Alegeri anticipate în Turcia. Anunţul făcut de preşedintele Erdogan

Alegeri anticipate în Turcia. Anunţul făcut de preşedintele Erdogan

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan decis luni, conform așteptărilor, convocarea de alegeri legislative anticipate după eșecul negocierilor pentru formarea unui guvern de coaliție, scrie Agerpres, citată de antena3.ro

Constatând eșecul negocierilor începute la 9 iulie și ‘în virtutea puterilor ce îi sunt conferite, președintele a decis să convoace noi alegerile parlamentare’, se precizează în textul difuzat la finalul întâlnirii între Erdogan și președintele parlamentului, Ismet Yilmaz.

Comunicatul nu precizează data viitorului scrutin, însă Erdogan a indicat deja că acesta va avea loc pe 1 noiembrie.

Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, provenit din mișcarea islamistă) al lui Erdogan se află singur la putere în Turcia din 2002. În urma alegerilor din 7 iunie a pierdut însă majoritatea parlamentară, iar negocierile politice purtate de premierul în exercițiu Ahmet Davutoglu cu opoziția nu au dus la niciun rezultat.

Termenul limită al mandatului acordat premierului Davutoglu pentru a forma un nou guvern a expirat duminică, iar președintele a insistat că nu va oferi un alt mandat opoziției.

Potrivit unor surse din cadrul președinției de la Ankara, Erdogan îl va primi pe Davutoglu marți, la ora locală 11.00 (08.00 GMT). Se așteaptă ca președintele să-i ceară premierului formarea unui guvern de coaliție interimar în perspectiva alegerilor de la 1 noiembrie.
Foto: Agerpres