Ruladă zebră cu nectarine

Ruladă zebră cu nectarine

Vrei să prepari un desert mai deosebit pentru familia ta? Îţi venim în întâmpinare cu o idee uşor de pus în practică şi delicioasă. În plus, profiţi din plin şi de minunatele fructe de sezon.

Dificultate medie
Preparare 80′
1 tavă

Ingrediente

Pentru blat

250 g zahăr pudră
5 ouă
4 linguri ulei
250 g făină
1 praf sare
2 plicuri zahăr vanilat
3 linguri cacao
unt

Pentru cremă

400 g smântână grasă pentru frișcă
1 tabletă ciocolată albă
1 plic întăritor de frișcă
50 g zahăr pudră
nectarine (sau caise, piersici)

Mod de preparare

Pasul 1

Rupi tableta de ciocolată și o pui în 200 ml de smântână pentru frișcă. Pui vasul pe aragaz, la foc mic, și amesteci până se topesc cubulețele de ciocolată, după care lași să se răcească.

Între timp, separi albușurile de gălbenușuri. Freci gălbenușurile cu uleiul până se albesc, apoi adaugi, în ploaie, zahărul pudră, cel vanilat și făina cernută. Într-un alt vas bați albușurile spumă cu un praf de sare, după care le adaugi peste gălbenușuri și amesteci de jos în sus. Împarți compoziția în două părți egale, apoi adaugi într-unul din vase cacaua.
Striped nectarine roulade + steps

Pasul 2

Încingi cuptorul. Tapetezi o tavă cu hârtie de copt, apoi o ungi cu puțin unt înainte să pui aluatul. Într-un poș (sau o pungă tăiată la un colț) pui aluat simplu. Începi dintr-un colț al tăvii și în diagonală faci niște batoane, lăsând loc între ele.

După ce ai terminat aluatul simplu, umpli poșul cu cel cu cacao și completezi locurile libere din tavă. Dai la cuptor şi ţii până se rumenește aluatul (până trece testul scobitorii).
Striped nectarine roulade + steps

Pasul 3

Scoți tava de la cuptor și acoperi blatul cu un prosop stropit cu apă. Între timp, bați restul de smântână cu zahărul pudră și întăritorul de frișcă până obții o compoziție consistentă. Adaugi treptat și crema de ciocolată și mixezi până se îngroașă.
Striped nectarine roulade + steps

Pasul 4

Speli, cureți de sâmburi și tai fructele cubulețe. Întinzi crema peste blat, adaugi fructele tăiate cubulețe, după care scoți hârtia de copt în timp ce rulezi prăjitura. Dai rulada la
rece două ore.
Striped nectarine roulade + steps

Sursa: clickpoftabuna.ro

sursa foto: Profimedia

Vizualizări: 467

Comentează