Japonia comemorează victimele bombardamentului nuclear de la Hiroshima

Japonia comemorează victimele bombardamentului nuclear de la Hiroshima

Zeci de mii de japonezi comemorează luni victimele bombardamentelui atomic de la Hiroshima, produs cu 67 de ani în urmă, pe fondul amplificării mişcării de contestare a energiei nucleare după accidentul din 11 martie 2011 de la centrala Fukushima, ca urmare a seismului de 9 grade, care a provocat un devastator tsunami, ce a măturat întreaga coastă de nord-est a arhipelagului, scrie realitatea.net.

Supravietuiţori, rude ale victimelor, oficiali guvernamentali şi turişti au participat la ceremonia anuală de la Memorialul Păcii, ridicat pe locul exploziei, scrie Agerpres.ro.

La orală locală 08h15 luni (23h15 GMT duminică), dangătul clopotelor a semnalat începutul unui minut de reculegere, exact la ora la care la 6 august 1945 bombardierul american Enola Gay a lansat bomba ce a transformat într-un infern nuclear acest oraş din vestul Japoniei. Peste 140.000 de persoane au murit atunci.

Aproximativ 50.000 de oameni au participat la ceremonia oficială şi alte câteva mii la numeroase evenimente, concerte şi forumuri organizate via Hiroshima, un oraş-simbol al mişcării împotriva armelor nucleare.

Una dintre aceste demonstraţii a reunit circa 700 de persoane – supravietuiţori de la Hiroshima şi rezidenţi din apropierea centralei nucleare Fukushima Daiichi (nord-est), care au fost evacuaţi după accidentul nuclear din 11 martie 2011.

Cei mai mulţi supravietuiţori ai bombei atomice, cunoscuţi sub numele de ‘hibakusha’, se opun cu fermitate oricărei utilizări a atomului. ‘Noi vrem să conlucrăm cu oameni de la Fukushima. Alăturaţi-vă vocilor noastre pentru ca atomul să nu mai facă niciodată victime’, a afirmat un supravieţuitor, Toshiyuki Mimaki, 70 de ani.

Foto: realitatea.net

Vizualizări: 224

Comentează