EXCLUSIV! Lidia Bejenaru, despre căsnicia cu Nicolae Botgros

EXCLUSIV! Lidia Bejenaru, despre căsnicia cu Nicolae Botgros

Lidia Bejenaru şi Nicolae Botgros îşi merită cu desăvârșire titulatura de cuplu de aur al muzicii populare. Artiştii s-au cunoscut la Şcoala de Iluminare Culturală din Soroca. Maestrul s-a îndrăgostit lulea de cea care avea să-i devină soţie. În jurul său nu vedea nimic altceva decât ochii ei negri şi cosiţa lungă până-n pământ. Ambii vin din familii numeroase, iar greutățile i-au unit şi mai mult. Într-un interviu pentru APROPO, Lidia Bejenaru-Botgros a vorbit despre căsnicia alături de „regele viorii”.

„Când ne-am cunoscut, eu aveam 15 ani, iar Nicolae era cu jumătate de an mai mare. După opt clase, cum era pe atunci, ne-am căsătorit. Se întâmpla în 1971. La nunta noastră au cântat cei mai vestiţi lăutari ai vremii. Avem o căsnicie trainică pentru că știm să cedăm şi să ne ascultăm. Ne înţelegem din priviri, dar cred că cel mai mare rol într-o relaţie, îi joacă cei şapte ani de acasă. Atât eu, cât şi soţul meu, am crescut în familii numeroase. Am ştiut ce înseamnă greul, respectul faţă de părinţi, fraţi şi surori”, ne-a declarat Lidia Bejenaru-Botgros.


Faimosul cuplu recunoaște că în cei 42 de ani de căsătorie au avut probleme în căsătorie şi că au existat momente de cumpănă, dar se mândresc că au reuşit să le depășească şi că astăzi sunt tot împreună. „Am ştiut cum să trecem peste ele. Când am decis să întemeiem o familie, nu aveam decât o tigaie şi un ceaun, nu ca în ziua de azi, când părinţii le oferă copiilor totul când doresc să se căsătorească. Pe noi greutățile ne-au făcut mai puternici şi mai uniţi. Părinţii nu aveau posibilitatea să ne ajute, trăiau greu, iar când am început să ne ridicăm, i-am ajutat. În măsura posibilităților, le cumpăram alimente şi tot de ce mai aveau nevoie”, ni se destăinuie soția maestrului.


Astăzi, familia Botgros va da o petrecere într-un local fastuos din capitală. La petrecere vor fi invitaţi prietenii, finii şi „Lăutarii” cu familiile lor. Ca o gospodină desăvârșită, Lidia Bejenaru-Botgros, a gătit acasă bucatele preferate ale omagiatului. „Am preparat sarmale în frunze de podbal, sarmale, răcituri, salate etc. De pe masă nu va lipsi nici vinul bun”, mai spune interpreta de muzică populară.


Întrebată ce cadou îi va oferi maestrului, artista ne-a răspuns că în ultimii cinci ani a agonisit o sumă de bani, pe care i-o va dărui omagiatului. „Mi-a fost greu să mă decid ce să-i cumpăr, căci el are de toate. Aşa că i-am dăruit bani. Mă rog lui Dumnezeu ca să-i dea sănătate şi o activitate cât mai fructuoasă alături „Lăutarii”. Îi doresc mulţi, mulţi ani şi doar bucurii din partea celor dragi”, îi urează Lidia Benejaru, maestrului Nicolae Botgros.


Lena NEGRU
Foto: APROPO Magazin