Cezara şi-a făcut bagajul pentru maternitate: „Pot naşte în fiecare clipă!”

Cezara şi-a făcut bagajul pentru maternitate: „Pot naşte în fiecare clipă!”

Însărcinată în luna a noua, Cezara şi-a făcut bagajul pentru maternitate de o săptămână. Perioada de graviditate a trecut pe nesimțite pentru interpretă, aceasta având o sarcină extrem de uşoară şi care nu i-a pus în pericol cariera artistică. Contactată de APROPO, Cezara ne-a declarat că atât ea, cât şi băieţelul său, se simt foarte bine.

Vădit emoţionată deoarece va aduce pe lume primul său copil, interpreta ne-a spus că va naşte pe cale naturală. „Aştept în fiecare zi venirea lui pe lume, numai Dumnezeu ştie când va veni clipa cea mare. Am emoţii pentru că e primul meu copil. Acest copil este aşteptat cu drag nu doar de mine, dar şi de părinţii mei, care sunt foarte fericiţi. Cu toate că mai au un nepoţel de la fratele meu, sunt nerăbdători să-l ţină în braţe şi pe cel de-al doilea”, ne-a declarat Cezara. Viitoarea mămică a ales numele primului său copil de mult timp, dar preferă să-l facă public doar după ce-şi va ţine în braţe băieţelul. Interpreta nu a cumpărat nimic pentru bebeluş şi asta nu pentru că ar fi superstițioasă, doar că e o tradiţie de familie: hăinuțele pentru nou-născut nu se cumpără, ci se primesc în dar. Pe tot parcursul sarcinii cântăreaţa a locuit la părinţii săi, iar după ce va veni pe lume copilul, se va muta în apartamentul său.
L.N.
Foto: unica.md

Vizualizări: 2294

8 Comentarii

  • Cezara cu sot
    12 august 2012 | Permalink |

    Scuzati-ma, in articol nu se spune nimic dsp sotul ei…E casatorita? Unde ii este sotul si de ce nu se muta in apartamentul LOR?

  • nume
    13 august 2012 | Permalink |

    ce treaba ai tu cu viata ei personala??????in interviu a zis clar, nu-si doreste sa faca public numele tatalui copilului, nu e din domeniul muzicii si nu-i plac birfele ca de exemplu -asa comentarii pe care le scrii de aici se pornesc birfele- si bravo ei- viata personala- apartine doar ei…!!!!!!!!!!!!!!!

  • livica
    13 august 2012 | Permalink |

    Ce bravo esti tu ca urmaresti interviurile, unii citesc articolele. Ma bucur ca stii ca nu-i plac birfele, ms ca mi-ai spus. Si la urma -urmei birfele si le face tot ea din declaratiile ei. Atit.

  • Cezara cu sot
    13 august 2012 | Permalink |

    Sa nu uiti ca va naste un copil, deci nu mai e viata ei personala…Eu nu fac decit sa scriu in rubrica comenteaza…dsp articol si nu dsp viata ei personala, caci nu ma intereseaza o suta de ani…

  • nume
    13 august 2012 | Permalink |

    asta e viata ei personala…n-ai treaba…

  • nume
    13 august 2012 | Permalink |

    pentru Livica-asa zisa))) lumea se intereseaza citeste,urmareste pentru asta exista presa si emisiuni…

  • livica
    15 august 2012 | Permalink |

    Pt ”avocati” anonimi: Gindesc ce vreau, zic ce vreau, scriu ce vreau…asta inseamna Democratie, libertatea de exprimare si nimeni nu are dreptul sa-mi interzica, indiferent cine ar fi el…
    P.S Sa nu-ti fie grija pe cine eclipseaza Mihaila, sau cum zici tu (“”sal exlipseze “), e treaba ei!

  • Nume
    18 august 2012 | Permalink |

    pentru Livica- doar atit ))))))))))))))))))))))) ce are Mihaila cu acest reportaj????)))

Comentează