 2 octombrie vom sărbători 38 de ani de căsătorie. A fost pe unde mai bine, pe unde mai rău, însă pe toate le-am trecut împreună. Greutăţi mari parcă nu am avut. Chiar zilele acestea ne aminteam cu bunelul că după ce ne-am căsătorit ne-am cumpărat motocicletă, apoi un cal şi o căruţă, a urmat Jiguli-ul pe care ulterior l-am schimbat pe o motocicletă Jawa. Ca să avem de toate, am muncit din greu. Tinerilor căsătoriţi le-aş da acelaşi sfat pe care li l-am dat şi copiilor mei: să se stimeze unul pe celălalt, să nu se uite la vorbele altora, că mai sunt din ăştia cărora le place să bage vrajbă în familie”, ne povesteşte Lidia Bejenaru.

Lena NEGRU
Foto: APROPO Magazin