Natalia Barbu, încurajată la Eurovision de fosta soţie a bărbatului ei

Natalia Barbu, încurajată la Eurovision de fosta soţie a bărbatului ei

Deşi multă lume era convinsă de faptul că Natalia Barbu se va clasa în finala Eurovision din România, se pare că norocul nu a fost de partea ei. Răcită şi dezavantajată de sistemul de votare, artista noastră a ratat calificarea. Dezamăgită, Natalia Barbu a declarat că nu va mai participa niciodată la Eurovision Song Contest.

„Eurovision-ul pentru mine este un capitol închis. Cred că trebuie să-mi caut de treabă şi să-mi fac munca mea de artist”, a declarat interpreta.
La Eurovision, Natalia Barbu a fost susţintă de soţul său, Toni Sota, dar şi de fosta soţie a acestuia, Dana Sota, ambii fiind prezenţi în culisele show-ului. Spre nefericirea cârcotașilor, cele două se înțeleg foarte bine şi chiar au reuşit să se împrietenească.

„Favorizarea unora s-a văzut clar”

Dacă Natalia Barbu nu a dorit să facă prea multe comentarii vizavi de finala naţională Eurovision din România, Ana Sârbu, soţia lui Radu Sârbu, ex-O-Zone, care sunt şi autorii melodiei cu care interpreta a participat în cadrul concursului, a decis să spună lucrurilor pe nume. „Cele mai bune voci şi cele mai bune piese au fost eliminate, probabil ca să nu facă concurenţă celor care se văd deja învingători. Cele mai ciudate şi nepotrivite melodii au ajuns în finală. Juriul nu a schimbat cu nimic votul publicului şi nici nu mai ştiu care a fost rostul lor în cazul acesta. O diferenţă majoră pe panoul cu voturi între cele două semifinale: dacă ne gândim că în prima seară, după primul minut, unul din concurenţi avea peste o mie de voturi, iar în a doua finală, după primele minute, puteam vorbi doar de câteva zeci de voturi. Prezentare slabă şi glume de prost gust atât în camera verde, cât şi pe scenă. De ţinutele prezentatorilor ce să zic… mai bine mă abţin, sunt sigură că o să spună alţii. Atitudinea şi favorizarea unora s-a văzut clar. Din lista celor 12 finalişti îmi dau seama că anul acesta nu va fi cu nimic mai bun decât anul trecut pentru că nu avem, cel puţin, un concurent care să aibă toate atuurile pe care mizează atât de mult „domnii juraţi”: piesă, prestaţie, imagine şi show”, a scris Ana Sârbu pe contul său de Facebook.

Susținută de fani

Vestea că nu s-a calificat în finală i-a surprins şi pe fanii Nataliei Barbu. Aceştia i-au scris mesaje de încurajare vedetei pe contul său de Facebook. Iată câteva dintre acestea: „Natalia, tu nu ai nicio vină că trăieşti într-o ţară coruptă, unde interesele primează. Ai fost minunată şi foarte multă lume s-a întrebat cum e posibil să nu prinzi finala”, scrie Beatrice Petrilă.
Şi Ciprian Neagoe consideră că Natalia Barbu a fost cea mai bună şi că melodia ei merita să ajungă în finală: „Avea şanse mari de a cuceri primele locuri. În ultimii ani, în România totul se întâmplă pe dos, românii votează nonvalorile şi nu mai au putere să recunoască adevăratele talente”.

Eurovision cu scandal

Amintim că anul trecut, finala naţională Eurovision din România, s-a lăsat cu scandal în urma participării lui Cătălin Josan. Interpretul nostru s-a numărat printre favoriţi, iar unii artişti de peste Prut nu-şi doreau ca România să fie reprezentată la Eurovision de un basarabean, lansând acuzaţii dure la adresa lui Cătălin Josan.
Fiind o concurentă de temut, probabil că Natalia Barbu „a fost eliminată” din concurs ca nu cumva România să fie reprezentată la Eurovision de o basarabeancă. Astfel, s-a evitat un nou scandal în rândul artiștilor nemulțumiți de faptul că la acest show participă şi interpreţi din R. Moldova.
L.N.
Foto: Facebook

Vizualizări: 4946

9 Comentarii

  • eu
    25 februarie 2013 | Permalink |

    chear nici banii nu au hotarit nimic in cazul ei ……sint alte talente ……

  • pu "eu"
    25 februarie 2013 | Permalink |

    “eu”, nu fi atat de idiot (a). ce au banii cu talentul Nataliei. voi nu mai puteti de invidie. hai sa fim seriosi, Natalia Barbu nu si-a cumparat vocea cu care a harazit-o Dumnezeu. Nu mai fiti atat de rai. In R. Moldova numeri pe degete artistii talentati, iar Natalia se numara printre ei. faptul ca s-a maritat cu un om bogat, ei si ce, sa fie sanatoasa, ca ea avea bani, masina, apartament, si cand nu era cu el. hai sa fim mai buni

  • pentru pu"eu"
    25 februarie 2013 | Permalink |

    te dezamagesc, far de invidie nu-mi place vocea ei, iar prima prezentare a ei la ESC 2013 a fost foarte proasta

  • Lacrimioara
    25 februarie 2013 | Permalink |

    A avut un machiaj oribil, plus peruca asta cu creti, ca doar nu i-a crescut parul peste noapte, i-au adaugat vreo 10 anisori… Parea obosita atit ea cat si vocea. Stiu ca e a noastra si trebuie sustinuta, dar tre sa fim si obiectivi. Natalia nu a fost in cea mai buna forma! Si apoi ea singura se tine scai de Romania, acolo sa si stea… Desi repede va intelege ca vedeta ea este doar in Moldova, peste Prut e doar o pitipoanca casatorita cu nenea milionarul Sota. Asa ca nu e de vina eurovisionul sau publicul care voteaza! A facut mare tambalalu aici, acasa cu participarea ei la Eurovision, ca pina la urma sa se prezinte de nota zero in Romania…

  • Nume
    25 februarie 2013 | Permalink |

    Un cintec de rahat

  • Nume
    25 februarie 2013 | Permalink |

    Fosta sotia a vrut sa o faca de ris pe asta din Basarabia, ca s-o stie toti

  • stefi
    26 februarie 2013 | Permalink |

    De ce nu ati participat in Moldova daca ziceti ca sunteti asa buni?Natalia a zis ca in Moldova se fac aranjamente acum ca ati fost eliminati spuneti ca si acolo s au facut.Vulpea cind nu ajunge la struguri spune ca sunt acri

  • Nume
    26 februarie 2013 | Permalink |

    vasile, nu te revolta tare….

  • Nume
    27 februarie 2013 | Permalink |

    Mare scandal… N-a trecut N.Barbu-Sota. Mie tot nu-mi place piesa ei…

Comentează