Soţia lui Mihai Ciobanu şi-a sărbătorit ziua de naştere în avion! GALERIE FOTO

La invitaţia preotului Vasile Mureşan, originar din Ardeal, Mihai Ciobanu a susţinut două spectacole de binefacere la Catedrala Ortodoxă Română „Sf. Împărați Constantin şi Elena” din Chicago. Artistul a mers însoţit de soţia sa, violonista Valentina Ciobanu, care a întâmpinat cei 60 de ani la înălțime, în avion. Reveniţi acasă, soţii Ciobanu ne-au povestit impresiile din „oraşul de sub nori”, dar şi despre momentul care s-a lăsat cu lacrimi atât pe scenă, cât şi printre cei prezenţi la concerte.

IMG_8602Pe 25 şi 26 iulie, Catedrala Ortodoxă Română „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Chicago a organizat cea de-a patra ediţie a Festivalului Românesc de Vară. În acest an, organizatorii au invitat pentru prima dată şi un artist din Basarabia, căci asta a fost dorinţa emigranţilor români de pe ambele maluri ale Prutului, exprimată în cadrul unui sondaj realizat de reprezentanţii Catedralei. Astfel, alături de cântăreţi din România, cei din diasporă l-au solicitat şi pe Mihai Ciobanu.

Dornici de graiul românesc

Cu cantaretul din Ardeal Nicolae Muresan„M-am bucurat că am fost solicitat să reprezint Basarabia. Publicul m-a întâmpinat cu flori, multă dragoste şi respect. La aeroport ne aştepta părintele Vasile, un preot şi un om cum rar întâlneşti. Concertele de binefacere au avut loc pe teritoriul bisericii unei frumoase mănăstiri sârbeşti. Am locuit la o familie de tineri ardeleni care aveau şi un copil mic, iar o mare grijă ne-au purtat-o Elena şi Constantin Mihăilescu, admiratorii mei din Iaşi care de 20 de ani sunt stabiliţi cu traiul la Chicago. Cei din diasporă erau dornici şi asculte muzica de acasă, graiul românesc”, ne povesteşte Mihai Ciobanu.

Whisky în loc de şampanie

Cu Elena si Constantin Mihailescu si preotul Vasile MuresanÎnainte de a merge la Chicago, soţii Ciobanu, alături de nişte prieteni de familie, au fost într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri din zona Moldovei, România, iar apoi au rămas pentru o perioadă la Sovata pentru a-şi întări organismul. Pe 23 iulie se pregăteau să sărbătorească ziua de naştere a Valentinei Ciobanu, dar, spre surprinderea lor, au trebuit să amâne petrecerea, căci au fost anunţaţi că trebuie să zboare la Chicago cu o zi mai devreme decât era planificat.
„Aşa mi-am întâmpinat ziua de naştere la înălţime. Cred că asta a fost voia Celui de Sus, ca să-mi sărbătoresc jubileul mai aproape de Dumnezeu. Cum în avion era frig, am înlocuit cupa de şampanie cu un pahar de whisky. Mi-aş fi dorit ca alături de noi să fie şi copiii, şi nepoţii, pentru că experienţa de care am avut parte a fost de neuitat. Nu cred că voi mai trăi aşa clipe”, ne spune violonista.

A primit în dar o ie

Cu familia Nicolae si Aurica Muresan,i preotul Vasile Muresan,instrumentistii Pavel Cebzan si Laurentiu FeraruValentina Ciobanu şi-a primit mai devreme cadoul din partea soţului – în timpul sejurului la Sovata artistul i-a dăruit o ie superbă pe care ea a purtat-o la concertele de binefacere, la Chicago.
„La vârsta pe care am aniversat-o nu cadoul material este important, ci un zâmbet, un cuvânt bun şi o privire. Şi mă bucur că am avut parte de ele pe parcursul întregului an. Acum important e să fim sănătoşi”, precizează doamna Ciobanu, profesoară de vioară de la Liceul „Nicolae Sulac” şi la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din capitală.

Despre momentul care s-a lăsat cu lacrimi

Dupa spectacol cu un grup de basarabeniArtistul a sfătuit mult cu românii basarabeni stabiliţi la Chicago. Aceştia l-au întrebat despre situaţia din R.Moldova, ca într-un final să-i mărturisească că, cel mai probabil, nu vor mai reveni la baştină decât în vacanţe. Dorul mare de casă şi de cei dragi se putea citi pe chipul celor din diasporă, iar momentul interpretării melodiei „Casa părintească nu se vinde” s-a lăsat cu lacrimi.
„De sute de ori am ascultat această melodie, însă emoţiile pe care le-am avut ascultând-o acolo şi văzând cum toţi se apropie şi se strâng în braţe m-a emoţionat până la lacrimi. Plângeau toţi, de la mic la mare, plângea şi Mihai… După spectacole, foarte multă lume s-a apropiat de Mihai şi i-au mulţumit pentru mesajul cântecelor. Chiar şi preotul i-a remarcat repertoriul deosebit. Şi acest lucru mi-a demonstrat încă o dată că ceea ce face Mihai Ciobanu este corect”, ne povesteşte Valentina Ciobanu. Artistul, auzind-o, îi zice: „Asta deja-i laudă!”, la care doamna inimii sale i-a spus: „Cine să te laude, dacă nu eu!”.

Au făcut mămăliga lui Ştefan cel Mare

IMG_4972Timp de o săptămână, cât a durat şederea lor la Chicago, soţii Ciobanu au cutreierat „oraşul de sub nori”, vizitând obiectivele turistice de acolo. Au fost şi la Muzeul de Artă Contemporană, unul din cele mai mari locuri de artă contemporană din America, unde poţi admira o colecție impresionantă de obiecte de artă vizuală din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial.
„O familie de ardeleni ne-a invitat la ei, la o masă în jurul căreia au încăput vreo 20 de români originari de pe ambele maluri ale Prutului. Au gătit ‘mămăliga lui Ştefan cel Mare’, cu brânză şi jumări, am cântat şi am discutat până târziu. Cu toate că se află departe de vatră, ei sunt la curent cu tot ce se întâmplă şi în România, şi în R. Moldova”, ne spune Mihai Ciobanu.

IMG_4991Revenit din vacanţă, artistul s-a pus pe muncă căci în toamnă intenţionează să vină cu surprize pentru admiratorii creaţiei sale. Artistul liber profesionist a înregistrat mai multe melodii cu Orchestra Fraţilor Advahov şi vrea să filmeze câteva videoclipuri.
„Nu mă simt împlinit dacă trece vara fără să adaug câteva piese în repertoriul meu. Nu o fac pentru mine, ci pentru prieteni şi admiratori, să nu-mi fie ruşine”, precizează cântărețul de folclor.

IMG_5015IMG_5125IMG_8602IMG_8744Prima intilnire la aeroportul din Chicago cu Preotul Vasile Muresan Prin ChigagoTinerii basarabeniLena NEGRU
Foto: Arhiva personală a soţilor Ciobanu

2 Comentarii

  • Rarița din Ciotcărie
    9 august 2015 | Permalink |

    Felicitări
    pentru aceste imagini pan-românești !
    O mică întrebare –
    oare stimatul cântăreț Mihai Ciobanu
    militează pentru Re-Unirea Basarabiei cu Patria-mamă România Mare europeană-
    vechea Dacie Străbună ?
    Participă el oare la Marșurile și concertele Unioniste din Chișinău ?

  • Nuța lui Christian Vasile
    10 august 2015 | Permalink |

    TRAIASCA ROMANIA IN VECHILE HOTARE !
    JOS HOTARUL DE LA PRUT !

Comentează