Cum o mamă i-a luat fiicei sale bărbatul

Cum o mamă i-a luat fiicei sale bărbatul

Erau amorezi de câteva luni bune, când a venit într-o zi Valentina şi i-a prins în flagrant

Curioasă întâmplare şi asta. Aurica, la 35 de ani, era o femeie singură. O părăsise soţul când nu avea nici 18 împliniţi. A fost un accident acea căsnicie, încheiată în baza unei decizii a administraţiei locale – vedeţi dumneavoastră şi Aurica, şi Sergiu erau elevi când fata a rămas gravidă. A născut şi ea la rândul ei o fiiculiţă.

Până la treizeci şi cinci de ani, când începe istoria noastră, ea nu s-a mai măritat. N-a cerut-o nimeni. Pentru că nici frumoasă nu era, şi nici prea avută. A reuşit să facă nişte cursuri de secretară şi lucra la o publicaţie raională. Directorul acelui ziar i-a obţinut prin relaţii o cameră într-un cămin muncitoresc. Lucra aici cu drag. În colectivul mic se simţea ca peştele în apă. Toată lumea avea nevoie de dânsa, pentru că săritoare era şi responsabilă pentru munca ei. Fata ei creştea şi se educa mai mult în sânul redacţiei. Toţi făceau lecţiile cu ea, toţi o învăţau cum să se ferească de ispite, cum să se descurce în diverse situaţii pe care ţi le pune în cale destinul.

Şi mama, şi fiica măritate devreme

A terminat şcoala la 17 ani şi mama, ca să însemne acel eveniment, i-a cumpărat un bilet la mare, să se distreze copila după un an greu. Urma să intre la facultate. Dar uite că peste, două săptămâni, se întoarce Valentina de la mare, aşa a botezat-o ea pe fiică-sa, cu un bărbat. De seama Auricăi era el, în jur de 40 de ani să fi avut. „M-am măritat, mamă. În satul lui ne-am înregistrat căsătoria.”
Vadim era ucrainean din regiunea Nikolaev. Înalt, frumos la chip şi vesel de fire. Toate bune dacă ar fi fost Valentina mai mare de ani, să fi avut o specialitate cel puţin, un loc de trai. „Cum de v-au permis înregistrarea, dacă tu nu ai nici 18 ani?”, a întrebat-o mama pe fată. „Cu bani, mamă, legi şi dezlegi orice situaţie…”

Aurica a sărbătorit evenimentul la o cafenea împreună cu cele câteva rude pe care le avea. L-a invitat la petrecere şi pe fostul ei soţ, căsătorit de altfel foarte reuşit. S-a sfătuit cu ginerele său şi au hotărât împreună că Valentina oricum trebuie să facă o facultate. Vadim avea relaţii la o întreprindere de conserve din Chişinău, aşa că a venit după nevastă-sa la oraş. Au pus rudele lui mână de la mână şi i-au cumpărat în capitală un apartament frumos şi încăpător chiar pe b-dul Ştefan cel Mare. Se mira soacra că până la 40 de ani Vadim n-a fost însurat niciodată. „Când ţi-s dragi femeile, e greu să te opreşti la una singură”, aşa a lămurit-o el.

La un an, Valentina a născut un băieţel. Şi tot atunci a rugat-o pe Aurica să vină s-o ajute. Studentă era atunci. La sfârşitul celuilalt an, uite că mai naşte un copil Valentina. Bărbatu-său, care era cu peste douăzeci de ani mai mare, voia să-i ajungă pe verişorii lui, poate chiar să-i întreacă la numărul de copii. Aurica era o bunică tânără şi fericită într-un fel că uite, după zeci de ani, viaţa ei are sens şi consistenţă. Dar era o fericire aparentă doar. Tânăra nevastă a lui Vadim avea numai douăzeci de ani şi doi copii născuţi deja. Abia atunci ea s-a dumerit că s-a măritat prea repede, că nu a petrecut ca celelalte fete de seama ei, că bărbatu-său e bătrân pentru ea şi că n-o înţelege deloc. Într-un cuvânt, au pornit regretele, obişnuitele conflicte între generaţii.

Valentina naşte unul după altul trei copii

Devenise uşarnică. Nu-i venea să tragă acasă. Pe de-o parte soţul, pe de altă parte mamă-sa încercau s-o tempereze. Îi aminteau că e mamă, că are obligaţii faţă de familie, dar parcă intrase necuratul în ea. Când rămăsese însărcinată şi cu cel de-al treilea copil, chiar făcea isterie. Între timp s-au schimbat şi relaţiile dintre Vadim şi soacră-sa. Împreună aveau grijă de copii şi gospodărie. Se sfătuiau asupra multor lucruri. Aveau interese asemănătoare, despre multe situaţii judecau la fel şi uite că Vadim n-a mai simţit necesitatea s-o aibă în preajmă pe nevastă-sa, care era mereu nemulţumită, îi făcea scene de tot soiul dacă nu-i convenea ceva. După ce a născut cel de-al treilea copil, Valentina dormea pe oriunde, numai acasă nu trăgea.

Mamă-sa avea grijă de nepoţi şi ginere, de parcă asta i-ar fi fost menirea ei dintotdeauna. S-a modificat şi natura sentimentală a relaţiilor lor. A observat Vadim că soacră-sa e femeie tânără încă, că are chip plăcut, că e dezgheţată la minte şi chiar îl atrage fizic. Pesemne că şi Aurica simţea ceva mai mult pentru ginerele său decât ar fi trebuit să aibă o soacră. Vadim a fost cel care încerca să schimbe situaţia. Venea acasă de la serviciu cu mici atenţii pentru soacră. Nu-i mai zicea „mamă”, dar o alinta cu diminutivul Rica, Ricuţa noastră. De aici şi până la pat calea n-a fost prea lungă. Puţin i-a păsat lui Vadim de nevastă-sa, care trăgea rar pe acasă, iar Aurica, chiar dacă avea mustrări de conştiinţă, pesemne că n-o supărau prea tare. Ginerele său era primul bărbat după colegul ei de clasă. Femeile se dezlănţuie sexual abia după treizeci de ani şi nu dea Domnul să nu aibă atunci partener pe potrivă!

Ginerele + soacra = o familie fericită

Erau amorezi de câteva luni bune, când a venit într-o zi, pe neprins de veste, Valentina şi i-a prins în flagrant, cum s-ar zice. A fost o scenă bună pentru cel mai de temut dramaturg. Învinuiri de ambele părţi, injurii şi pumni. Fireşte că Aurica i-a încasat pe cei mai mulţi. În scurt timp toate rudele au aflat că Vadim trăieşte cu soacră-sa, că şi-a alungat, chipurile, nevasta de acasă. A înaintat bărbatul cerere de divorţ cu rugămintea ca cei trei copii să fie în tutela lui. La judecată, Aurica i-a ţinut parte. Peste alte două luni el s-a căsătorit cu soacră-sa, cu Ricuţa adică. Şi cea mai mare surpriză e că, la un an de la căsătorie, Aurica naşte un băiat.

Vă daţi seama că rudele şi prietenii lor i-au condamnat. În ochii lumii erau nişte perverşi. Nici vecinii de bloc nu le dădeau bineţe. Cu timpul însă a trecut şi asta. Una v-o spun cu toată siguranţa – sunt o familie fericită. Copiii Valentinei sunt elevi de şcoală de-acum. Mama lor nu i-a mai căutat niciodată. Se aude că s-o fi căsătorit după un american sosit în Moldova cu cei din Corpul Păcii. Astăzi sunt în aceeaşi misiune în Albania. E adevărat sau nu, unul Dumnezeu ştie.

Nu judecaţi lucrurile şi oamenii pentru că nu le înţelegeţi. Viaţa nu e numai în culori distincte, ea are milioane de nuanţe, prindeţi tonalitatea şi veţi avea o experienţă în plus…