În întreaga lume sunt mai bine de două milioane de femei care au lucrat în armată. De la Revoluţia Americană din Panama la Bosnia, de la Kosovo la Afganistan ori Irak, femeile au luptat în toate conflictele armate din istorie. În acest număr, JURNAL de Chişinău vă spune povestea Olgăi Căpăţînă, femeia-soldat care a luptat în Afganistan şi Transnistria, iar în prezent este jurnalist de investigație apreciat în Franţa.

A văzut moartea cu ochii, iar viaţa ei, după cum ne spune încă de la începutul discuţiei, „e toată o poveste”. Olga Căpăţînă, personajul articolului nostru de azi, s-a născut în sat. Lencăuţi, r. Ocniţa. Şi-a dorit dintotdeauna să devină jurnalistă. Şi a devenit, pentru că e o fire luptătoare, cu scopuri bine determinate. Dar după cinci ani la ziaristică, trecută printr-un divorţ şi cu doi copii acasă, cărora trebuia să le ofere o copilărie fără griji, a decis să se facă militar.

„Am iubit mereu jurnalismul, însă trebuia să mă gândesc la băieţii mei, care trebuiau hrăniţi, încălţaţi şi trimişi la studii. Nu-mi pare rău nici pentru o clipă că am ales armata. Aveam nevoie de bani, iar militarii erau bine plătiţi. Cel mai interesant capitol din viaţa mea a început atunci când m-am angajat la comisariatul militar, căci după asta am fost trimisă în Afganistan. Se întâmpla acum 29 de ani, iar eu aveam 32 de ani”, ne povesteşte femeia-militar.

Timpul i-a tămăduit rănile

Până a ajunge în Afganistan şi a vedea cu ochii ei ce înseamnă războiul, Olga Căptăţînă se considera naivă şi sensibilă, însă lupta pe front a făcut-o să înţeleagă că e o femeie puternică, care merită să fie stimată.
„Atunci am început să văd lumea cu alţi ochi. Pentru mulţi războiul din Afganistan a fost o etapă crâncenă, pe mine însă m-a făcut să cresc şi să am încredere în forţele proprii. Nu regret nimic din ce mi s-a întâmplat, căci timpul a lecuit orice rană”, ni se confesează basarabeanca.
N-a avut nicio reţinere când a luat arma în mână pentru a merge în prima linie. A avut parte şi de durere fizică, însă aceasta nu s-a comparat cu cea sufletească, pentru că dorul de copiii şi de mama sa era mare şi o mistuia zilnic.

„Mirosul morţii”

Cât despre durerea fizică, spune că a simţit-o pentru prima dată în Bagram, când un glonte i-a şuierat la tâmplă şi s-a înfipt în peretele de lut. După ce şi-a revenit din şoc, şi-a spus că ei nu i se poate întâmpla nimic grav, căci acasă o aşteptau Eduard şi Stanislav, băieţii săi de 8 şi, respectiv, 11 ani.
„Am cunoscut şi „mirosul morţii”. Niciodată nu voi uita acea zi de iulie când mi s-a spus că trebuie să plec la Kandahar pentru a lua o încărcătură şi apoi să merg la Shindand. Mă sufocam de căldură, iar în timp ce aşteptam actele, am simţit un miros puternic de carne+n putrefacţie. L-am întrebat pe maiorul de lângă mine de unde vine, la care el mi-a răspuns că e de la încărcătura pe care o aşteptam. Ulterior, un camion a adus cinci corpuri ale militarilor omorâţi în luptă – au stat două zile în căldură, căci morga din Kandahar arsese. Am mers în avion cu corpurile neînsufleţite în descompunere, iar mirosul morţii n-ai cum să-l uiţi”, povesteşte locotenentul-major.

A învăţat din nou să meargă

După un an şi jumătate, cât a fost în Afganistan, Olga Căpăţînă a fost trimisă să lupte în războiul din stânga Nistrului.
„Mă aflam în tranşee când nu departe a căzut un obuz şi m-a rănit la coloana vertebrală. Am avut probleme grave de sănătate. Timp de jumătate de an am stat doar pe patul de spital şi am suferit mai multe intervenţii chirurgicale. Atunci mi-a fost frică pentru prima dată – că nu voi mai putea merge. După ce am primit grad de invaliditate, am învăţat a merge din nou. Niciodată nu voi uita ziua în care am căzut pe treptele Bisericii Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla. După acea căzătură şi după ce am ieşit din lăcaşul sfânt, rănile au început să mi se tămăduiască, iar eu am prins din nou la curaj”, ni se confesează femeia-militar.

A scris memoriile celor din Afganistan şi Transnistria

După ce a revenit de la război, Olga Căpăţînă a început să scrie versuri, romane, cărţi pentru copii, dar şi „Memoriile celor căzuţi în Afganistan” şi „Memoriile celor căzuţi în Transnistria”.
A urmat lucrarea în care şi-a aşternut trăirile – „Afganistan, raza mea sălbatică de soare”, o lucrare apărută în trei limbi: română, franceză şi rusă.
Acum 15 ani a fost invitată la Târgul de Carte din Paris, iar de atunci viaţa i s-a schimbat radical.
„Am mers încolo cu unul dintre feciori. La un moment dat, acesta mi-a spus: „Eu rămân aici, iar tu, dacă vrei să salvezi în continuarea ţara, poţi să revii în Moldova”. Aşa a şi făcut, iar eu veneam periodic să-i văd. Însă după ce a venit pe lume primul nepoţel, am decis să mă mut definitiv în Franţa”, ne declară autoarea mai multor cărţi.

Despre viaţa sa la Paris

De 11 ani, Olga Căpăţînă locuieşte la Paris. Este jurnalist de investigaţie, iar materialele sale se vând ca pâinea caldă la instituţiile media franceze. Colaborează cu producători celebri, cum ar fi Diego Bonuel, iar cum de lucru are, nu-şi doreşte decât sănătate.
„În Franţa, jurnalistul este plătit mult mai bine decât acasă. Tu poţi să-ţi vinzi materialul şi ai libertatea de a negocia preţul. Atunci când lucrez la un reportaj de investigaţie, uit şi de mâncare, şi de somn. Aleg subiecte de care nu se apucă jurnaliştii francezi: conflicte militare, trafic de fiinţe umane, de droguri etc. Dar să nu credeţi că de cum am ajuns în Franţa totul a fost doar lapte şi miere. Nu cunoşteam deloc limba, aşa că timp de opt ani a trebuit să lucrez ca ajutor de asistentă medicală la un spital oncologic. Mi-a fost foarte greu, lucram şi nopţile, iar după cinci ani am zis să revin la jurnalism. Timp de patru luni, câte patru ore pe zi, învăţam limba ţării la Alianţa Franceză. Între timp l-am întâlnit pe Xavier Deleu, care mi-a propus să lucrez cu el la un reportaj”, ne mai povesteşte jurnalista.

„Mă doare ce văd acasă”

Abia atunci când a început să se integreze şi să se afirme în lumea jurnalismului francez, Olga Căpăţînă a renunţat la munca pe care o avea la spital.
Astăzi vine în R.Moldova doar în vacanţe şi nu se reţine aici prea mult, deoarece situaţia politică din ţară o demoralizează.
„Aş vrea să revin la baştină, însă mă doare ce văd acasă şi cum funcţionează legile. Franţa e o ţară civilizată, unde totul e făcut de către oameni pentru oameni. Când vin la Chişinău, nu privesc televizorul şi nu citesc presa, iar pe cei din jur îi atenţionez să nu-mi spună nimic de circul politic moldovenesc”, ne-a spus jurnalista la finalul discuţiei.

Lena NEGRU
Foto: Arhiva personală a Olgăi Căpăţînă