Şi-au luat grija de la casa în care locuiau ultimele zile și se gândeau încotro s-o ia

Chiar e poveste ce s-a întâmplat cu Viorica, o femeie trecută de 60 de ani. În ultimii trei ani suferea nevasta de o boală grea, incurabilă și se pregătea moral pentru ultimul drum. Și-a făcut testamentul, își lua rămas bun pe rând de la rude, apoi de la prieteni, la urmă și-a lăsat un nepot, căruia avea de gând să-i lase casa. Voia mai întâi să-l pună la încercare și, dacă o să vadă că nu merită, s-a gândit ea, o să treacă la altul căci de la trei surori și doi frați avea destui.

Viorica n-a fost măritată niciodată și nu pentru că era urâtă, proastă sau ar fi avut puțină avere. Uite așa s-a întâmplat că primul care a cerut-o de nevastă nu i-a plăcut. Altul, care a fost la rând, fusese însurat o dată și tânjea încă după fosta lui soție. Ori de câte ori se întâlneau îi vorbea Vioricăi despre cum a fost Liuda lui. I se lehămetise fetei să-l tot asculte. Cel de al treilea era bătrân, cu peste douăzeci de ani mai mare ca dânsa. Și atunci și-a zis fata: mai bine singură decât să mă leg cu unul care nu-mi place. Și știți și dumneavoastră cum trec anii – uite că ai 30, apoi 50 și vine și sfârșitul.

Viorica îi trimite pe Eugen după remediul tămăduitor

Nu bănuia femeia c-o să se treacă așa de repede. Buneii și părinții ei au trăit peste 80 de ani, iar o străbunică de-a lor și peste o sută avea când a murit. Dar uite că ea împlinise 67 de ani și era pe ducă. Și n-a lăsat în urma ei un copil sau vreo persoană care să sufere cu adevărat trecerea ei în altă lume. Frații și surorile, nepoții o vor pomeni, nici vorbă, dar o vor uita destul de repede, fiind prinși de propriile probleme de familie.

Eugen știa că mătușa Viorica ține la el mai mult decât la ceilalți. Mai bănuia c-o să-i lase ceva din averea ei. Avea bătrâna strânsură multă și mai era și cu dare de mână, așa că niciunul dintre nepoți nu va rămâne obijduit, dar mai ales trecut cu vederea. Dar pe Eugen îl iubea cel mai mult. Și se întreba flăcăul ce-o să-i lase ea prin testament? Auzise deja de la maică-sa că mătușa a chemat la spital un notar și că i-au mai rămas zile numărate până la obștescul sfârșit. De aceea o vizita foarte des. Și iată că, într-o zi, femeia era încă la spital, îl roagă pe Eugen să-i împlinească o dorință.

Undeva pe la Piatra Neamț, în România, este un sătuc de munte, i-a spus și cum se cheamă localitatea ceea, și trăiește acolo o bătrână care face minuni cu leacurile ei. Te rog, Jenea, explică-i femeii ce-i cu mine și adu-mi ce-o să-ți dea ea. I-a întins o gentuță cu bani, să aibă băiatul de cheltuială și să-i plătească bătrânei. Dar Eugen al nostru când s-a văzut cu atâta bănet tot o fugă a ținut-o până în cartierul lor la un cazinou. Era de-al casei pe acolo, lucru pe care nu-l știau nici părinții și mai ales mătușa Viorica.

Şmecherul Eugen prepară leacul

O zi și o noapte n-a ieșit Eugen din cazinou și a pierdut toți banii bătrânei. Unde să se mai ducă el la Piatra Neamț? Cu ce? Nici bani de drum nu avea! Dar mătușii, care era pe moarte, i-a promis sau nu? să-i împlinească ultima dorință! Ce face derbedeul? Se duce în piață drept la tejghelele unde vând țăranii buruieni de leac și începe a întreba care și pentru ce boală se folosește, cum se prepară fiertura și cum se ia. Își face însemnări într-un carnețel și – drept la maică-sa acasă. Locuiau părinții lui într-o suburbie a Chișinăului, zic, s-a dus acasă după bani.

Și, fără să știe mamă-sa, a luat și cheile de la casa Vioricăi, mătușa lui cea dragă. Le-a mai spus părinților că a fost la Piatra Neamț și că a comandat un leac pentru mătușa lui, degrabă trebuie să i-l aducă cineva. Cum a ajuns la Chișinău, a dat fuga în piață și a cumpărat de acolo mai din toate buruienile de leac câte un smoc. A venit acasă și ce și-a zis el: ia să le pun într-o oală, le torn opăreală deasupra, se răcesc și-i duc un litru din fiertura asta mătușii. Mai rău n-o să-i facă, totuna medicii zic că nu mai are mult de trăit, s-a gândit el…

În loc să moară, Viorica se întremează pe zi ce trece

Așa că a doua zi dimineață era Eugen la mătușa la spital. I-a întins garafa ceea cu fiertură, o turnase într-o sticlă închisă la culoare și i-a poruncit să bea de trei ori pe zi înainte de mâncare. Dacă poți, nu lua pastile sau alte medicamente, să nu ai cumva reacție. Se temea Eugen de consecințe. Te mai pui c-o face și pușcărie! I-a mai spus femeii: efectul tratamentului ai să-l simți abia peste trei săptămâni. Și a șters-o din ochii bătrânei cât mai repede posibil. Avea mustrări de conștiință. În primul rând c-o minte, în al doilea rând că i-a pierdut toți banii la cazinou și în al treilea rând că din cauza lui femeia putea să moară, cine știe ce efect va avea asupra ei „leacul” lui?

S-a întors în casa mătușii Viorica, a făcut ordine la bucătărie, de nu se simțea prezența lui în niciun fel. Și s-a pus pe așteptat. Ce credeți dumneavoastră că se întâmplă? Peste o lună, medicii nu-și găseau locul de atâta uimire – Viorica, în loc să moară, cum se așteptau ei, se întrema pe zi ce trece. Prinsese să aibă poftă de mâncare, de acum se ridica din pat și făcea pași mici prin salon, parcă se înseninase și la față. Au început s-o iscodească cum de s-a întâmplat minunea? Femeia nu avea ce ascunde, așa că le spune toată povestea cu bătrâna tămăduitoare de la Piatra Neamț, le arată leacul, mai avea puțină fiertură, și medicii se pun pe lucru în laborator.

Dar n-au descoperit vreo plantă nouă, decât buruienile de leac pe care le știm și noi din copilărie. Minune, nu alta! Femeia cu cancer în fază terminală și uite că se ridică de pe patul de boală. Acum se întrebau dacă n-au greșit chiar ei, poate nu avea Viorica boala pe care o tratau ei?

Lidia Bobână