ŞOCANT! Un medic ŞI-A CONCEDIAT ANGAJATA pentru că AVEA CANCER! Iată SCRISOAREA ACESTUIA

ŞOCANT! Un medic ŞI-A CONCEDIAT ANGAJATA pentru că AVEA CANCER! Iată SCRISOAREA ACESTUIA

După 12 ani la acelaşi loc de muncă, o femeie a fost concediată printr-o scrisoare redactată de mână. Totul pentru că, de o lună, fusese diagnosticată cu cancer.

Carol Jumper a fost diagnosticată cu cancer, luna trecută, iar boala, care avansează repede, i-a cuprins ovarele, ficatul şi pncreasul.

Femeia şi-a anunţat şi şeful, pe doctorul George Visnich, cu privire la diagnosticul pe care îl are, iar răspunsul pe care l-a primit din partea lui a năucit-o, scrie libertatea.ro

Doctorul Visnich i-a trimis acesteia o scrisoare redactată de mână, în care şi-a exprimat compasiunea faţă de drama ei, dar prin care a infromat-o că nu va mai putea lucra pentru el, tocmai din cauza diagnosticului pe care îl avea:

Iată ce scria în biletul de concediere:

Dragă Carol,

Eşti angajată, în prezent, într-o luptă împotriva cancerulului, care te va solicita atât din punct de vedere fizic, cât şi mental şi emoţional.

Simptomele acestei boli, medicamentele de care vei avea nevoie şi efectele secundare ale chimioterapiei vor fi majore şi îţi vor acapara tot timpul.

Prin urmare, nu vei mai putea să lucrezi în biroul meu la paramterii care se impun, din moment ce trebuie să lupţi pentru viaţa ta.

Din această cauză, te voie concedia începând cu ziua de 11 august 2014. Ultimul salariu îl vei încasa pe printr-un cec ce-ţi va fi trimis prin email, vinerea aceasta, pe 15 august 2014.

Gândurile şi rugăciunile noastre sunt pentru tine care te afli în luptă cu această teribilă boală.

Îţi mulţumesc pentru timpul pe care l-au petrecut la Clinica de Chirurgie Orala Visnich – sper ca lupta să îţi fie uşoară şi să ai succes”.

Femeia a declarat că a fost foarte furioasă atunci când a citit scrisoarea, pentru că “niciun om nu poate să îi spună cuiva aceste vorbe”.

a

Sursa foto: Beaver Countain

Vizualizări: 504

2 Comentarii

  • 14 septembrie 2014 | Permalink |

    De ce e asa de furrioasa? Doctorul are dreptate. Ea ar fi trebuit singura sa isi dea demisia fiindca este clar ca nu va mai putea lucra la fel ca inainte. Sau angajatorul trebuie sa o tina pe ea,in loc sa angajeze o persoana apta de munca? Prea a innebunit lumea asta cu drepturi si libertati. Mie chiar mi se pare un gest frumos din partea doctorului care a scris cu mina chiar pentru a nu parea o chestie formala.

  • Nume
    14 septembrie 2014 | Permalink |

    asta sai aista care a scris comentariu nu s egindeste ca poate ajunge intr-o situatie la fel/

Comentează