A ajuns milionar cultivând linte

A ajuns milionar cultivând linte

Nicolai Kiktenko (66 de ani), locuitor al satului Rediul de Sus, r. Făleşti, este unul dintre moldovenii care a vrut să schimbe situaţia agrară a Moldovei încă din perioada sovietică. Pasionat de agricultură şi mai ales de plantele care nu se cultivă în ţara noastră, bărbatul a reuşit să adapteze unele plante la mediul nostru. Acum Nicolai Kiktenko cultivă linte, nuci, struguri, prune, ginseng, soia, muştar, grâu, orz şi facelia.

Primii săi bani spune că „i-a cules” dintr-un copac de nuc şi susţine că acum este unicul cultivator de linte şi ginseng din R. Moldova. Primele seminţe de linte, Nicolai Kiktenko le-a adus din Ucraina acum doi ani. „În primul an nu am avut succes, fiindcă am întârziat, iar lintea se cultivă devreme. E foarte măruntă, însă are multe elemente care întăresc imunitatea omului şi ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă. Dacă te înţelegi cu pământul, este posibil şi la noi în ţară să faci un ban”, a declarat agricultorul în cadrul emisiunii „Sare şi Piper”, de la Jurnal TV. De-a lungul timpului acest aliment bogat în substanţe nutritive a fost numit friptură vegetală şi asta deoarece, din punct de vedere nutriţional, el înlocuieşte destul de bine carnea. Lintea bate recordul la conţinutul de minerale, unul dintre cele mai importante fiind fierul.

Totul a început de la o… nucă

Era elev în clasa întâi şi locuia în Rusia când şi-a descoperit marea pasiune pentru cultivarea plantelor. „Atunci se sărbătorea sosirea Anului Nou. Momentul aşteptat al sărbătorii era înmânarea cadourilor pentru bobocei, printre care mă aflam şi eu. Era un pachet cu bomboane, pesmeţi din secară presăraţi cu zahăr, două mere, un sfert de pâine şi cinci nuci. Cunoscând situaţia ,,frăţiei” şcolare, eram conştient că pachetul îmi aparţine până la sfârşitul careului, de aceea nucile le-am ascuns în sân”, îşi aminteşte Nicolai Kiktenko. Ideea domnului Kiktenko era să cultive nucile în primăvară şi să formeze o livadă, însă toţi priveau sceptic ideea copilului de atunci, fiindcă în Somalia nici măcar stejarul nu creştea. „Totuşi în luna februarie am aranjat o lădiţă unde am plantat nucile. Timpul trecea, iar ele nu încolţeau, dar uite că într-o bună zi de primăvară s-a întâmplat minunea şi în ladă au răsărit trei rămurele subţiri, care au crescut şi s-au transformat într-un pom frumos”, relatează agronomul, precizând că pasiunea lui pentru agricultură a început din acel moment.

A produs 4 tone de linte într-un an

Înainte de a prinde viaţă ideea producătorului Nicolai Kiktenko, lintea era importată din Turcia, iar 250 de grame de linte costau în jur de 50 de lei. „Scopul meu a fost să cresc această cultură pe pământ moldovenesc, fiindcă e foarte preţioasă. Noi trebuie să promovăm produsele noastre. Eu am 300 de hectare, unde pe lângă linte mai cultiv şi grâu, orz, nuci, facelia, prune, soia, muştar şi multe altele. Anul acesta am produs 4 tone şi jumătate de linte, în ciuda faptului că în ultimii ani nivelul humusului s-a redus de două ori. Noi avem o tehnologie nouă pe care o aplicăm la lucrarea pământului pentru ca lintea şi celelalte plante să crească bine”, declară producătorul. Nicolai Kiktenko a menţionat că, pe vremuri, se spunea că atunci când o femeie însărcinată e palidă sau galbenă la faţă, ea trebuie să mănânce cu regularitate nuci, linte şi miere, astfel va căpăta culoare în obraji, copilul se va naşte la timp, sănătos şi va trăi mulţi ani.

Cultivă „planta vieţii”

Una din plantele care nu s-au cultivat niciodată pe pământul moldovenesc este ginsengul. Această plantă este utilizată în Asia în alimentaţie şi terapie de mai bine de 5.000 de ani pentru proprietăţile sale vindecătoare. „Rădăcina de jen shen (ginseng) măreşte vitalitatea, rezistenţa la oboseală şi boli, este un afrodiziac şi un bun stimulent digestiv. În Moldova cresc multe plante calmante, dar nu şi tonice. M-am gândit să suplinesc acest gol”, explică antreprenorul. A adus „planta-minune” din Extremul Orient în 1980. Atunci a cumpărat de la Vladivostok rădăcini şi seminţe de ginseng siberian de toţi banii pe care-i avea la el, fiind sigur de reuşită, scrie stirilocale.md. „Dintr-o mie de seminţe, s-au prins doar 14 bucăţi. Din aceste plante, deja adaptate, am obţinut apoi alte 40. „Planta vieţii” creşte în locuri ferite de soare şi este o adevărată comoară ascunsă în codri. Numai un gram de rădăcină costă cinci lei. Acum, însă nu mai trebuie să-l importăm de peste mări şi ţări, ginsengul poate creşte şi în Moldova. Eu ştiu tot ce trebuie să facem pentru înmulţirea acestuia”, spune omul de afaceri.

În prezent, extractul din rădăcină de ginseng este disponibil în farmacii și poate fi găsit într-o serie de medicamente naturiste: tincturi, ceaiuri, capsule cu pulbere.*

Doina Popov

Foto: gospodarulrediu.com