„Mă alcoolizez. Şi mă bate fiul”

„Mă alcoolizez. Şi mă bate fiul”

În prezent numele odinioară celebrului Kris Kelmi figurează în presă doar la rubrica „scandaluri”. Iar cauza e de fiecare dată aceeaşi: beţia.

A gustat din celebritate, iar mai târziu a ajuns uitat şi de fani, şi de prietenii care au devenit celebri tocmai interpretând creaţiile lui. În aceste condiţii, Kris Kelmi (59 de ani) îşi îneacă necazul în alcool.

În ultima perioadă a făcut destule boacăne fiind în stare de ebrietate: a provocat un accident rutier, a fost lipsit de permisul de conducere, a petrecut chiar câteva zile în stare de arest. Azi spune că, de dragul soţiei sale şi a fiului, e gata să lupte cu acest viciu.

„Consider că în ziua de azi un rus care nu bea deloc dă de bănuit. Să ştiţi că eu nu mă îmbăt zilnic, dar îmi place să beau. Uneori pare că am reuşit să scap de acest viciu, nu pun strop de alcool în gură câte 2-3 săptămâni! Apoi iar cad în ispită… Dar familia ştie că-s om de încredere, nu-i trădez, indiferent de situaţie”, a declarat compozitorul într-un interviu pentru super.ru.

Se pare însă că fiul lui a obosit să-l tot rabde. „Băiatul meu e talentat, a făcut judo, muzică, tenis, lupte libere, box chinezesc. Dar adesea mă ia la rost, mă bate. Îmi amintesc cum odată, întorcându-mă de la un campionat de fotbal la care echipa noastră pierduse, am băut cam mult în avion. De supărare. Şi fiul mă rugase de mai multe ori să nu mai vin beat acasă. Parcă văd şi azi cum mi-a deschis uşa şi mi-a zis: „Tată, eşti un nemernic!”, şi m-a lovit atât de tare la picior, încât n-am putut merge o săptămână. Poate că a procedat corect”, a mai spus Kelmi.

Deşi-s supăraţi pe el, soţia şi fiul sunt unicele persoane care-l susţin, căci nimeni dintre colegii lui de scenă nu a încercat să-l ajute. „Să scrieţi exact ce vă spun acum: ei sunt atât de curăţei, însă nu ştiu cum e să lucrezi câte 23 de ore pe zi. Eu însă niciodată nu am făcut parte din showbiz, şi nici nu am scris piese în speranţa că mă voi îmbogăţi. Azi câştigam banii, tot azi îi cheltuiam. Îmi amintesc de primul concert pentru care am primit 100 de ruble. Am cumpărat microfoane de toţi banii şi… le-am uitat în taxi. Am zis, nu-i nimic, voi cânta şi voi mai câştiga. Şi încă mai cânt. Şi am planuri mari de viitor”, a mai spus el.
Natalia TUTUNARU

Comentează