Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Pantelimon, doctorul fără arginți

Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Pantelimon, doctorul fără arginți

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor, Pantelimon. Ei merg la biserică, se roagă pentru vindecare fizică, dar și spirituală.

Se spune că sfântul avea darul tămăduirii şi a vindecat mulţime de bolnavi. Deoarece nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea, este numit „doctor fără de arginţi”, relatează jurnal.md.
Sfântul Pantelimon a trăit în vremea împăratului Diocleţian. S-a născut în cetatea Nicomidiei, dintr-o familie înstărită, din tată păgân şi mamă creştină, dar reuşeşte să-l aducă la dreapta credinţă chiar şi pe tatăl său. După moartea părinţilor, a eliberat toţi robii, iar averea familiei a împărţit-o săracilor.

Auzind împăratul Maximilian despre aceste vindecări prin credinţa în Hristos, l-a întemniţat. El a fost supus unor chinuri groaznice, după care decide să-i taie capul.

Foto: jurnal.md