Indiana, studentă în Italia. Află cum îi merge!

Indiana, studentă în Italia. Află cum îi merge!

De doi ani, Indiana a renunţat la cariera de succes pe care o avea în muzică şi în televiziune. A plecat în Italia, la Padova, unde acum îşi face studiile împreună cu fiul ei.

Recent, Indiana a revenit acasă, iar cu acest prilej, colegii de la „Veranda”, Jurnal TV, au invitat-o la emisiune şi au descusut-o despre viaţa pe care o duce în Italia. Astfel, am aflat că de doi ani vedeta a devenit studentă, poartă blugi, rucsac, bocanci şi nu se machiază deloc.
„În Italia trăiesc ca o studentă. La universitate cafeaua e gratis, mănânc la ospătărie, ca toţi studenţii. Îmi place să comunic cu ei, să trăiesc ca ei. Am plecat pentru că fiul meu a fost admis la studii în Italia şi, cum el era minor, l-am însoțit. Ulterior, am decis să mă fac şi eu studii, dacă tot eram acolo. Suntem la aceeaşi universitate cu feciorul meu. Locuim la Padova, un oraş despre care aş putea spune că este un muzeu în aer liber, care reuşeşte să adune anual peste 6000 de pelerini. Când am o zi mai proastă, pot să mai vărs şi o lacrimă dacă urmăresc emisiunile de acasă. Îmi este dor să cânt, să revin în televiziune”, le-a spus Indiana colegilor de la „Veranda”.

Foto: Veranda, Jurnal TV

2 Comentarii

  • indianca
    18 decembrie 2014 | Permalink |

    Indiana in sfirsit nu te mai aud cintindui cele 2 cintecele de dragoste ale Getuhai Huinovan.

  • 21 decembrie 2014 | Permalink |

    Munca din pasiune exista! http://www.ariastudio.ro !
    AriaStudio angajaza operatori calculator in toata Romania!
    CONDITII DE ANGAJARE :Cunostinte minime de utilizare a unui calculator,cunostinte de limba engleza ,disponibilitatea de a lucre minim 20 ore pe saptamana.
    Iti oferim un job legal,stabil ,cu contract de munca si castiguri considerabile in functie de seriozitate si implicare.Te asteptam la un interviu ,contacteaza-ne la nr de tel 0721133353 sau http://www.ariastudio.ro .

Comentează