EXCLUSIV! Nadejda Cepraga: „Nu trăiesc în Rusia!”

EXCLUSIV! Nadejda Cepraga: „Nu trăiesc în Rusia!”

Părinţii visau s-o vadă profesoară de franceză, de aceea au trimis-o să facă studii la Universitatea de Stat din Bălţi, iar ea a ales muzica, de aceea a venit la Chişinău. Profesoara ei de la Conservator, vestita Tamara Ciobanu, a sfătuit-o să uite de estradă şi să se devină cântăreaţă de operă. Dar Nadejda Cepraga a ştiut dintotdeauna ce şi-a dorit. De aceea acum nu are regrete, pentru că, spune ea, „viaţa e un drum, iar orice regret te face să te opreşti din mers”.

Vorbeşte româna de parcă nici nu ar fi plecat de-acasă, e la curent cu tot ce scrie presa din Basarabia, iar „dor” e cuvântul care îşi face loc în discuţie cam după fiecare frază.

„Nu trăiesc în Rusia!”

Deşi sunt mai bine de 30 de ani de când stă mai mult la Moscova, spune că nu a reuşit să prindă rădăcini pe pământ străin. „Eu trăiesc în Moldova, doar că, aşa cum fac mulţi dintre conaţionalii mei, lucrez în Rusia. Sau unde mă cheamă şi au nevoie de mine. Vin acasă de câte ori am pot, dar nu mai rar decât de două ori pe an. Desigur, mi-ar plăcea să pot rămâne pentru mai mult timp, dar e bine și-așa”, a declarat Nadejda Cepraga într-un interviu exclusiv pentru APROPO.
Interpreta acceptă toate invitaţiile de susţinere a concertelor de binefacere. „Muzica e ca şi sportul, ca să rămâi în formă trebuie să cânţi. Aşa că accept să particip la acţiuni de binefacere. Pe lângă faptul că fac un gest creştinesc, ajutând pe cineva care are nevoie de susţinere, aceasta mă menţine în formă”, ne-a declarat artista.
Chiar şi acum, după o carieră de aproape patru decenii, mai are emoţii când cântă acasă, în faţa concetăţenilor ei. „În sat, printre rude şi prieteni, mă simt mai liber. Ştiu că ei mă vor accepta aşa cum sunt”, ni se destăinuie cântăreaţa.

Are gasterbeiterii săi

Nadejda Cepraga spune că aşteaptă cu nerăbdare scurtele vizite în Moldova, pentru a-şi vedea rudele şi prietenii. „Am şi uitat ce înseamnă vacanţă. Dar îmi place atunci când mă întorc acasă să mă întâlnesc cu prietenii, cu rudele. Iar acum, că fraţii şi sora mea nu mai sunt în viaţă, merg să-mi văd nepoţii. Mai vin şi ei pe la mine, la Moscova, mai ales că, deşi au studii superioare, sunt nevoiţi să muncească la negru în Rusia. Uneori chiar glumesc că am gasterbeiterii mei din Răspopeni, pentru că ei sunt cei care mă ajută de câte ori am nevoie”, spune interpreta.

Găteşte româneşte

„În Rusia respect tradiţiile noastre moldoveneşti. La Duminica Mare pun tei la uşă, nu mesteacăn, ca rusii. La ambasadă este nuc, rup câteva frunze, iar la sărbători gătesc doar mâncare moldovenească. Îmi place să bucătăresc, iar ruşii, când aud de mămăligă, vin în fuga mare!”, ne-a declarat Nadejda Cepraga.

Despre familie

S-a căsătorit la doar 17 ani, dar nu a regretat niciodată pasul pe care l-a făcut. „Soţul meu, Dumnezeu să-l ierte, era un om extraordinar. Avea grijă de mine, mă înţelegea, mă ajuta. Pe oameni ca el se ţine pământul”, ne-a spus cu emoţie-n glas cântăreaţa.
Fiul Nadejdei Cepraga, Ionel, vorbeşte româneşte, pentru că el a fost educat la sora interpretei, la Răspopeni. Acum acesta locuieşte cu familia în Germania, iar cel mai frumos dar pe care putea să i-l ofere mamei sale e o zgâtie de fetiţă, Valerica, despre care bunicuţa spune cu mândrie că „e fată mare deja”.

Ţine legătura cu basarabenii din Rusia


Interpreta participă cu drag la acţiunile organizate de Ambasada Republicii Moldova la Moscova. „Dorul nu-l poţi spune oricui, doar celui care-l înţelege. Şi numai cel aflat departe de casă simte ca mine. Dacă moldovenii s-ar susţine unii pe alţii, greul ar devini mai uşor”, crede cântăreaţa, care ţine legătura cu Svetlana Toma, Eugen Doga, Ion Druţă, Maria Codreanu şi alţi basarabeni aflaţi în Rusia. „Ne felicităm unii pe alţii la zilele de naştere, vorbim despre se întâmplă acasă”, spune Nadejda Cepraga.

Acasă

Deşi aşteaptă cu nerăbdare scurtele vizite la baştină, interpreta spune că nu ştie când va reveni cu traiul în Republica Moldova. „Mă simt foarte bine acolo unde am copilărit, unde sunt aşteptată de rude şi prieteni. Totuşi, atâta timp cât am de lucru, rămân să mai muncesc. Cine o va face în locul meu?”.
Acum Nadejda Cepraga spune că are proiecte muzicale frumoase, iar în viitorul apropiat ne va bucura şi cu câteva piese noi. „Mă rog lui Dumnezeu să mă ajute”, adaugă ea.
Natalia TUTUNARU