4 afecţiuni tratate cu cimbru

4 afecţiuni tratate cu cimbru

Cimbrul e un condiment des folosit ca medicament natural împotriva afecţiunilor de iarnă. Este un tratament eficient pentru bronşită, tuse sau congestie. Iată de ce este bine să-l aveţi în casă.

• Cimbrul este un tonic digestiv, stimulează apetitul alimentar, ceea ce contribuie la menţinerea sănătăţii. Previne şi gastrita cronică. Această plantă aromatică reduce simptomele colicilor şi deranjamentelor intestinale.
Insomnia. Este şi un tonic general care stimulează sistemul nervos. Previne şi ameliorează afecţiunile nervoase precum coşmarurile, depresia, oboseala nervoasă, insomnia sau melancolia.
• Laringita. Ceaiul de cimbrul este eficient în tratarea laringitelor şi a gâului iritat. În sezonul rece, multe dintre afecţiunile aparatului respirator pot fi ameliorate cu cimbru.
• Nasul înfundat. Fiind o plantă aromatică, cimbrul are puterea de a desfunda nasul, în cadrul inhalaţiilor. Stai cu un prosop în cap deasupra unui vas cu apă fierbinte, în care ai pus cimbru uscat sau câteva picături de ulei esenţial. Pentru că, iarna aceasta, cimbrul se poate folosi atât ca infuzie, cât şi sub formă de ulei.
Sursa: click.ro