Lilu a devenit mămică! Detalii AICI!

Lilu a devenit mămică! Detalii AICI!

Acum cinci zile, frumoasa prezentatoare de la JurnalTV, Lilu, a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă. Emoţiile proaspetei mămici au fost de nedescris.

În luna mai, cuplul Lilia Ojovan alias Lilu şi Călin Roşca îşi spuneau „Da!” la poale de codru. Astăzi, dragostea lor are o dovadă vie – primul copil, micuţa Amelie.
„De ce Amelie? Pentru că atunci când El şi Ea au aflat că sunt fetiţă s-au gândit ce nume să-mi dea. În aceeaşi clipă au zis ambii: Amelie?”, a scris tânăra mămică pe blogul ei.
Şi pentru că Lilu e prezentatoarea unui show matinal şi e obişnuită să se trezească cu noaptea-n cap, micuţa s-a gândit că venirea ei pe lume ar trebui să coincidă cu programul obişnuit al mamei.
„Am tras prima gură de aer la ora 6.25 şi nu am plâns mult, pentru că mama mă pregătise din timp şi îmi povestise ce mă aşteaptă dincolo. Adică aici, la voi. Voi credeţi că noi nu vedem, dar eu am văzut-o pe mama. Era toată numai zâmbet, iar din ochii ei curgeau lacrimi. Ştiu că erau de fericire. Ne-am privit câteva secunde care vor dura o veşnicie, păcat că eu nu voi ţine minte asta”, aşa şi-a închipuit prezentatoarea că ar fi gândit fetita ei.
În curând micuţa Amelie va veni acasă, în camera pe care părinţii i-au decorat-o cu mult drag.
„Nu e ca în pozele de pe internet, e ca în sufletele noastre. Aşa am simţit, aşa am pictat. Am vrut ca hohotele noastre de râs din timpul creaţiei să o păzească mereu şi să aducă zâmbetul pe buze celor care vor intra în lumea noastră”, a scris Lilu pe pagina ei de internet acum câteva săptămâni.

V.V.
Foto:liliaojovan.com/facebook