Kirkorov are orbul găinii?

Kirkorov are orbul găinii?

Interpretul are probleme de sănătate. Se pare că regele muzicii pop din Rusia suferă de nictalopie, boală cunoscută în popor şi ca „orbul găinii”.

La un concurs de muzică desfăşurat recent, după lăsarea serii, Filipp Kirkorov a venit însoţit de un bărbat, pe care-l ţinea strâns de mână, spre surprinderea publicului care se şoşotea pe la colţuri, uitându-se în direcţia celor doi. La un moment dat interpretul nu l-a recunoscut pe un amic de-al său, care-i venea în întâmpinare. „Să mă ierţi, odată cu coborârea serii nu mai văd nimic”, s-a scuzat cântăreţul.

Cei care suferă de nictalopie nu pot vedea pe lumină slabă şi „orbesc” pe timp de noapte. Această tulburare constituie unul din semnele comune ale cataractei şi este primul simptom care avertizează asupra existenţei unui deficit de vitamina A, care poate conduce la uscarea corneei sau la leziuni ale retinei.

киркоров

Interpretul e cunoscut ca un adept al dietelor, iar preferata lui, conform eg.ru, e cura cu prăjituri şi băuturi carbogazoase, care deşi dă rezultate, e dăunătoare sănătăţii. De aici carenţa de vitamine şi consecinţele acesteia asupra organismului.

 

N.T.