Un nou protest în Scuarul Catedralei, pe 3 mai; „Guvernarea continuă şirul de crime”

Un nou protest în Scuarul Catedralei, pe 3 mai; „Guvernarea continuă şirul de crime”

Manifestaţiile împotriva actualei guvernări continuă. Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” anunţă un nou protest pe data de 3 mai, ora 13:00, în Scuarul Catedralei din capitală. 

Asta după ce, pe 5 aprilie curent, mii de oameni au ieşit în stradă, indignaţi de furturile din sistemul bancar, de corupţia din justiţie, dar şi de faptul că vinovaţii de violenţele din 7 aprilie 2009 nu au fost încă pedepsiţi. Manifestanţii au adoptat atunci o Rezoluţie prin care au cerut autorităţilor să investigheze cât mai rapid crimele din sistemul bancar, să returneze resursele financiare furate, să depolitizeze justiţia şi să adopte măsuri urgente în vederea deconspirării proprietarilor mass-media.

Decizia de a organiza un nou miting a fost luată după ce revendicările înaintate la protestul de amploare din 5 aprilie nu au fost luate în calcul de autorităţi. Astfel, membrii Platformei au venit cu un apel către cetăţeni, prin care îi îndeamnă să se solidarizeze cu manifestaţia paşnică şi revendicările propuse.

Continuarea materialului pe jurnal.md

One Comment

  • 17 aprilie 2015 | Permalink |

    Tare mi-as dori ca aceste proteste sa fie adevarate si nu organizate de cineva din umbra, cu interese ascunse, iar oamenii care vor iesi in strada sa fie folositi…

Comentează