Aliona Munteanu, în rolul unui moldovence într-un serial canadian

Aliona Munteanu, în rolul unui moldovence într-un serial canadian

Aliona Munteanu îşi clădeşte o carieră frumoasă în Canada. Actriţa, care în 2013, la Trebas Film Festival, a luat premiul pentru „Cea mai bună actriţă”, se filmează în câte 4-5 filme pe an. Vara aceasta, basarabeanca a fost distribuită într-un serial la Télé-Québec, unde apare în rolul unei… basarabence.

„Filmul se numeşte „C’est ma tune” şi se va difuza în ianuarie 2015. Iar pentru a mai integra şi alte comunităţi în cea a Quebecului, scenaristul şi regizorul s-au gândit ca într-un episod povestea lor să se desfăşoare în cele două ţări, Canada şi Moldova. În film, un cântăreţ canadian devine foarte cunoscut în Moldova, iar el află despre asta abia când unul dintre fanii lui decide să vină cu reporteri de televiziunea moldovenească aici, în Canada, ca să-l cunoască. Apoi îl invită în Basarabia, unde va avea apariţii la radio (aici apar eu, în rolul unui jurnalist radio şi am o secvenţă frumoasă, în care îi spun cât de importante au fost cântecele lui pentru familia mea etc.). Toţi cei care apar în film în rol de fani, angajaţi şi tv sunt basarabeni, iată de ce a fost nevoie de multi actori şi figuranţi, pe care i-am căutat printre emigranţii originari din R.Moldova şi România. Ziua de filmare era răsplătită cu sume cuprinse între 190 şi 1000 de dolari canadieni”, a declarat Aliona Munteanu pentru APROPO.
La filmări, care au durat câteva zile, au participat 14 români: 10 din Basarabia şi 4 de peste Prut, iar restul actorilor au fost din Québec. Regizorul nu a fost niciodată în R.Moldova, dar s-a informat referitor la valorile şi cultura noastră şi a rămas plăcut impresionat.
Şi cum e perioada vacanţelor, am întrebat-o pe Aliona Munteanu cum are de gând să se odihnească vara asta. „Anul trecut în vacanţă am fost acasă, în R.Moldova. Anul acesta însă rămân în Canada, dar o aştept pe mama să vină pe la mine. Vreau să-i fac această bucurie şi s-o aduc aici pentru o lună”, a răspuns ea.
N.T.

Vizualizări: 476

Comentează