Obama și Poroșenko au discutat la telefon despre criza ucraineană

Obama și Poroșenko au discutat la telefon despre criza ucraineană

Președintele american Barack Obama și omologul său ucrainean Petro Poroșenko au avut miercuri seara o convorbire telefonică în cadrul căreia au discutat despre modalitățile de a institui un control mai eficient la granița ruso-ucraineană, cei doi lideri reafirmând totodată necesitatea respectării acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, a anunțat joi dimineața serviciul de presă al președinției de la Kiev, citat de Interfax-Ukraina.

Președinții Ucrainei și SUA ”și-au exprimat convingerea fermă că înțelegerile de la Minsk, în special Protocolul din 5 septembrie și Memorandumul din 19 septembrie, trebuie să fie respectate și îndeplinite de toate părțile. În acest context, cei doi șefi de stat au acordat o atenție deosebită problemei legate de controlul la granița dintre Ucraina și Rusia”, precizează comunicatul menționat.

Petro Poroșenko i-a mulțumit liderului de la Casa Albă pentru sprijinul acordat Ucrainei în eforturile sale de a reinstitui pacea în estul separatist al țării, se mai arată în comunicatul președinției de la Kiev.

În cursul dialogului lor telefonic, Obama și Poroșenko au discutat și aspecte legate de energie, subliniind importanța unei decizii în problema gazului, în contextul disputei dintre Kiev și Moscova ca urmare a deciziei din luna iunie a Gazprom de a întrerupe livrările de gaze naturale către Ucraina.

Convorbirea telefonică de miercuri seara dintre Obama și Poroșenko intervine după ce președintele ucrainean a avut marți seara o discuție tot prin telefon cu Vladimir Putin cu care a abordat de asemenea modalitățile de reinstaurare a păcii în estul Ucrainei. Se așteaptă ca Poroșenko și Putin să-și continue discuțiile despre conflictul ucrainean, dar și despre disputa pe tema gazului, cu ocazia summitului liderilor europeni și asiatici de joi și vineri de la Milano (Italia), la care ei vor fi prezenți.

Sursa: AGERPRES
Foto: (c) Dai Tianfang / XINHUA ARHIVA

Vizualizări: 259

Comentează