A stat trei zile captivă lângă iubitul mort dintr-un motiv incredibil. Poliţia dă din umeri

A stat trei zile captivă lângă iubitul mort dintr-un motiv incredibil. Poliţia dă din umeri

O femeie a stat timp de trei zile lângă cadavrul iubitului ei, fiind prinsă în mașină, iar acum se luptă între viață și moarte. Mașina lor a derapat de pe autostrada M9, din Scoția și a rămas nedescoperită câteva zile.

Un cuplu a fost descoperit după trei zile de la producerea unui accident tragic. John Yuill (28 de ani) a murit, iar iubita lui Lamara Bell (25) a stat lângă cadavrul lui, neputând să iasă din autovehicul. Cei doi circulau pe autostrada M9 când au ieșit de pe carosabil și s-au lovit de niște copaci.  

Și mai șocant este faptul că poliția scoțiană a primit telefoane cu privire la un accident care s-a petrecut duminică (5 iulie), dar nu a investigat cazul. Oamenii legii au ajuns la locul accidentului de-abia miercuri (8 iulie) , potrivit Mirror. Luni ( 6 iulie) cuplul a fost dat dispărut, iar poliția locală a dat o declarație de presă cu privire la cei doi iubiți care nu s-au întors acasă, neștiind că este legat de raportul pe care l-au primit, cu privire la accidentul de pe autostrada M9.

Femeia a fost internată la spitalul Southern General, în Glasgow, și se află într-o stare critică. Oficialii poliției locale din Scoția au declarat că investighează motivul pentru care oamenii legii nu au răspuns apelului cu privire la accident și au descoperit cadavrul neînsuflețit al bărbatului și pe iubita lui în stare gravă de-abia după trei zile.

Ca parte a investigației pe care o desfășurăm în prezent, cu privire la acest accident, am aflat că duminică a fost făcut un apel telefonic către poliția locală. Din motive încă necunoscute, acest raport nu a fost investigat la acea vreme. O investigație completă va stabili circumstanțele în care s-a produs acest accident”, a declarat asistentul-șef al poliției locale, Kate Thomson.
Sursa: click.ro
Foto: mirror.co.uk

Comentează