O asistentă medicală din Edineţ, înţepată de un pacient HIV-pozitiv cu acul folosit de el

O asistentă medicală din Edineţ, înţepată de un pacient HIV-pozitiv cu acul folosit de el

O asistentă medicală de la spitalul raional din Edineţ a fost înţepată cu o branulă – cateter pentru administrarea perfuziilor în venă, de către un pacient seropozitiv. Mai grav este faptul că instrumentul medical a fost folosit iniţial de către bărbatul diagnosticat cu HIV.

Fără să fi fost dezinfectat, asistenta a fost înţepată în mână, scrie e-sanatate.md, citat de jurnal.md. În timp ce angajata spitalului afirmă că pacientul a făcut acest lucru intenţionat, bărbatul susţine că totul s-a întâmplat involuntar.

Incidentul a avut loc acum două zile, la o zi după ce bărbatul cu HIV a ajuns la spital. Acesta a fost spitalizat, fiind diagnosticat cu tuberculoză.

„Se află la noi de doar o zi, însă lucrătorii medicali ştiau că are HIV şi au luat toate măsurile necesare de protecţie. Asta însă nu a fost suficient. El a înţepat asistenta exact în momentul când aceasta încerca să îi scoată perfuzia”, a declarat pentru Sănătate INFO Anatolie Guţu, directorul Spitalului raional din Edineţ.

Potrivit acestuia, femeia a mers astăzi la Bălţi unde a făcut mai multe teste pentru a afla dacă s-a infectat sau nu cu virusul imunodeficienţei umane. Managerul spitalului spune însă că imediat ce a fost înţepată cu branula folosită, asistenta a luat toate măsurile de siguranţă pentru a împiedica răspândirea virusului în organism.

„Atunci când a fost înţepată ea a încercat să oprească răspândirea virusului în organism. A extras sângele din înţepătură, după care a dezinfectat rana. Speră totuşi că virusul nu s-a transmis”, a mai adăugat Anatolie Guţu.

El a precizat că acum asistenta medicală şi-a luat un scurt concediu medical, deoarece a trecut printr-un şoc emoţional puternic. Aceasta însă urmează să revină la muncă, indiferent de rezultatele examenelor medicale. „Nu putem să dăm afară un om, pentru că este HIV-pozitiv. Este încălcare de drepturi. Asistenta lucrează de mulţi ani la noi, este în vârstă, nu am putea să o concediem pentru un aşa lucru”, a mai afirmat Guţu. Potrivit acestuia, este pentru prima dată când un lucrător medical nimereşte într-o astfel de situaţie.
Foto: northfoto.com

Comentează