Autorităţile din Muntenegru încearcă să stabilească cine conducea “autobuzul morţii”

Autorităţile din Muntenegru încearcă să stabilească cine conducea “autobuzul morţii”

Un procuror din Kolašin (nord-est), Vojislav Grujic, a confirmat că autorităţile efectuează verificări, dar nu a confirmat cine se afla la volanul “autobuzului morţii”, după două zile de la accidentul din Muntenegru soldat cu 18 morţi şi 29 de răniţi, relatează ziarul Vijesti în pagina electronică, citat de mediafax.ro

Potrivit ziarului muntenegrean, care citează date oficiale de la poliţie, unul dintre pasagerii care au supravieţuit tragediei a declarat că la volanul autocarului nu se afla George Ciobanu, un poliţist din Bucureşti, decedat în urma accidentului – aşa cum afirmă majoritatea supravieţuitorilor -, ci celălalt şofer.

Potrivit datelor oficiale, autobuzul românesc era condus de Ciobanu la trecerea punctului de frontieră de la Dobrakovo, în nord-est, la frontiera cu Serbia, însă un supravieţuitor al accidentului a declarat că şoferii s-ar fi schimbat în timpul călătoriei în Muntenegru, după o oprire între localităţile Bijelo Polje (nord-est) şi Mojkovca (nord), unde turiştii au cumpărat alimente, apă şi răcoritoare, precizează publicaţia.

“Conform datelor curente, persoana susceptibilă că ar fi condus autobuzul a murit. Însă investigaţia în acest sens nu este finalizată, astfel că nu putem anunţa cu siguranţă care dintre cei doi şoferi se afla la volan în momentul tragediei”, a declarat procurorul. “Investigaţiile (la faţa locului) sunt dificile (…), deci nu putem şti cine conducea. Există declaraţii de la martori ai tragediei, dar probele sunt verificate în continuare”, a adăugat Vojislav Grujic.

Pasagerii afirmă în declaraţiile pe care pasagerii le-au dat poliţiei că şoferul conducea cu o viteză mult mai mare decât cea admisă de indicatoare aflate pe drum. Un adjunct al directorului poliţiei, Nicholas Janjuševic, a declarat marţi că, la intrarea în tunel, limita de viteză era de 40 kilometri pe oră. “Dacă se găseşte tahograful digital, care înregistrează viteza, se va putea răspunde la toate întrebările despre cauza acestei tragedii”, a declarat Janjuševic.

“Nu putem spune dacă unii dintre actorii accidentului se aflau sub influenţa alcoolului, pentru că investigaţia este în curs. Ştim că şoferul a murit (…). Procedura în vederea stabilirii accidentului este în curs”, a mai declarat Janjuševic.

Procurorul Vojislav Grujic a trimis marţi o echipă de poliţişti la prăpastia de la Platija, locul unde s-a produs accidentul, să caute tahograful electronic – un fel de “cutie negară” pentru accidentele rutiere – în epava autocarului românesc. Poliţia nu a găsit dispozitivul, însă cercetările continuă, potrivit ziarului. Investigatorii apreciază că dispozitivul va furniza date-cheie cu privire la cauza tragediei, şi anume care era viteza vehiculului şi cine se afla la volan.
Imagine: Mediafax Foto/AFP

Vizualizări: 158