Cum să-ți explici, Doamne, că două femei, rude atât de apropiate, n-au ajuns să fie o familie?

Lumea uitase de mult cum o cheamă. Rămăsese de mică singură, să fi avut atunci vreo patru anişori și o mătuşă a luat-o la dânsa. Și cum venea vorba despre fetiță nu-i zicea pe nume, ci „orfana mea” și orfană a rămas pentru toată lumea. De fapt, o chema Maria și în momentul când vă povestesc istoria ei are deja 30 de ani și e o tânără destul de drăguță.

Maria, copilul din flori al Sandei

Dar, vă spuneam, a rămas singură de la patru ani. A născut-o maică-sa nu se știe cu cine, pentru că, plecată fiind din sat la învățătură în capitală, s-a întors la baștină cu burta la gură. Din rude apropiate o avea în viață pe soră-sa Ioana, mai mare cu opt ani. Părinții fetelor s-au trecut din viață destul de repede, ambii de boli grele. Surorile erau deja la vârste când își puteau singure purta de grijă. Una lucra învățătoare la clasele primare, făcuse un colegiu pedagogic și urma și facultatea la fără frecvență, cealaltă după școală s-a dus și ea să învețe, dar s-a întors însărcinată.

A născut ușor, a botezat fata cu numele Maria, dar uite că după aceea nu știu ce s-a întâmplat cu dânsa, dar nu a mai fost niciodată ca odinioară – veselă, comunicativă și plină de viață. Ieșea câte odată din curte și pornea brambura pe hudițele satului. Cei ce-o întâlneau în cale o opreau uneori să mai stea de vorbă, dar Sanda trecea pe alături fără să le răspundă sau era absentă la ce o întrebau. Copila creștea parcă de una singură, pentru că de multe ori o lăsa maică-sa de capul ei pentru ore în șir, mai ales atunci când o apuca dorul de plimbare.

Sanda e găsită moartă pe un imaş

În ziua când s-a întâmplat nenorocirea, Ioana a trecut absolut întâmplător, ca să scurteze din drum, prin fața casei părinților ei și a auzit-o plângând pe nepoată. Zice în sinea ei: ia să intru să văd ce mai face soră-mea. Dar nu era acasă Sanda, de una singură era copila flămândă, udă și neîngrijită. Ioana a luat-o la dânsa, lăsându-i surorii mai mici o scrisorică. Dar iată că se face noapte și nu mai vine Sanda după copilă, a doua zi abia spre amiază și-a dat seama Ioana că ceva s-o fi întâmplat cu sora ei mai mică. Hai s-o caute, dar unde? Pe unde numai nu hoinărea ea când o apuca dorul să iasă din casă…

Au găsit-o niște ciobani pe un imaș, întinsă pe un covor de flori. De ce o fi murit, nu se știe, căci avea toate organele sănătoase. I s-a oprit inima, fără să fi suferit de boala asta vreodată. Uite așa s-a trezit orfană Maria și aciuată în casa mătușii Ioana. Atunci avea de acum doi copii femeia și trăia cu un bărbat trândav, pe care-l ducea în spate din primul an al căsniciei lor. La început lucrase soțul ei șofer la primărie, apoi primarul n-a mai avut bani să plătească funcția asta și Ignat, dacă a rămas fără lucru, alt loc n-a mai căutat.

Crescută de mătuşă-sa Ioana

Îi venea greu Ioanei să ducă în spate toată gospodăria, un bărbat și doi copii. Unde mai pui că lucra la școală, mai făcea și studii și uite că acum o mai avea pe capul ei și pe orfană. Dar n-o lăsa inima s-o dea la un orfelinat. Îi era rușine de oameni și apoi ce-a mai rămas din familia lor? Ea și copila asta nevinovată. Deși n-a obijduit-o niciodată pe Maria, nici mare dragoste nu-i purta. Era îmbrăcată, hrănită, dar n-a dezmierdat-o, n-a ținut-o în brațe, n-a scos-o în lume ca pe un copil de-al ei. Vă spuneam că nici pe nume n-o striga. Orfana așa, orfana pe dincolo. Până și la școală o întreba pe colega ei, profesoara de la clasa paralelă, ei cum se descurcă orfana mea?

Maria învăţa bine, dar era un copil atât de tăcut, atât de retras încât cei din clasă nu știau cum să se apropie de ea. Nu avea nicio prietenă, nu se juca cu nici un copil din mahalaua lor, deși cred că Ioana nu ar fi avut nimic împotrivă să-și găsească copila pe cineva. Cu verișorii ei, căci doi feciori avea Ioana, era în relații bune, dar nu apropiate. În casa mătușii copilița asta niciodată nu s-a simțit în siguranță, avea temerea că într-o zi ar putea ajunge la orfelinat. Anii treceau, creștea și Maria și iat-o de acum absolventă a liceului din localitate. La 18 ani era tot atât de cuminte și responsabilă cum a fost de la început în casa mătușii ei.

Orfana n-are de gând să repete soarta maică-si

Silitoare la învățătură, ușor a trecut la facultate. În patru ani a ajuns psiholog și acum lucrează consultant într-o instituție privată. Nu e ruptă din soare Maria, dar nu poți trece indiferent pe lângă dânsa. Pentru că e cu lipici fata. Are doi ochi verzi și o privire blândă și îngăduitoare încât, vrei-nu vrei, te oprești în loc s-o privești mai atent. Și un păr lung mai are împletit într-o cosiță groasă și care i se lasă pe spate mai jos de mijloc. În rest, un chip obișnuit. Nici tu înaltă, nici tu prea zveltă și nici îmbrăcată stilat. Nu are bani orfana pentru așa ceva.

Locuiește în gazdă și mai tot salariul i se duce pe chirie. Dar cel puțin se bucură că trăiește singură, nu încurcă nimănui și nu se simte obligată nimănui pentru nimic. De cinci ani de când lucrează n-a reușit să pună un ban de-o parte, totul se duce pe chirie și mâncare. Abia la 23 de ani și-a făcut un prieten, cu care ieșea de când în când în oraș, dar n-a ținut relația asta. Flăcăul n-o voia de nevastă, ci s-o țină în brațe ori de câte ori avea gust de muiere. Orfana, oricât de singură era, n-avea de gând să repete soarta maică-si. Așa că, la 28 de ani, când am cunoscut-o eu, tot singură era.
Lidia Bobână