EXCLUSIV! Ricu Vodă: „Şi azi tânjesc după mama…” // FOTO

EXCLUSIV! Ricu Vodă: „Şi azi tânjesc după mama…” // FOTO

La mai bine jumătate de an de când a rămas fără mama, Ricu Vodă spune că-i simte lipsa şi că încă nu se poate obișnui cu gândul că ea a plecat la Ceruri. Însă mângâierea şi alinarea pentru suferinţa sa a venit acum două luni, când a devenit pentru prima dată bunic. Artistului îi pare rău de faptul că actriţa Nina Vodă-Mocreac aşa şi nu a mai ajuns să-şi ţină în braţe strănepotul, cu care obişnuia să discute pe când acesta se afla în burtica nepoatei sale.

În multe dintre interviurile sale pentru presă, Ricu Vodă vorbea cu o blândeţe cum rar întâlneşti despre relaţia frumoasă şi sudată pe care a avut-o cu părinţii săi.
În ultimii ei ani de viaţă, Nina Vodă-Mocreac a avut mai multe probleme de sănătate, iar acum opt luni, după ce a suferit al cincilea atac de cord, s-a stins pe patul de spital.
„Şi azi tânjesc după mama, însă mângâierea vine de la Glebuşor. Abia atunci când l-am ţinut în braţe pentru prima dată am simţit că viaţa merge înainte, căci după ce am pierdut şi pe cel de-al doilea părinte am încetat să mă mai simt copil. În schimb am devenit bunic. Trăiesc noi senzaţii, am alte griji şi responsabilităţi. Regret doar că mămica nu a apucat să-l cunoască pe Glebuşorul bunelului, aşa cum îmi place mie să-i spun nepoţelului. În schimb, a avut ocazia să-l mângăie, să discute cu el şi să-l vadă într-o fotografie de la ecografia 3D încă pe când se afla în burtica Anişoarei”, ne-a declarat Ricu Vodă.

2„Avem flăcău!”

Interpretul susţine că se simte foarte bine în rol de bunic şi că Gleb este deja „flăcău” – luna aceasta se împlinesc două luni de la venirea sa pe lume. Şi cum micuţul este primul nepot al artistului, acesta este răsfăţatul familiei. Ricu Vodă, însoțit de soţia sa, Aliona, merg în fiecare săptămână să-l viziteze şi să-l dezmierde pe Glebuşor.
Fericitul bunic spune că este prematur să-şi dea seama cu cine din părinţi seamănă nepoţelul său, însă consideră totuşi că el a moștenit multe trăsături de la mămica sa.

Indignarea lui Ricu Vodă

Ricu VodaÎn timpul discuţiei, artistul şi-a arătat indignarea vizavi de reacţia celor care se miră la auzul numelui mezinului familiei Vodă.
„Toţi mă întreabă de ce i-am ales acest nume și eu nu le înţeleg reacţia. De ce se miră lumea asta? Mă șochează atitudinea lor! Ce, trebuia să-l cheme Decebal, Bogdan, Călin sau Daniel? Când îl strigi pe cel din urmă pe nume, jumătate de oraș întoarce capul spre tine… De ce nu s-au mirat de numele maestrului Sainciuc? Şi apoi, Gleb Vodă sună foarte bine!”, ne spune artistul.
Acum patru ani, Ricu Vodă s-a cununat religios cu jumătatea sa, pe care o dezmiardă „Alionuşca”. A tot amânat cununia civilă pe mai târziu şi nici n-a observat când au zburat anii. Aşa că la începutul lui mai au devenit soţ şi soţie cu acte în regulă: „Ne-am cunoscut mai bine şi am zis că e timpul să facem şi următorul pas. Nu vrem să trăim după moda de azi, adică să ai familie, dar fără ştampilă în paşaport”.

„Am două Anişoare deştepte şi frumoase”

4Artistul se înţelege foarte bine cu fiica soţiei sale din prima căsătorie, care studiază la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.
„Suntem foarte mândri de ea. Recent a absolvit anul I de studii doar cu note de 9 şi 10. Ba chiar a fost scutită de contract, acum e la buget. Din bursa ei ne mai aduce şi nouă câte ceva dulce. Ce mai, am două Anişoare tare deştepte şi frumoase!”, îşi laudă fetele Ricu Vodă.
Vara aceasta, interpretul şi familia sa nu vor merge la odihnă. „Nu plec nicăieri, voi fi mai mult pe-acasă”, ne spune artistul, precizând că are două melodii noi pe care vrea să le promoveze la radio şi tv.
Până la sfârşitul verii, Ricu Vodă şi Doiniţa Gherman promit să lanseze un videoclip la duetul „Pe malul mării”, filmările căruia urmează să aibă loc luna aceasta.
Lena NEGRU