La familia Botgros, Moş Crăciun vine din Italia! FOTO

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar majoritatea dintre noi ne gândim cu ce daruri să-i surprindem pe cei dragi, ca acestea să fie cât mai originale. Totodată vom face şi bilanțul anului pe care-l petrecem, notând pe hârtie dorințele, dar şi ce tindem să realizăm în 2015. Același lucru îl va face şi Lidia Bejenaru-Botgros, care a spus pentru APROPO ce notă-i dă lui 2014, dar şi care este cea mai mare dorinţă care speră să i se îndeplinească în anul Caprei de Lemn.

aAstăzi familia Botgros a revenit din Italia, unde au susținut un spectacol grandios pentru românii de acolo. Orchestra „Lăutarii” a acompaniat atât artişti din R. Moldova, cât și din România, printre aceștia numărându-se Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu ș.a.m.d.
Cu o zi înainte de plecarea lor la Roma, am avut o discuție cu doamna inimii maestrului Nicolae Botgros, care ne-a povestit cum va petrecere familia sa sărbătorile de iarnă, ce se va găti pentru masa de sărbătoare, ce le va dărui celor trei bărbați importanți din viața sa: soţului său, Nicolae Botgros, fiului Corneliu și nepotului Cristi, dar și care este aşteptarea sa cea mai mare de la 2015.
„2014 a fost un an productiv, chiar dacă pe alocuri am mai șchiopătat la capitolul sănătate. Pe lângă faptul că merg la masaj și la repetiții, reușesc să merg și la cumpărături pentru a găti pentru cină bucatele solicitate de cei trei bărbați din casă. Acum le-am făcut hrișcă, pilaf, pulpe de pui la cuptor și plăcinte. Le-am împlinit poftele la toți trei”, ne spune Lidia Bejenaru-Botgros.

2014 un an de nota „10”

aDacă ar fi să-i dea o notă lui 2014, atunci la sigur aceasta ar fi „10”, căci, spune ea, a fost un an cu multe evenimente frumoase și cu spectacole din belșug. Și asta chiar dacă „Lăutarii” și soliștii orchestrei au avut mai puține zile libere pe care să le petreacă în familie.
În urmă cu jumătate de an, artista a suferit două intervenții chirurgicale, iar în fruntea echipei de medici a stat cel mai renumit profesor german. Interpreta de muzică populară suferă de tulburări în circulația sangvină periferică la un picior, iar acum se află în vizorul medicilor de acasă. Merge periodic la control, face perfuzii, iar starea sa de sănătate este mult mai bună.
În pofida acestui fapt, doamna inimii lui Nicolae Botgros nu a stat departe de scenă decât în perioada de recuperare, imediat după operație. De cum a început să se simtă mai bine, a mers la repetiții, spectacole și în turnee alături de „Lăutarii”.

Bradul, procurat din Italia

aFamilia Botgros sărbătoreşte Crăciunul pe stil nou. Şi cum acesta se apropie cu pași repezi, gospodina casei și-a făcut deja lista pentru cumpărături.
„Bradul îl voi împodobi de una singură, căci nepotul e deja mare, umblă pe la fete (n.r. – râde). Nici nu vreau să mă ajute vreunul, căci mai mult m-ar încurca. Îl voi decora cu câteva zile înainte de venirea Moşului. Am cumpărat din Italia un brad artificial frumos, însă ca să simțim spiritul sărbătorii în casă, voi procura și câteva crenguțe de brad natural pe care le voi pune într-o vază mare”, ne-a povestit artista.
Lidia Bejenaru-Botgros își dorește ca în acest an Moș Crăciun să-i aducă în dar o desagă plină cu sănătate. Și-ar mai dori liniște sufletească, bunăstare și ca familia să-i fie unită și de acum încolo.
„Îmi place să ofer cadouri. Cum știu ce gen de pulovere preferă Nicolae, Cornel și Cristi, le voi procura câte unul”, a precizat interpreta.

„Demult aștept această consultație”

aÎn ajun de Crăciun, Lidia Bejenaru-Botgros va fi consultată de un profesor oftalmolog din străinătate, care va veni la o clinică privată din Chișinău, iar din acest motiv, nu pot să accepte invitațiile prietenilor din România de a petrece alături de ei. „Demult aștept această consultație și e foarte importantă pentru mine”, precizează distinsa doamnă.
Așa că va petrece Crăciunul la Chişinău, în familie, iar pentru masa de sărbătoare va găti tradiţionalele sărmăluțe, răcituri și salate. Și cum familia Botgros se încearcă să aibă un mod de viață cât mai sănătos, carnea va fi gătită la grătar.
E știut faptul că „Lăutarii” maestrului Nicolae Botgros nu muncesc de Revelion. Deși ofertele curg gârlă, iar onorariile sunt de trei ori mai mari decât în celelalte luni ale anului, aceștia le refuză.
„Nu contează banii, ci faptul ca putem să fim alături de familie. Noi vom sărbători într-un local din Chișinău, alături de prieteni. Mi-am procurat câteva rochii din Italia, așa că de Revelion voi fi la patru ace, la fel ca şi băieţii mei”, ne mai spus artista.

Cum vrea să fie viitoarea noră

aN-am putut să nu o întrebăm pe Lidia Bejenaru-Botgros ce așteptări are de la 2015 și care este dorința sa cea mai mare. Astfel, am aflat că interpreta vrea ca fiul său, Corneliu, să-i aducă noră-n casă.
„De multe ori îi spun că nu e cazul să stea singur la nesfârşit, că viaţa în doi e mai uşoară. Însă el îmi răspunde de fiecare dată că băiatul e pe primul loc şi că va avea el timp şi pentru viață personală, dar mai târziu. Aş vrea ca viitoarea noră să fie bună la suflet, să aibă cei şapte ani de acasă și să nu fie cu fiţe. Cu alte cuvinte, vreau pentru Cornel o fată cumsecade. Însă important e ca lui să-i placă, noi o să-i acceptăm alegerea. Problema e că el vrea mai întâi să-i asigure lui Cristi un viitor”, ne-a mărturisit artista.

aLena NEGRU
Foto: Arhiva personală a familiei Botgros

3 Comentarii

  • 9 decembrie 2014 | Permalink |

    Sarbatori fericite DOMNULEI BOTGROS alaturi de toata familia , poate anul care vine visa mai adauga o persoana in familia D-VOASTRA ca o merita din plin Cornel , vai sai de DOMNUL si lui o femee cu minte si respect , nu ca de la cea din trecut nora Adriana , felicitari inca odata

  • pentru Victoria
    13 ianuarie 2015 | Permalink |

    Victoria da poate tu vreai sa te adaugi la familia Botgros ca sa uiti si tu si ceilalti care ii vrea binele Adrianei de dinsa

  • 14 ianuarie 2015 | Permalink |

    Ma adresez celei mai de sus care a scris pentru Victoria , mai lume da voi mai ginditiva logicccccccc , cea scris femeia rau , pai asta cui nui place adevarul pune cuvinte murdare ce nui corect cea scris de Adriana , cea facut Adriana bun , ca a lasat copilul cu tata si a distrus o alta familie si a ramas un copilas fara tata , si mai spune in alte ravase ca Cornel isi facea si cind era cu dinsa alta viata , rusineeeeeeeeeee sai fie Asdrianei sa spue asa cuvinte , ca ea traia cu Cornel si traia si cu actualul iubit , eu nam nimic nici cu Adriana , nici cu Cornel , da ginditiva cind scriti , si ce scriti , ca femeia de sus na scris nimic vorbe in vint , poate tu care ai scris esti sora Adrianei sii tii parte Adrianei??????????

Comentează