Pariul onoarei și al demnității: Timofti, provocat de Val Butnaru

Pariul onoarei și al demnității: Timofti, provocat de Val Butnaru

Dacă până joia viitoare Vladimir Plahotniuc se duce la CCA și suspendă emisia Pervîi Kanal pe perioada campaniei electorale, Val Butnaru renunță la Ordinul Republicii.

Jurnalistul a făcut acest anunț aseară la prima ediție a Cabinetului din Umbră din acest sezon.

Potrivit jurnal.md, Val Butnaru i-a propus pariul președintelui Timofti, cel care l-a decorat pe Plahotniuc cu Ordinul Republicii „în semn de înaltă apreciere a contribuției la promovarea reformelor bazate pe valorile și standardele europene”.

„Domnule preşedinte, vă rog să mă înţelegeţi – îmi e cu neputinţă să port acelaşi Ordin cu care a fost decorat şi prietenul meu. M-am gândit să vă rog să i-l retrageţi, dar mi-am dat seama că îndrug prostii. Ei, cum o s-o faceţi? Doar aveţi nevoie de probe, vorba unor foşti prieteni şi colegi de breaslă.

Şi ca să vă ajut în această privinţă, am hotărât să vă propun un pariu. Să vă provoc, dacă vreţi. Un fel challenge, cum se spune azi. Domnule preşedinte, challenge-ul meu se reduce la următoarele:

Omul despre care spuneţi că a contribuit esenţial la apropierea Republicii Moldova de idealul european are în posesie un post de televiziune rusesc – Pervîi Kanal. Seară de seară, acest post răspândeşte miasme grele de şovinism velicorus, seamănă discordie între oamenii de bună credinţă, propovăduieşte ura între popoare. Dar nici măcar asta nu e important, domnule preşedinte. Ne-am obişnuit cu minciunile lor.

Ceea ce e grav cu adevărat, acest post luptă, seară de seară, cu ideile europene. Cu personalităţile şi valorile europene. Toarnă hârdaie de zoi peste ceea ce e scump pentru noi. Compromite direcţia spre care ne mişcăm noi. Seară de seară, viitorii votanţi ai partidelor proeuropene sunt otrăviţi de propaganda dementă a Moscovei.

Domnule preşedinte, asta să fie contribuţia prietenului meu Plahotniuc la opera de aderare a RM la UE? Nu ştiu de ce, dar am impresia că aveţi un răspuns univoc la întrebarea pe care v-am pus-o. Şi ca s-o încheiem, iată pariul.

Dacă până joia viitoare Plahotniuc se duce la CCA si suspendă emisia Pervîi Kanal pe perioada campaniei electorale, dar şi mai bine până la 14 ianuarie 2015, când se termină Ramadanul moldovenesc, dacă face asta, promit să renunţ la Ordinul Republicii şi să-mi cer scuze în public că l-am vorbit de rău pe un om onest, integru şi delicat.

Dar dacă n-o face? Vă veți simţi obligat să i-l retrageţi? Sau veţi spune, din nou, că nu aveţi probe? Nu de alta, dar otrava care se scurge din Pervîi Kanal o să vă lase fără grai după 30 noiembrie. Batem palma, domnule preşedinte?”

Vizualizări: 305

Comentează