Atacul de la StarNet: Opinia publică, dusă în eroare din cauza speculaţiilor

Atacul de la StarNet: Opinia publică, dusă în eroare din cauza speculaţiilor

Se fac declaraţii care anticipează rezultatele investigaţiei şi duc în eroare opinia publică în legătură cu atacul informatic asupra sistemelor informaţionale ale StarNet. Este reacţia companiei după ce reprezentanţii Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova au decis să fie iniţiat un proces contravenţional pentru nerespectarea cerinţelor privind securitatea datelor personale a celor 153.000 de clienţi, informează jurnal.md

„Până în acest moment, StarNet nu a primit înştiinţări oficiale referitor la investigaţia în cauză. Decizii pe marginea dosarului de anchetă nu sunt adoptate, de aceea ne abţinem să facem declaraţii şi vom aştepta rezultatele investigaţiei”, se menţionează într-un comunicat emis de StarNet.

Amintim că pe 27 februarie, mai multe informaţii confidenţiale şi date despre clienţii companiei StarNet au fost publicate pe mai multe pagini electronice. Atacatorii cibernetici au folosit un virus pentru a sustrage informaţiile. Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat o anchetă pentru găsirea vinovaţilor de incidentul cibernetic.

În cele din urmă, StarNet asigură clienţii săi că va continua să ofere servicii diversificate şi de calitate şi în continuare va investi în proiecte sociale ce au menirea de a oferi noi oportunităţi tinerei generaţii în domeniul IT.

Precizăm că StarNet este o companie cu o experienţă de 11 ani pe piaţă, unul din liderii din domeniul comunicaţiilor electronice din Moldova, cu un portofoliu de peste 100.000 de clienţi.
Foto: jurnal.md

Comentează