N-a scăpat de ce se temea mai tare – a murit în somn și l-au găsit rudele abia după două săptămâni

Au agonisit averi mari bunicii Ancăi, Ani îi ziceau ei, dar trăiau atât de modest, într-un apartament departamental, încât nu ți-ai fi închipuit în vecii vecilor că modul lor de viață e doar de ochii lumii. Anelia o chema pe una din străbunicile fetei, și numele ei îl purta fetica, se trăgea dânsa din neam de boieri și mai aveau încă în viață o viță de-a lor pe la Iași, dar firește că ascundeau lucrul acesta. Zic, de ochii lumii, trăiau modest, dar aveau bogății nenumărate – în giuvaiere, monede de aur, obiecte de artă, păstrate în casa bunicilor de la țară, ascunse în locuri numai de ei știute.

Nichita se căsătoreşte cu Ani

Și iată că, după moartea lor, toată bogăția asta o moștenise Ani. Nepoata împlinise 30 de ani și reușise până atunci să divorțeze de un soț și să-l îngroape pe altul. Ultimul murise într-o încăierare între nişte bande de cartier. Vecinii de bloc l-au găsit înjunghiat chiar în fața casei. Ani l-a plâns și nu prea. A fost un bărbat frumos și-i părea rău că s-a dus atât de prostește, pe de altă parte, se bucura că a scăpat de el pentru că devenise în ultimul timp agresiv și pornit pe rele.
Firește că Ani nu-și scotea la vedere bogăția. Din când în când mai vindea ceva ca să trăiască îndestulat, dar nu pompos. Avea și un loc de lucru la un minister și, cu ce mai ținea dosit, trăia ceva mai bine decât alții, dar avea grijă să nu trezească bănuieli. Cu Nichita a făcut cunoștință la o întrunire de partid, căci și Ani, la îndemnul părinților, făcea parte din echipă. Ea – singură de vreo doi ani, și el în căutare de nevastă, uite că s-au mirosit, cum se zice pe la Unțeștii mei, și lumea a început să-i vadă tot mai des împreună.

Ani, moştenitoarea bogată

A prezentat-o Nichita maică-si, că i-a plăcut sau nu, n-a mai aflat bărbatul. Era bucuroasă bătrâna să-l vadă însurat ca să scape de muncile casnice și să-și caute în sfârșit de suflet. Ani nu era deloc încântată să ajungă mamă la doi copii mari și nici puștanii, ajunși la adolescență, nu erau bucuroși de așa o schimbare în viața lor. Așa că în primul an de căsnicie doar trăsnete și fulgere în casa lui Nichita. Apoi s-au mai domolit lucrurile. Ani era însărcinată și bucuria părinților ei era fără margini.
Nu știau cum s-o ajute mai bine, cum să-i intre în voie. Au vândut apartamentul lor și imobilul lui Nichita și au cumpărat o casă încăpătoare în partea de sus a Chișinăului, într-un cartier select, iar ei au trecut cu traiul la țară. Visul lui Nichita s-a împlinit parţial. Trăia și el ca mai toată lumea bună – avea mașină scumpă, avea o casă mare și frumoasă, își putea permite să-și dea copiii la școli private și, în sfârșit, mânca pe săturate și bucate alese. Vă dați seama că Ani nu i-a spus niciun cuvânt despre averea ce i-a rămas de la bunei. Dar, ori de câte ori avea nevoie de ceva, vindea giuvaiere și-și procura lucrul pe care și-l dorea, oricât de scump ar fi fost.

I se mai naşte un fiu

Îi spunea lui Nichita că părinții o ajută, din ce-au adunat ei pentru bătrânețe. Și el o credea. La urma urmei, făcea și el bani buni, vânzând țigări în România, de acolo aducea altceva și desfăcea în Moldova. De ochii lumii, și-a deschis o firmuliţă pe care o gestiona un verișor de-al lui, dar afacerile bănoase erau din mici escrocherii financiare, fiind banii partidului pe mâinile lui. Cumpăra acțiuni la diverse firme, la bănci, îi investea chiar în afaceri dubioase, chipurile în interesul partidului, dar parte mare de bani se strecurau în buzunarele lui Nichita. Cum o făcea unul el știe, dar ajunsese destul de prosper. Nu atât cât să dea de bănuit, dar destul ca să-l facă bogat.
Anii treceau, i s-a mai născut un fiu și era bărbatul în culmea fericirii. Avea de toate. Dar, cu timpul, sănătatea îi cam dădea bătăi de cap. Suferea de inimă și intrase un fel de frică în el, care-l ținea treaz nopți la rând, se temea nu cumva să moară prin somn. Din cauza asta devenise nervos și capricios. Nu-l mai mulţumea nimic. Odată chiar și-a pălmuit nevasta când a găsit-o fumând în casă. Aceea, jignită și înfuriată la culme, și-a luat feciorul și s-a dus la părinții ei. Să-l învețe minte, să-l îngenuncheze. Nichita însă nici de gând nu avea să alerge după ea, i se cam lehămetise de Ani, cu atât mai mult cu cât de luni încheiate n-a mai ținut-o în brațe.

Ani îl părăseşte după o palmă dată de Nichita

Uite așa, într-o bună zi, i-a pierit pofta de muieri. Toate-i păreau la fel – gălăgioase și proaste. Băieţii lui de la nevasta cea dintâi demult nu mai erau în țară – unul a rămas după facultate în Marea Britanie, celălalt abia intrase la studii la o Universitate din Germania, așa că, după plecarea lui Ani, rămăsese Nichita singur-singurel în casa lui mare și frumoasă. Și n-a scăpat de ce se temea el mai tare – a murit în somn și l-au găsit rudele abia după două săptămâni. Un frate l-a găsit, care îl căuta la telefon de mai multe zile și, dacă a văzut că nu-i răspunde, a alergat la dânsul acasă. S-a îngrozit de ce-a văzut…
A chemat poliția, urgența de la medicina legală. Tot el l-a îngropat împreună cu ceilalți frați și surori ai lor pe banii care i-au găsit în casă. Ce pusese Nichita de-o parte pentru zile negre s-a împărţit între cei trei feciori ai lui, care – niciunul! – n-a fost la înmormântare. Și nici Ani, cea de-a doua nevastă.

Lidia Bobână