Costi Burlacu: „Până nu facem un băieţel, nu ne oprim!”

Costi Burlacu: „Până nu facem un băieţel, nu ne oprim!”

Costi Burlacu și Corina Țepeș au sărbătorit, recent, cinci ani de căsnicie. Cu acest prilej, interpreții au dezvăluit într-un interviu cum reuşesc să fie un cuplu model, când planifică să-şi mărească familia şi cine este şeful casei.

Costi Burlacu a menţionat că în familia lor este egalitate, iar rolurile fiecăruia au fost împărţite din start. „Nu pot spune că cineva din noi e capul familiei. Pe lângă rolurile împărțite, avem ambii aceeași putere de decizie și asta e cel mai bine într-o relație”, declară interpretul pentru site-ul pentruea.md.
Corina Ţepeş adaugă că la capitolul educaţia copilului, ea este mai tolerantă decât soţul său, iar acest echilibru face bine într-o familie. „Rolurile într-adevăr s-au împărțit demult: bucătăria e pe seama mea, gospodăria pe seama lui Costi. Spre exemplu, mie îmi place să gătesc, să fac ordine prin casă”, spune artista.
Chiar dacă sunt mai mereu ocupaţi, intrepreţii îşi doresc încă un copil. „Ni-l dorim foarte mult, dar acum avem un ritm foarte încărcat, iar Smărăndița noastră ne duce dorul. Recunoaștem, petrecem puțin timp cu ea și conștientizăm faptul că ne va fi și mai dificil cu doi copii, dar sigur ne dorim. Avem fată și vrem și un băiat, așa că până nu vom face un băiețel, nu ne oprim”, declară Costi Burlacu.
La începutul toamnei, interpretul va merge pe urmele soţiei sale şi va lansa şi el o piesă solo. „ Mai pregătim ceva pentru iarnă, dar vrem să rămână surpriză”, adaugă artistul.

D.P.

Vizualizări: 3079

5 Comentarii

  • Aline
    17 august 2012 | Permalink |

    Bravo! Apreciem mult ceea ce faceti!

  • Nume
    17 august 2012 | Permalink |

    ea parca-i Daun, el-orangitang:))))))Tori fac copii

  • Gigi
    17 august 2012 | Permalink |

    Nume +1 hahaha (y) !!!! so true

  • DAFNA
    20 august 2012 | Permalink |

    Oare de ce cântaretii si artisii nostri est-moldoveni nu participa
    la miscarea de Re-Unire cu România ?
    Ce-i impiedica ?
    Lenea, prostia, frica, nestiinta, indiferenta, tradarea de neam ?
    ———————————————————————————————————
    http://www.consiliul-unirii.ro/organizatii-si-persoane-afiliate/

  • Du(r)cu
    23 august 2012 | Permalink |

    Costi schimba-ti urgent coafura, abordeaza un stil matur -pe potriva

Comentează