Polițiștii care au blocat accesul CCCEC la CP Ciocana riscă pușcărie

Polițiștii care au blocat accesul CCCEC la CP Ciocana riscă pușcărie

Cei doi polițiști care au blocat accesul ofiţerilor CCCEC în Comisariatul de Poliţie de la Ciocana, acum două zile, sunt urmăriți penal și riscă de la 2 până la 6 ani de pușcărie. Anunțul a fost făcut de procurorul interimar Anticorupţie, Viorel Morari, în cadrul unei conferințe de presă, informează jurnal.md

Morari a precizat că ofiţerii Centrului Anticorupţie urmau să reţină doi colaboratori ai Comisariatului de Poliție de la Ciocana în timp ce aceștia luau mită de 900 de euro de la un bărbat pe numele căruia a fost depusă o plângere pentru viol. Suma era o primă tranşă din suma de 2000 de euro.

În momentul în care banii au fost transmiși, grupul operativ a încercat să intre în comisariat pentru a-i prinde în flagrant pe polițiști. La intrare însă ofițerii CCCEC au fost blocați de angajații unității de gardă. În rezultat, reținerea în flagrant a eșuat.

Mai târziu, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că descinderea s-a produs cu abateri de la procedura legală, deoarece conducerea MAI-ului trebuia să fie anunțată referitor la operaţiune. La rândul său, procurorul anticorupție a declarat că polițiștii erau obligați să permită accesul ofițerilor CCCEC în comisariat.

Acum polițiștii care au împiedicat reținerea în flagrant sunt cercetați pentru depășirea atribuțiilor de serviciu cu aplicarea violenței. Potrivit lui Morari, temei pentru declanșarea cauzelor penale sunt declarațiile persoanelor implicate și înregistrările video. Totuși CCCEC a refuzat să facă publice imaginile pentru că acestea fac parte din anchetă.

În acelaşi timp, continuă şi ancheta în care sunt vizaţi cei doi poliţişti care ar fi trebuit să ia mită. Cât despre cei 900 de euro marcaţi mită, procurorul anti-corupţie a declarat că banii ar fi putut fi distruşi.

Vizualizări: 715

Comentează