Olia Tira, duet cu un luptător de kick-boxing // FOTO

Olia Tira, duet cu un luptător de kick-boxing // FOTO

Olia Tira ştie să ne surprindă! După ce a cântat în duet cu Jucătoru’ o frumoasă melodie de dragoste, acum vine să ne încânte cu o nouă colaborare. De această dată, cel alături de care bifează încă o piesă de dragoste în repertoriul său este Slava Dubenco, un luptător de kick-boxing. Interpreta susţine că până la sfârşitul verii colaborarea sa cu sportivul va culmina şi cu un videoclip.

Olia Tira se poate lăuda cu încă o melodie de dragoste în repertoriul său. După ce a cântat „Doar noi” împreună cu Jucătoru’, acum, alături de Slava Dubenco, un luptător de kick-boxing, îi îndeamnă pe bărbaţii care au greșit în faţa femeii iubite să spună „Iartă-mă”. Despre sportiv, cântăreața ne-a spus că el scrie versuri de mic şi că a compus până azi mai multe melodii. Acum îşi încearcă norocul şi în calitate de interpret, iar în viitorul apropiat planifică să lanseze un album.
„Dintotdeauna am fost deschisă spre colaborări cu tineri talentaţi. Slava citeşte rapp şi o face foarte bine. Iniţiativa de a colabora a venit de la managerul lui, pe care îl cunosc de ceva timp. Mi-a plăcut vocea şi versurile scrise de el. Duetul nostru este unul reuşit, sunt mulţumită. Melodia este una de dragoste, în care un bărbat îi cere iertare iubitei lui pentru că a greşit. La piesă am muncit împreună, versurile pe care le cânt eu sunt semnate de mine”, ne-a declarat Olia Tira.

Scenariul clipului e gata

aInterpreta consideră că noua piesă va ajunge la inima ascultătorului încă de la prima audiţie. Zilele acestea, cei doi s-au întâlnit pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de înregistrarea videoclipului.
„Am pregătit scenariul, trebuie doar să dăm start filmărilor. Până la sfârşitul verii sperăm să-l şi lansăm”, precizează cântăreaţa.
Olia Tira se bucură de faptul că soţul său, Roman Ungureanu, o susţine în toate, deşi, spune ea, acesta nu prea înţelege genul de muzică pe care-l cântă alături de luptătorul de kick-boxing. „Totuşi, melodia i-a plăcut. El spune că prinde la public”, susţine cântăreaţa.

De ce nu vrea impresar

Olia Tira se descurcă foarte bine şi pe cont propriu, adică fără impresar. La mai bine de un an de când a încheiat colaborarea cu Serghei Orlov, frumoasa blondă refuză să dezvăluie ce a determinat-o să facă acest pas, dar ne-a dat asigurări că separarea s-a produs pe o notă prietenească, nu cum a scris presa, cum că s-ar fi lăsat cu scandal.
„Ne-am despărţit ca doi oameni deştepţi. La noi în ţară mă descurc şi de una singură, căci lumea mă cunoaşte, ştie ce pot. Însă peste hotare – căci am de gând să mă lansez şi acolo – voi avea nevoie de un impresar”, ne spune Olia Tira.

În 2015 speră să vină barza

aVara aceasta a avut deja o vacanţă în Turcia, alături de mama sa. Dar după ce va finisa filmările videoclipului la cel mai nou duet, interpreta şi soţul său vor pleca într-un sejur romantic, doar că încă nu au ales destinaţia.
Olia Tira ne-a mărturisit că în 2015 îşi doreşte să devină mămică, dar este pregătită moral şi fizic ca minunea să se producă şi mai devreme.
„Noi nu ne grăbim să facem copii, însă dacă Dumnezeu ni-l va dărui, este binevenit oricând. Acum trăim pentru noi, iar tot ce se întâmplă în viaţa noastră e cum vrea Cel de Sus. Îmi doresc ca la anul familia noastră să se mărească. Şi mamele noastre aşteaptă să se producă minunea. Până atunci însă se bucură de nepoţii din partea surorilor noastre. Cumnata mea este însărcinată, aşa că în curând voi deveni mătuşică, din nou, asta după ce acum un an sora mea a adus pe lume o fetiţă adorabilă”, ne-a declarat Olia Tira.
În viitorul apropiat, Olia Tira îşi va surprinde fanii cu o nouă melodie, despre care a promis să ne vorbească „de cum o va scoate din cuptor”.

aLena Negru
Foto: Facebook

Vizualizări: 705

Comentează