Bălţi: Fosta directoare a unei grădiniţe, condamnată la închisoare; Beneficia de salariile subalternilor

Bălţi: Fosta directoare a unei grădiniţe, condamnată la închisoare; Beneficia de salariile subalternilor

Fosta directoare a unei grădiniţe din Bălţi a fost condamnată la şase ani pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari.

În perioada 2011 – 2014, inculpata a introdus în tabelele de salariu ale două foste angajate informaţii false. Directoarea deţinea cardurile bancare ale acestora şi beneficia de salariile subalternelor, informează jurnal.md

În aceeaşi perioadă, femeia a obligat câteva educatoare să colecteze ilegal bani de la părinţi, sub pretextul efectuării lucrărilor de reparaţie în grădiniţă. Şi în acest caz directoarea a beneficiat de banii colectaţi.

Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 64 de mii de lei.

Inculpata de 54 de ani a fost condamnată la şase ani de închisoare cu suspendare.
Foto: jurnal.md

Comentează