––––––––––––––-

doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii
Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Studii Americane.
Are gradul diplomatic de ministru-consilier, fiind fost consul general
al României la Toronto (martie 2008 – octombrie 2012) şi secretar de
stat la Ministerul Afacerilor Externe (ianuarie 2005 – iunie 2007).
Este fondatorul şi coordonatorul Grupului de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL.
Printre cărţile sale cele mai recente, se numără Democracy and Security
in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge
Scholars Publishing, 2014), Foreign Policy and Diplomacy: An
Introduction (EFES, 2014) şi Teme de politică internaţională: conflicte,
tensiuni, dezbateri (EFES, 2014).

http://www.contributors.ro/global-europa/o-vizita-care-redefineste-relatiile-pe-termen-lung-cum-poate-deveni-republica-moldova-un-non-subiect-in-politica-romaneasca/#comment-230527
Idei şi puncte cheie:
– Vizita Preşedintelui Iohannis la Chişinău, deşi aparent
nespectaculoasă, fără accentele emoţional-ipocrite şi fără stridenţele
populist-electorale cu care ne obişnuise fostul preşedinte, va avea
consecinţe infinit mai importante, mai adânci şi de mai lungă durată
asupra relaţiilor dintre cele două state de limbă română;

– Unii vor fi dezamăgiţi de aceste consecinţe şi redefiniri,
văzându-le drept intrarea într-o etapă „incoloră, inodoră şi insipidă” a
relaţiilor bilaterale (nu că până acum n-ar fi fost în realitate la
fel, dar cel puţin clişeele reciproce despre „fraţi” şi „relaţii
speciale” bălteau din abundenţă în discursurile oficiale, de o parte şi
de alta a Prutului), alţii le vor saluta, considerându-le calme,
detaşate, lucide şi raţionale;

– Etosul statului român în relaţia cu Republica Moldova se va
schimba, devenind mai franc dar mai riguros, mai puţin teatral dar mai
credibil, mai european dar mai puţin angajant, şi mai ales cu o doză de
interes pe măsura interesului autorităţilor de la Chişinău pentru
România;

– Readucerea Partidului Comuniştilor, românofob şi anti-occidental,
în coaliţia parlamentară majoritară nu poate fi ignorată politic de
România, iar Bucureştiul va şti să transmită, sec, profesionist şi atent
la cuvinte, mesajul necesar (excepţional comunicatul Ministerului
Afacerilor Externe al României după votarea guvernului de la Chişinău,
guvern susţinut de PCRM dar care lasă cel mai pro-occidental şi mai
pro-românesc partid parlamentar în afara puterii);

– Nu este exclus ca, pe termen lung, noua politică a României faţă de
Republica Moldova (corectă şi tehnică) să fie de fapt mai eficientă
decât „proclamaţiile” teatrale ale vechiului regim de la Bucureşti, iar
generaţiile de tineri basarabeni care vor intra pe scenă să aibă ocazia
să descopere oportunităţile reale ale apropierii de România şi de
societatea românească (business, cariere profesionale, educaţie, cultură
şi mediul academic, proiecte comune pe zone de interes specific,
fructificarea avantajului limbii comune etc.), dincolo de cuvintele mari
ale celor care încercau să exploateze, aşa cum s-a văzut recent,
imaginare nişe electorale.

–––––––––––––––-

Aeronava prezidenţială românească va ateriza peste câteva ore la
Chişinău, aducându-le moldovenilor de peste Prut o nouă paradigmă
politică şi un nou discurs despre relaţiile bilaterale România-Republica
Moldova. În prima fază, e posibil ca schimbarea să nu fie observată cu
ochiul liber (adică de marele public), cu atât mai mult cu cât inclusiv
personajul principal aşteptat să vorbească va spune apăsat că mergem, în
principiu, pe o linie de continuitate politică şi strategică, de
susţinere a parcursului european al Republicii Moldova, că aşteptăm ca
noul guvern să performeze pe calea reformelor autentice, că România va
acorda sprijin pe măsura eforturilor reale ale Chişinăului de a
transpune în fapte mesajul majoritar pro-european al alegătorilor
moldoveni din 30 noiembrie 2014 etc.

Schimbările sunt însă dincolo de primele rânduri ale speech-ului
oficial şi de formulele de curtoazie diplomatică iniţială, şi se vor
(re)simţi cu siguranţă în lunile şi anii care vor urma. Un capitol s-a
închis şi altul se deschide în relaţia dintre cele două state. Cuvintele
vor fi mai puţine iar faptele, performanţele politico-administrative şi
realităţile concrete vor conta mai mult. Pentru unii va fi mai bine,
pentru alţii nu. Cine va şti să se adapteze rapid, din mers, la noul
curs al politicii, la noile aşteptări ale oamenilor, la noile cerinţe şi
imperative ale unei regiuni care devine una a opţiunilor clare,
puternice şi ferme, va avea de câştigat. Cine va rămâne captiv în
compromisuri mediocre va pierde trenul. Şi pentru România, şi pentru
Republica Moldova (şi pentru alţii din această zonă) vin vremuri
cruciale, care cer seriozitate decizională, determinare şi pricepere,
care separă apele pe falia dintre lumi, dar care amestecă înşelător
formule consacrate de succes euro-atlantic cu mirajele populiste şi
cântecele de sirenă ale Rusiei. Deja liderii Ungariei, Greciei şi Cehiei
se clatină pe buza unei prăpastii politice din adâncul căreia se aude
cazaciocul, alternând cu acordurile melodramatice chinezeşti.

Acum Chişinăul va trebui să livreze performanţe, nu poveşti, şi mai
ales să dovedească dacă şi în ce sens mai are nevoie de România.
Preşedintele Iohannis va şti cum să transmită această condiţie liderilor
vechi şi noi de peste Prut, politicos şi elegant, desigur cu aerul că
„România nu dă lecţii nimănui” iar vecinii pot face ce vor în ţara lor.
Există oare şi un risc în această nouă situaţie bilaterală? Da, există
riscul ca, neputând sau nefăcând lucrurile aşteptate de Uniunea
Europeană (reforme) şi de România (reforme şi asumarea identităţilor
comune, cu toate consecinţele care decurg de aici), depărtându-se în mod
vizibil de orice dorinţă de a avea un proiect comun cu România iar
dezamăgirile ţinându-se lanţ în această relaţie, Republica Moldova să
devină în câţiva ani un non-subiect în politica şi societatea
românească. Să ajungem să vorbim despre Republica Moldova tot atât şi
tot aşa cum vorbim despre Bulgaria sau Serbia, de exemplu, că despre
Ucraina oricum vom vorbi mai mult. Există riscul (sau poate şansa, speră
unii?) ca tema „Republica Moldova” să se închidă treptat şi discret şi
să dispară de pe agenda românească.

În fine, să mai spunem ceea ce nu este un secret pentru nimeni, anume
că formarea noii majorităţi parlamentare care a susţinut învestirea
Guvernului Gaburici, cu PCRM înăuntru şi PL în afară, nu se vede deloc
bine, nici de la Bucureşti, nici din alte capitale europene, şi, cel mai
important, nici de către electoratul pro-occidental al Republicii
Moldova. Un guvern minoritar este întotdeauna un guvern slab, coruptibil
şi predispus la compromisuri. Un guvern slab este şi va fi la mâna
comuniştilor, care nu au votat şi au contestat Acordul de Asociere la
Uniunea Europeană. A te face că nu observi această vulnerabilitate
politică majoră ar fi o ipocrizie ieşită din comun.
Nu avem nimic de reproşat în acest moment tânărului premier de la
Chişinău iar semnalele preliminare, despre capacităţile sale
intelectuale şi manageriale, sunt dintre cele mai bune. Singura
observaţie pe care o formulăm în acest moment de aici, din România, este legată de fundaţia politică şubredă pe care s-a construit acest guvern.
PLDM şi PDM s-au predat practic în faţa PCRM şi au oferit un rând de
chei ale puterii comuniştilor, care sunt departe de a fi consideraţi un
partid reformat, aşa cum s-a încercat să se explice publicului. Este o
capcană, cred, că Voronin a votat guvernul fără să ceară aparent nimic
în schimb. Oricând improvizaţia aceasta suspectă poate ceda. Ne-am
bucura să fie vorba de un guvern performant, stabil şi puternic, care să
fortifice justiţia şi să înceapă marele război împotriva corupţiei (în
fond, cea mai importantă dintre toate reformele unui stat
postcomunist!), să modernizeze economia, administraţia şi educaţia, dar
faptul că totul, dar absolut totul ar putea fi blocat în orice moment în
Parlament de voinţa contrară a lui Voronin şi a celor 21 de deputaţi
comunişti, nu reprezintă nicidecum un motiv de optimism pentru noi. Vom
fi mult mai atenţi la tot ce se întâmplă la Chişinău şi nu ne vom mai
limita la clişee şi banalităţi.
„Basarabia lucrului bine făcut” va fi aşadar condiţia logică şi
inevitabilă a rămânerii Chişinăului pe traiectoria occidentalizării,
precum şi a unei relaţii redefinite şi reaşezate cu România, pe baze
precise, într-un set de parametri calculaţi şi evaluaţi nemţeşte, cam
aşa cum mergea ceasul bunicului din celebrul clip.
–––––––––-
Dacă nu, nu. Avem şi alte lucruri de făcut.