Anatol Mătăsaru, condamnat la doi ani cu suspendare

Anatol Mătăsaru, condamnat la doi ani cu suspendare

Sentinţă pentru Anatol Mătăsaru. Acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul pentru huliganism, după ce a protestat în faţa Procuraturii cu o compoziţie în formă de falus, pe care a lipit poza preşedintelui PD, Marian Lupu, informează jurnal.md

Decizia a fost emisă de magistraţii Judecătoriei sectorului Râşcani, dar Mătăsaru a declarat că o va contesta în instanţa superioară.

Dosarul pe numele lui Anatol Mătăsaru a fost pornit după ce în ianuarie 2013 Mătăsaru a adus în faţa Procuraturii Generale o compoziţie în formă de falus, pe care a lipit fotografia lui Marian Lupu.

Amintim că Mătăsaru a fost victimă a torturii în timpul evenimentelor violente din aprilie 2009. El s-a făcut remarcat prin protestele sale ingenioase, precum cel cu „porcul de Colorado”, organizat în faţa ambasadei Rusiei în primăvara acestui an, în ajunul vizitei în Republica Moldova a vicepremierului rus Dmitri Rogozin.
Foto: rferl.org

Comentează