Nelu îşi închipuia altfel viitoarea nevastă – tânără, frumoasă şi să-l iubească cum numai în cărţi scrie

Cică, dacă vrei să ţii un bărbat legat de casă şi familie, dă drumul la funie cât poţi de mult, să nu simtă omul că e păzit din cale-afară şi nici că muierea lui e cu ochii permanent pe dânsul – uite abia atunci poţi sta fără grijă. Dacă-l ţii din scurt, bărbatul întotdeauna o să se smulgă din laţ. Oricât de posesivă e femeia şi oricât de bine e corcolit el în familie, tot o să plece. Bărbatul vrea libertate, vrea aventuri!

Nelu Burdilă, despre care vreau să vă povestesc astăzi, era trecut de patruzeci de ani când a simţit că n-o mai poate duce cu Nadia lui. Unde s-a văzut, frate, întârzie omul de la serviciu o oră şi ea de acum sare în capul lui, îşi opreşte un ban din salariu, să aibă de-o cheltuială neprevăzută, soţia din nou îl ţese! Într-o zi, îi invită la el pe socri, părinţii lui şi nănaşii. „Vreau să divorţez şi gata. Vă spun curat că nu mă duc la altă femeie, m-am săturat de Nadia şi vreau să-mi vin în fire. Dacă îşi găseşte ea alt bărbat şi vrea să se mărite, nu am nicio pretenţie. Copiii am să-i ajut, le dau jumătate de salariu şi, cu ce mai câştigă ea, o să le ajungă. Nu mă vorbiţi de rău, nu mă blestemaţi, că n-am făcut nimănui niciun necaz. Pe femeia asta n-o mai pot suferi. Dacă mai rămân o zi, mor lângă dânsa de inimă rea. Îmi cer iertare de la dumneavoastră şi de la copii…”

Nelu se separă de Nadia

Şi s-a mutat Nelu Burdilă la vila lui. Până în seară toţi vecinii au şi aflat vestea. S-au adunat pe înserate la casa lui Nelu fiecare cu ceva în torbă şi au tuns o petrecere până în zori… Până una-alta, au hotărât ei să nu divorţeze. Nadia, femeie mândră şi ambiţioasă, o dată nu l-a căutat. Copiii, cei doi băieţi ai lui Nelu, îl găseau pe taică-său doar când aveau nevoie de bani sau să se prezinte la şcoală la vreo şedinţă. Nelu mai era şi preşedintele comitetului de părinţi din clasă. Cei care l-au cunoscut pe Nelu când era cu Nadia şi pe cel care locuia la vilă n-ar fi spus niciodată că e vorba de unul şi acelaşi bărbat.

Eliberat de problemele familiei, stăpân pe timpul şi pe trupul lui, el arăta acum ca un flăcău pus mereu pe şotii. Glumea pe seama fiecăruia şi pe seama lui cu bunătate, aveai impresia uneori că nu-i trece prin minte niciun gând trist. Şi nici nu avea când se plictisi pentru că era mereu ocupat cu câte ceva prin gospodărie. Îşi făcuse o grădină de toată frumuseţea încât veneau de departe oamenii la el să cumpere seminţe şi legume. Îl mai întrebau amicii uneori: când te însori, Nelule, că doar n-ai înnebunit să stai cuc în casa asta? La care bărbatul răspundea mai mult în glumă: de ce să dau cu piciorul în binele pe care îl am acum? Când am să am nevoie să-mi ducă cineva oala, găsesc eu o băbuţă…

Nadia se îmbolnăveşte şi moare

Dar nu e întotdeauna aşa cum plănuieşti. La patru ani de când s-au separat soţii Burdilă, iată că Nadia s-a îmbolnăvit rău de tot. A fost internată la spital şi copiii l-au chemat pe tata lor acasă: „N-are cine ne îngriji şi mamei la spital îi trebuie ba una, ba alta”. Ce-o fi având femeia asta nimeni nu ştia. Porni să slăbească fără s-o supere ceva, devenise pământie la faţă, îşi pierduse pofta de mâncare şi de viaţă, încât intraseră în mare griji rudele şi prietenii. Fireşte că Nelu s-a întors fără să cârtească acasă, a pus mâna pe frâiele gospodăriei şi mergeau toate strună de parcă nici n-a lipsit de aici patru ani de zile. Era iarnă grea în anul acela şi Nadia pe lângă boala misterioasă, mai înhăţase în spital şi o gripă. Organismul slăbit, fără imunitate şi, într-o săptămână, s-a stins femeia. Abia după moartea ei au aflat medicii de ce suferea ea – limbrici avea femeia, pentru că a doua zi dimineaţa pe pernă au găsit unul încâlcit în părul ei.

A rămas Nelu Burdilă văduv cu doi copii. Cel mai mare era în clasa a şaptea. Când s-au adunat toate pe capul lui şi a văzut Nelu că-i vine greu să se descurce, s-a gândit că e cazul să se însoare. „Nu vreau să fie ruptă din soare, dar cuminte şi harnică”, le spunea el celor de la care aştepta să fie ajutat. Trecuse mai bine de un an de la moartea soţiei lui şi într-o zi un bun prieten îl pofteşte pe ospeţe: „Mi-a adus socru-meu o ţuică pe care dacă o guşti, uiţi de toate…”. De fapt, prietenul avea de gând să-i facă cunoştinţă cu verişoară-sa, o femeie necăjită, cu un copil născut dintr-o întâmplare, de-a cărui tată nu ştia nici mama băiatului.

O ia pe Ileana ca menajeră

Tânăra a fost violată de nişte derbedei care au avut ştiinţă că locuieşte singură în casa bunicilor ei la marginea satului. Pătrunseseră pe timp de noapte şi câţi o fi fost, nici ea nu era sigură, după un timp şi-a pierdut cunoştinţa şi, când şi-a revenit Ileana, se lumina de ziuă. A anunţat miliţianul din sat, a mai scris şi la procuratura raională, dar toţi cei care au vorbit cu ea se gândeau în sinea lor că poate e şi spre binele ei. Cum ar mai fi cunoscut Ileana trup de bărbat? Urâtă era, doar că avea doi ochi căprui în cap şi o siluetă de fetişcană. În rest un păr roşu portocaliu şi o faţă pistruiată de parcă o fi împroşcat-o cineva cu pireu de morcovi.

Fireşte că Nelu nostru nici că se gândea că pentru el a fost adusă fata de la ţară. Zicea el că nu-l interesează chipul drăgălaş al vreunei femei, dar în sinea lui tot ar fi vrut să fie mai arătoasă şi tânără nevastă. Ileana avea 33 de ani şi un copil din flori. Şi era urâtă. Cum tot o îndesiseră bărbaţii cu ţuica, de la o bucată de vreme, lui Nelu începu să-i placă zâmbetul Ilenei, o găsea chiar plăcută la chip şi dintr-odată o invită la el acasă cu gând s-o angajeze menajeră. Oricum, zicea el, femeia caută de lucru şi până una-alta, de ce să n-o ajute? Vor avea şi copiii cu cine se îndemna până vine el de la serviciu, vor mânca mai acătării, căci de semifabricate se săturaseră până în gât. Aşa a ajuns Ileana în familia lui Nelu Burdilă.

Copiii săi îl îndeamnă să se însoare cu Ileana

Îşi adusese femeia copilul de la ţară şi se ocupa de gospodăria orăşeanului cu toată osârdia unui om crescut la ţară. Era o femeie harnică şi blândă la suflet Ileana şi cei de ai casei se obişnuiseră cu ea. Niciodată în familia lui Nelu Burdilă nu s-a glumit atât de mult. În fiecare seară luau cina împreună, îşi povesteau unul altuia cum a trecut ziua, iar în zilele de odihnă plecau la vilă. Erau o familie şi în acelaşi timp le lipsea ceva. Copilul Ilenei avea de acum patru ani şi, din senin, a început a-i spune tată lui Nelu, pesemne de unde îi auzea pe ceilalţi băieţi. La început toată lumea se amuza pe chestia asta, până când într-o zi Valeriu, fiul cel mai mare al lui Nelu, nu i-a zis lui taică-său: „De ce nu te însori cu Ileana, e femeie cuminte şi ţine la noi? Şi te place, nu vezi cum se roteşte în jurul tău când vii seara de la serviciu?”.
Nelu însă îşi închipuia altfel viitoarea nevastă – tânără, frumoasă şi să-l iubească cum numai în cărţi scrie. Dar pusese deja mâna pe 50 de ani şi-i era oarecum să umble în căutarea unei femei mai alese. Şi asta e bună, şi-a zis el şi, într-o zi, a cerut-o de nevastă pe Ileana. Trăiesc şi azi, dacă nu i-o fi despărţit Dumnezeu…

Lidia Bobână