O specie de melci hermafrodiţi “promovează” egalitatea de drepturi pentru minorităţile sexuale

O specie de melci hermafrodiţi “promovează” egalitatea de drepturi pentru minorităţile sexuale

O specie de melci hermafrodiţi din Taiwan a primit o denumire care marchează egalitatea în drepturi a minorităţilor sexuale, informează bbc.com, citat de mediafax.ro

Biologii au botezat noua specie Aegista diversifamilia, cu referire la diversitatea tipurilor de familie, pentru că “reprezintă diversitatea orientărilor sexuale din regnul animal”.

Melcii din această specie sunt larg răspândiţi în regiunea estică a Taiwanului, dar au fost confundaţi în trecut ca aparţinând unei specii înrudite. Descoperirea a fost publicată în revista ZooKeys.

“Când pregăteam articolul, în Taiwan şi în alte ţări se ducea o luptă acerbă pentru recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex”, a spus biologul Dr Yen-Chang Lee, care a sugerat primul că melcii ar trebui clasificaţi ca o specie distinctă.

“Ne-a amintit că melcii din specia Pulmonata sunt animale hermafrodite, ceea ce înseamnă că un individ are atât organe sexuale feminine, cât şi masculine. Am decis că ar fi o bună ocazie să numim această specie în amintirea luptelor purtate pentru recunoşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex”, a mai spus cercetătorul, care a studiat melcii începând din 2003, iar anul acesta a publicat studiul prin care clasifică animalele ca aparţinând unei specii separate.

Melcii din specia Aegista diversifamilia au o cochilie mai plată şi mai mare decât animalele din specia Aegista subchinensis, cu care au fost mult timp confundaţi, iar cercetătorul Yen-Chang Lee, de la Academia Sinica din Taipei, a studiat în detaliu morfologia animalului şi a folosit şi markeri moleculari pentru a deosebi speciile între ele.
Imagine: www.theguardian.com

Vizualizări: 253

Comentează